Jung Kook for Calvin Klein: prima colecție capsulă creată alături de artist
Calvin Klein anunță colecția capsuă în ediția limitată Jung Kook for Calvin Klein, creată în parteneriat cu ambasadorul global al brandului și vedeta muzicii pop Jung Kook, marcând astfel prima sa colaborare din domeniul modei. Bazându-se pe colaborarea de lungă durată dintre bran
Gala „Universitate spre Comunitate”: Fundația UBB lansează un centru pentru tinerii vulnerabili
Prima ediție a Galei ”Universitate spre Comunitate” a Fundației UBB s-a desfășurat joi, 14 mai, la Auditorium Maximum. Dincolo de prezentarea principalelor proiecte ale fundației și ale rezultatelor acestora, Gala a presupus atingerea a două obiective importante: 1. prezența în număr c
Ioana „Yoyo” Taisia, lifestyle influencer: „Cred că, pe măsură ce înaintezi în vârstă, începi să înțelegi că lucrurile nu sunt întotdeauna atât de alb sau negru.”
Ioana „Yoyo” Taisia face parte din categoria creatorilor de conținut care au reușit să construiască mai mult decât o comunitate: au construit un spațiu în care oamenii simt că pot fi sinceri, vulnerabili și înțeleși. Cu o prezență autentică și o relație extrem de apropiată de c
World Press Photo 2026 ajunge la București: expoziție gratuită în Piața Universității
Fundația Eidos anunță deschiderea oficială a expoziției World Press Photo 2026 în România. Începând cu 19 mai și până pe 19 iunie, bucureștenii și vizitatorii capitalei sunt invitați, în Piața Universității, într-o expoziție cu acces gratuit, să descopere zeci de imagini ce fac
„Dislocare”, prima expoziție solo Eva Chapkin în România, se deschide la Arsmonitor
Galeria Arsmonitor anunță deschiderea expoziției solo „Dislocare” a artistei Eva Chapkin, curatoriată de Lina Țărmure, care va putea fi vizitată în perioada 21 mai – 3 iulie 2026. Eva Chapkin s-a născut în Chișinău în 2003, a crescut în Tiraspol, Tra
Made in RO revine la București: design contemporan, creatori locali și Creativity TALKS
Pe 23 și 24 mai, comunitatea designului românesc se reunește pentru prima ediție din acest an a evenimentului-concentrat de design contemporan Made in RO, un eveniment cu o istorie de 14 ani, aflat la ediția 17, creat de platforma editorială Designist.ro. Made in RO #ReCenter ma
Campania „Self-Love” by June Communications: Despre autenticitate, echilibru și curajul de a rămâne tu însăți cu Anca Nicolița și Alina Necula
Într-o societate care cere necontenit mai mult – performanță, control, putere – tot mai multe femei redescoperă valoarea blândeții, a autenticității și a grijii față de sine. Campania „Self-Love” by June Communications pune în lumină femei care reușesc să construiască
Laura Sardescu, cofondatoare Neakaisa.ro: „Cele mai multe businessuri eșuează pentru că optimizează lucrurile greșite cu o eficiență impresionantă”
Când începi o renovare, știi unde vrei să ajungi și ți-ai făcut un plan de cum să ajungi acolo. Drumul e însă presărat cu o mulțime de decizii, compromisuri, greșeli și lecții. Așa este și antreprenoriatul. Și de la o renovare a intrat în antreprenoriat Laura Sardescu, cofondatoar
my Geisha lansează Jasmine in the Sun
Portofoliul my Geisha, brandul românesc de parfumuri și cosmetice premium, se îmbogățește cu o nouă creație olfactivă: Jasmine in the Sun. Noul extract de parfum este creat de celebrul parfumier Christian Provenzano, în parteneriat cu CPL Aromas – una dintre cele mai renumite case in

