Fuori: Filmul cu Valeria Golino în Cinematografe din August
În 1980, scriitoarea italiană Goliarda Sapienza avea 56 de ani, trecea printr-o perioadă financiară dificilă și încerca fără succes să găsească un editor pentru romanul la care lucrase timp de un deceniu. În urma unui furt, ajunge pentru scurt timp în închisoarea Rebibbia din Roma. Ac
Fiul tâmplarului: Thriller cu Nicolas Cage în cinema
„Fiul tâmplarului” (The Carpenter’s Son), un thriller supranatural inspirat de anii mai puțin cunoscuți ai copilăriei lui Isus, ajunge în cinematografele din România din 14 august. Pornit de la un text apocrif, filmul regizat de cineastul egipteano-american Lotfy Nathan imaginează p
Jurnalul unei cameriste (2026): Noul film al lui Radu Jude la TIFF și NYFF
La doar câteva luni după premiera mondială de la Cannes, The Diary of a Chambermaid (Jurnalul unei cameriste), cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Jude, intră în selecția a două dintre cele mai influente festivaluri de film din lume: Toronto International Film Festival (TIFF) și New York F

