Dana Rogoz – despre rolurile ei în viață și pe scenă: „Există o încercare a fiecăruia dintre noi de a alege cu sufletul ceea ce ne face fericiți”
Dana Rogoz este omul frumos pe care avem bucuria să îl întâlnim atât în online, cât și în spectacole de teatru sau în roluri pe micile ecrane și, de curând, și în postura de regizor. „În toată viața mea profesională am căutat proiectele și oamenii alături de care să mă simt
„Un regizor trebuie să fie exact ca o lebădă, calm și elegant la suprafață, dar pedalând non-stop pe sub apă.” | Carina-Gabriela Dașoveanu, regizor
Carina Dașoveanu este o tânără pasionată de lumea artistică, curioasă și mereu dornică de experiențe noi, interesante și captivante. Carina ne-a povestit că a simțit mereu o atracție pentru domeniul artistic și că în adâncul sufletului simțea că acesta este drumul pe care va merg
„Eu cred că e bine să ştii ce vrei cât mai clar şi totodată să laşi realitatea să îmbogăţească proiectul la care lucrezi.”|Andra Hera, regizor
Andra Hera este regizor și scenarist. Dupa ce a absolvit École de Réalisation Audiovisuelle în Paris, Andra s-a întors în Bucureşti, unde a lucrat ca regizor secund, asistentă de regie, director de casting sau producător executiv. În 2017, a realizat scurtmetrajul Borders/Granițe, coprod
Retrospectiva Krzysztof Kieślowski la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania
Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele

