Încondeierea ouălor în urmă 100 de ani. Modele alese și publicate de Maria Panaitescu
Dacă reflectăm puţin asupra acestor ornamente, observăm că toate elementele, care înconjurau viaţa omului de acum o sută de ani, erau redate prin aceste ouă încondeiate.
Tradiția cozonacului – de la Panettone la pasca moldovenească
Cozonacul este o prăjitură tradițională românească și bulgărească (bulgară kozunak), fiind în mod tradițional gătită de Paște.
Atenţie, se caută CEO!
Un studiu de caz bine documentat valorează mai mult decât teoria pură. Este exact ce caută mulţi dintre manageri atunci când au nevoie de informaţii clare şi „la obiect”, spunem noi.
Cum alegem vinul potrivit?
Vinul este un produs agroalimentar, la care folosirea de arome sau de extracte este interzisă. Singura aromatizare acceptată este cea datorată contactului cu lemnul de stejar, al butoaielor în care se păstrează. Vinul a fost, în antichitate, legat de divinități, jucând un rol important î
Simona Dordea – Viața printre notele muzicale și magia din culise
Opera Naţională Română din Cluj-Napoca există de peste 97 de ani, luând naștere odată cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. De atunci și până astăzi, această scenă grandioasă a prezentat nenumărate capodopere.

