Mihaela Giulia Devine Olguța în Filmul de Aventură 2027
Castingul național pentru rolul principal în filmul „Olguța și un bunic de milioane”, inspirat de universul cărților de aventuri scrise de Alex Moldovan, a ajuns la final. După evaluarea juriului și ultima sesiune de vot online, o tânăra actriță debutantă în vârstă de 12 ani a fo
Au fost alese cele 20 de finaliste pentru rolul Olguței
80 de actrițe debutante, cu vârste cuprinse între 8-12 ani, s-au întrecut la nivel național pentru a prinde unul din cele 20 de locuri în castingul final pentru rolul Olguței. În urma celor peste 25.000 de voturi ale publicului înregistrate online și a deciziei juriului (membri ai echipei
Carrefour România donează peste 270 tone de produse către Crucea Roșie Română și Fundația FARA pentru a sprijini refugiații din Ucraina
– Donațiile includ alimente și produse de igienă pentru a susține refugiații sosiți din Ucraina; – Totodată, compania contribuie la amenajarea a două centre de găzduire a refugiaților de către Fundația FARA, în orașul Suceava și în Cacica, județul Suceava; – În pl

