Genoveva Turcu, Business Developer: „Duc înspre tărâmuri îndepărtate valorile și potențialul nostru”
Genoveva Turcu este Business Developer, fiind implicată atât în mediul de business de la noi din țară, cât și cel din Middle East. De-a lungul timpului a învățat să nu se implice decât în acele proiecte care îi ating sufletul și să aibă visuri mărețe, dar niciodată să nu n
Alina Bota, Președintă Mamprenoare: „Antreprenoriatul nu este un job, este un stil de viață”
Alina Bota este Trainer și Consultant și Președinta Asociației Mamprenoare. Are peste 20 de ani de experiență în training și management de vânzări, mii de ore de training livrate și peste 6 ani petrecuți în antreprenoriat. Îi place schimbarea, definind-o drept evoluție, învață perm
Dana Druță, owner DruRelax: „Bucuria de a rămâne în urma noastră ceva făcut cu atâta drag este incomensurabilă”
Dana Druță și-a început drumul în antreprenoriat la câțiva ani după Revoluție. Împreună cu soțul ei, au pus bazele mai multor afaceri, spunându-ne că Drupanel și DruRelax, cele două companii în care activează astăzi reprezintă rezultatul tuturor celor 30 de ani de muncă. Ca oric
Laura Maxim, fondatoare Laura Maxim Shop: „Dacă nu aș fi avut acest vis nebun și această pasiune extrem de mare, nu aș fi ajuns până aici”
Laura Maxim este fondatoarea brandului cu același nume. Brandul Laura Maxim a apărut acum aproape 10 ani, din dorința fondatoarei de a crea aici, la noi în țară, o geantă precum cele ale marilor case de modă. A bătut din ușă în ușă la mai multe ateliere, până a găsit omul potrivit,
Innovation Labs vine cu vești excelente pentru cei care vor să își construiască un start-up de tehnologie
Programul de pre-accelerare pentru start-up-uri de tehnologie Innovation Labs se pregătește de ediția a 12-a, în cadrul căreia se anunță modificări importante. Astfel, construind pe experiența acumulată anterior, programul creează o curriculă unică, adaptată cerințelor actuale ale sta
Cătălina Potra, fondator La Vie en Rose: „Florile au puterea să livreze emoție și să transforme un moment, într-o clipă de neuitat”
Cătălina este omul din spatele La Vie en Rose, proiect care a pornit din dorința acesteia de a crea buchete de flori exact cum ar vrea ea să primească. Dincolo de pasiunea pentru flori, artă și frumos, Cătălina a urmat și studii în domeniu, la bază fiind inginer peisagist și studiind ș
Antifragilitatea sau „cum crești mai puternic când întâmpini incertitudine” | Alexa Dumitru, fondatoare Ethos Advice
Ultimii ani au fost plini de haos, incertitudine și frică. În zilele noastre, provocările sunt diferite, deoarece societatea se află într-o dinamică fără precedent. Noi, ca umanitate, am trecut prin ani de pandemie, am început 2022 cu vești despre război și 2023 cu teama unei recesiuni.
Alina Varga, arhitect & owner Detalii Studio: „Alege să construiești o afacere într-un domeniu care te pasionează cu adevărat, pasiunea te va ajuta în momentele dificile”
Alina Varga este arhitect, activând în cadrul propriului birou, unde îndeplinește trei roluri: antreprenor, arhitect cu drept de semnătură și îndrumător pentru proaspeții absolvenți ai Facultății de Arhitectură. Îi place să își pună amprenta în proiectele în care lucrează, iar
S-a lansat acceleratorul pentru „Femei antreprenor”
Cu un impresionant line-up de 40 de speakeri de renume, naționali și internaționali, a doua ediție a forumului internațional „Romanian Venture Forum” a avut loc pe 22 noiembrie la Teatrul Odeon, București, și a reunit 10 fonduri de venture capital (VC) locale și internaționale, organiza
Brandul Laura Baldini estimează vânzări cu 25% mai mari de Black Friday
Laura Baldini, cel mai cunoscut nume de ciorapi de damă din România, a pregătit în luna noiembrie reduceri de până la 50% pentru produsele sale, incluse în campaniile de Black Friday și listate în propriul magazin online – www.laurabaldini.ro. Compania Logitrade, care dezvoltă acest bran
