Scriitoarea Sarah Perry, invitată specială la FICT 2025: „Nu știu ce e plictiseala. În mintea mea mereu sunt povești”
Vineri seara, între orele 20:00 și 20:45, publicul Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) a avut ocazia să participe la un dialog de excepție din seria Întâlnirile FICT, având-o ca invitată pe Sarah Perry (UK), una dintre cele mai importante voci ale literaturii britanice c
Dezbatere la FICT: „Sunt tot mai puține biblioteci, dar tot mai multe săli de sport. 13% dintre români fac mișcare, dar numărul cititorilor a scăzut cu 40% în ultimii 10 ani”
Sâmbătă seara, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT), a avut loc dezbaterea Întâlnirile FICT: Sport și Educație, susținută de Thomas Răzvan Moldovan (vicepreședinte, Agenția Națională pentru Sport) și Silviu Ioan Vîrva (vicepreședinte, Institutul Națio
Vecina lui Mircea Bravo a cucerit Bucureștiul: 1600 de spectatori la avanpremiera comediei anului
Comedia Vecina, cel mai nou film semnat de Mircea Bravo, a avut parte de o lansare spectaculoasă în București, unde peste 1600 de persoane au participat la avanpremiera de la Cinema City din AFI Cotroceni care a transformat seara într-o adevărată sărbătoare a cinematografiei românești. Eve
Irina Rimes a făcut spectacol la Arenele Romane cu ultimul show „Descântatele” – un eveniment de neuitat
Irina Rimes a transformat Arenele Romane într-un adevărat univers magic pe 27 septembrie, odată cu concertul special „Descântatele”. Show-ul a fost dus la un nou nivel, depășind așteptările publicului și ridicând ștacheta față de ediția anterioară. Arena a fost la capacitate maxim
Karpatia Horse Show 2025 – un eveniment al eleganței, sportului, adrenalinei și spectacolului ecvestru
Karpatia Horse Show, cel mai important eveniment ecvestru din România, revine între 26 și 28 septembrie 2025 cu ediția aniversară. Zece ani de excelență sportivă, artă ecvestră și experiențe culturale unice. Găzduit pe Domeniul aristocratic Cantacuzino din Florești, Prahova, evenimentu
Studiu național: Adolescenții discută cu părinții despre sănătate, dar evită subiectele legate de sexualitate și relații
Deși 8 din 10 părinți cred în importanța vaccinării anti-HPV, doar 44% declară că adolescentul lor este vaccinat Un studiu național realizat de iZi Data împreună cu Fundația Metropolis pe un eșantion reprezentativ urban-rural de adolescenți cu vârste între 14 și 19 ani și părinți
FICT a realizat primul proiect tipărit: Antologia NES(U)PUSE – povești despre femei puternice
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) marchează o premieră la cea de-a 11-a ediție: lansarea primului său proiect tipărit. După inițiative precum Scriu și Dăruiesc, Lecturile Insomniacelor, Leacuri pentru suflet sau Geamul cu poezie, festivalul a adus în fața publicului o
Romanian Creative Week aduce în premieră, de la Iași la București, scena celui mai mare eveniment creativ din UE. Irina Schrotter: „Ne dorim ca dialogul între public și artiști să se extindă”
Romanian Creative Week (RCW), desemnat de EUIPO, în 2023, drept cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, inclus de Ministerul Culturii, în acest an, pe lista selectă a evenimentelor cultural-strategice, își mută pentru prima dată scena de la Iași la Bucure
Biletul de Sănătate a revenit în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca pentru a șasea ediție
Călătoriile gratuite prin mișcare au reînceput din 24 septembrie în ambele stații smart Biletul de Sănătate, inițiativa Sports Festival care transformă mișcarea într-un bilet de autobuz gratuit, a revenit în această toamnă în Cluj-Napoca, pentru al șaselea an consecutiv. Cele două
Ecou Cromatic, expoziție de fotografie la Elite Art Gallery
Elite Art Gallery vă invită, între 29 septembrie și 31 octombrie 2025, să descoperiți Ecou Cromatic, expoziția de fotografie a artistului Mădălin Tudose, curatoriată de Roxana Diochețanu. Vernisajul va avea loc pe data de 1 octombrie, începând cu ora 17:00, în Piața Națiunile Unite

