Chiria vs. achiziționarea unui apartament, în contextul actual
Cine intenționează să cumpere o proprietate probabil știe deja că opțiunea de credit ipotecar poate fi o soluție pentru această investiție importantă. Însă dobânzile pentru astfel de credite au crescut considerabil în ultima perioadă, ceea ce a dus la o scădere cu peste 23% a vânză
A șasea ediție din cadrului proiectului „Digital Up – Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri” are loc astăzi
A șasea ediție din cadrului proiectului „Digital Up – Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri”, parte a unei serii ce o vom extinde la nivel național în majoritatea județelor din România, va avea loc marți, 23 mai, începând cu ora 10:30, la Timișoara Convention Center din Timișoa
Care sunt cele mai solicitate intervenții estetice în România?
Potrivit unui studiu al Societății Internaționale de Chirurgie Plastică Estetică (ISAPS), în 2021 la nivel mondial s-au făcut nu mai puțin de 12.9 milioane de intervenții de chirurgie plastică. La nivel mondial se observă o creștere de 18.5% în interesul față de intervențiile c
EMAA lansează ”Free man falling”, parte din soundtrack-ul oficial al noului serial ”Spy/Master”
Când ai fost capturat pentru multă vreme, libertatea se poate simți ca o cădere în gol, însă toată această adrenalină e cea care îți dă, de fapt, viață. “Free man falling”, piesa rock alternativă pe care EMAA ne-o livrează, vorbește despre îmbrățișarea tuturor umbrelor noas
Romanian Creative Week se vede anul acesta pe TikTok
TikTok a devenit rapid canalul principal pentru creatori de conținut fashion, designeri și stiliști din întreaga lume care colaborează, prezintă stiluri unice, creează următoarele trenduri importante și le reinventează pe cele consacrate. TikTok este o platformă cu un impact real pe scena
pastel creează un nou brand local, redefinind conceptul de aventură
pastel a creat de la zero un nou brand local, cu spirit de aventurier, Camper Mapper, divizia de rulote și autorulote a companiei românești Trust Motors. Agenția de comunicare integrată este responsabilă atât de setarea și implementarea strategiei și a poziționării, de stilul vizual și e
Bienala Art Encounters 2023 transformă Timișoara în capitala artei contemporane
Bienala Art Encounters 2023 s-a deschis vineri, 19 mai 2023, la Timișoara. Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul explorează creativ intersecția dintre artă, știință și ficțiuni sub titlul My Rhino Is Not a Myth. art science fictions. Bienala Art Encounters este un eveniment organiza
„O societate educată este o societate puternică” | Georgiana Popovici, profesor
„Un profesor nu doar predă, ci și inspiră și ghidează, un profesor trebuie să ofere voce tuturor copiilor, un profesor trebuie să își cunoască materia și să fie pasionat de ceea ce face, iar când elevul și profesorul fac echipă, orice este posibil” – așa vorbește, în inte
WASH@Schools – Building a Better Life, proiectul care contribuie la îmbunătățirea condițiilor sanitare și de igienă adecvată pentru mai mult de 800 de elevi din județul Prahova
Peste 800 de elevi din județul Prahova vor avea acces la grupuri sanitare renovate, precum și la infrastructură de colectare separată a deșeurilor prin proiectul WASH@Schools – Building a Better Life, finanțat de Fundația Coca-Cola în cadrul New World Program și implementat de Asocia
RDW 2023: peste 25.000 persoane au vizitat expoziția din Piața Amzei, în prima săptămână de festival
Cel mai mare festival multidisciplinar dedicat industriilor creative locale, Romanian Design Week, un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, transformă Bucureștiul în luna mai în Capitala

