Începe prima tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități din acest an
Între 15 și 19 ianuarie va avea loc, pe pârtia de la Buscat (jud. Cluj), prima tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități din sezonul 2023-2024. Tabăra este organizată de Caiac SMile, în parteneriat cu Buscat Resort Băișoara, Consiliul Județean Cluj prin serviciul public Salva
Andrada Borda, Head of Brand Marketing Brand Minds: „Iubesc ceea ce fac datorită sensului pe care munca îl aduce în viața mea prin proiectul la care contribui”
Andrada Borda lucrează în comunicare de peste 10 ani și face parte din echipa Brand Minds de mai bine de 6. În prezent este Head of Brand Marketing, iar în urmă cu 3 ani a trecut la următorul nivel, devenind Business Partner. Creativitatea este cea care a condus-o spre domeniul comunicării,
Globurile de Aur 2024: top 10 look-uri în materie de makeup
Chiar dacă în ultimii ani, Globurile de Aur au fost subiectul unor controverse, care în mod cert le-au afectat reputația, iată că în 2024 acestea revin în forță ca primul eveniment din sezonul premiilor și, într-adevăr, au reușit să oprească timpul în loc și să permită publicului
Touristica, locul care aduce împreună agențiile de turism și pasionații de călătorii, revine în 9-11 Februarie
Ediția de vară 2024 a Târgului de Turism Touristica își așteaptă vizitatorii în mai puțin de o lună, fiind din nou locul care aduce împreună agențiile de turism și pasionații de călătorii de la noi din țară. Aceasta se va desfășura în perioada 9-11 Februarie 2024, în incinta C
”IN PLA(i)N SIGHT”, prima expoziție din acest an la Elite Art Gallery
În perioada 9 ianuarie – 2 februarie, Elite Art Gallery este gazda expoziției IN PLA(i)N SIGHT, ale cărei protagoniste sunt Emőke Fábián și Ada Jugănaru, două dintre cele patru câștigătoare ale concursului #FRESH, ediția a VII-a. De asemenea, pe data de 11 ianuarie, începând cu ora
Genoveva Turcu, Business Developer: „Duc înspre tărâmuri îndepărtate valorile și potențialul nostru”
Genoveva Turcu este Business Developer, fiind implicată atât în mediul de business de la noi din țară, cât și cel din Middle East. De-a lungul timpului a învățat să nu se implice decât în acele proiecte care îi ating sufletul și să aibă visuri mărețe, dar niciodată să nu n
Alina Bota, Președintă Mamprenoare: „Antreprenoriatul nu este un job, este un stil de viață”
Alina Bota este Trainer și Consultant și Președinta Asociației Mamprenoare. Are peste 20 de ani de experiență în training și management de vânzări, mii de ore de training livrate și peste 6 ani petrecuți în antreprenoriat. Îi place schimbarea, definind-o drept evoluție, învață perm
Atena Boca, fondator LaPrimulBebe: „Calea autenticității, aceasta este calea mea”
Unul dintre aspectele despre care Atena vorbește adesea este postura de mamă și tot ceea ce implică aceasta. Odată cu această nouă etapă a vieții ei, Atena și-a dat seama că are mult de muncă la ea și a conștientizat că dacă ea nu este bine, nici copiii ei nu vor fi. A creat un
Dana Druță, owner DruRelax: „Bucuria de a rămâne în urma noastră ceva făcut cu atâta drag este incomensurabilă”
Dana Druță și-a început drumul în antreprenoriat la câțiva ani după Revoluție. Împreună cu soțul ei, au pus bazele mai multor afaceri, spunându-ne că Drupanel și DruRelax, cele două companii în care activează astăzi reprezintă rezultatul tuturor celor 30 de ani de muncă. Ca oric

