Muzeul Frustrărilor se deschide în Cluj-Napoca
Asociația Create.Act.Enjoy continuă proiectul Muzeul Frustrărilor, început în luna septembrie, cu deschiderea instalației muzeale dedicate acestei emoții atât de des întâlnite în realitatea imediată. Octombrie a fost luna dedicată atelierelor despre înțelegerea și gestionarea f
„Acasa merită ce-i mai bun”, un demers educațional care încurajează românii să acorde o mai mare atenție calității hainelor de acasă, lansat de Sofiaman
Sofiaman, brand românesc cu tradiție de peste 25 de ani în confecționarea hainelor de casă și de somn, lansează platforma educațională Acasă merită ce-i mai bun, o inițiativă care își propune să schimbe obiceiurile de consum ale românilor, precum și pecepția legată de purtarea ha
Expoziția „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat” marchează centenarul nașterii Monicăi Lovinescu / La Mița Biciclista Stabiliment Creativ
Expoziția „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat”, este o invitație la înțelegerea puterii cuvintelor și a libertății și responsabilității de a spune ceea ce gândești. Monica Lovinescu e un reper despre care astăzi nu se învață la școală. Să avem curajul să ne întrebăm
Monica Radu, Founder & Creative Director Muna: „Nu urmez trenduri impuse de industria modei, ci nevoia reală a unor femei creative și feminine, romantice și visătoare.”
Despre modul cum astăzi Muna nu este doar un brand de modă, ci și un loc în care se creează conexiuni autentice între designer și clientele sale, precum și despre cum Muna se inspiră din interacțiunile cu femeile care poartă creațiile sale și cum încearcă să le ofere experiențe unic
Romanian Design Week extinde termenul de înscriere al proiectelor pentru RDW Exhibition 2024
Romanian Design Week, festival al industriilor creative organizat de The Institute, extinde termenul de înscriere al proiectelor care vor fi expuse în RDW Exhibition 2024 pentru categoriile Arhitectură, Design Interior, Design Grafic, Design de Produs, Design Vestimentar și Ilustrație. Termenul
Alina Eremia lansează „Cu Voce Tare”, o piesă despre curajul de a spune ceea ce simți și gândești
După ce a lansat recent piesa „Cu Voce Tare”, o piesă despre curajul de a spune ceea ce simți și gândești, Alina Eremia își încurajează comunitatea din mediul online să fie vulnerabilă. Orice gând, dorință, mesaj care a rămas până acum netrimis, poate ajunge la artistă, pentru
Les Films de Cannes 2023 a adunat 20.000 de spectatori
20.000 de spectatori au fost în sălile de cinema în cadrul ediției Les Films de Cannes, la Timișoara, București, Cluj și Arad. Doar la București au fost 13.000 de spectatori, unde s-au vândut 4.000 de bilete în primele 24 de ore de la punerea lor în vânzare, cifră record față de celel

