CONAF organizează Forumul Național „De Vocație Antreprenoare”
Prima inițiativă de gen la nivel național pentru valorizarea, consolidarea și creșterea antreprenoriatului feminin, Forumul Național ”De Vocație Antreprenoare” va fi organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF. Prima ediție va avea loc miercuri, 9 octom
Ada Antofi, Creative Director și Co-Founder Formr Agency și Billyboards: „Creativitatea e capacitatea de a găsi răspunsuri acolo unde pare că ele nu există.”
După mai bine de șase ani în care Ada și-a construit zilnic povestea în industria creativă, specializându-se în dezvoltarea identităților de brand și aducerea la viață a unor viziuni îndrăznețe, am discutat cu ea despre creativitate, fundamentele unui business creativ, pasiunea pentr
Dr. Mihaela Maftei, fondatoarea Professional Dentist: „Este datoria noastră, ca medici, să ne adaptăm la tot ce ne permite să lucrăm mai bine”
În 2008, dr. Mihaela Maftei a pus bazele clinicii stomatologice Professional Dentist. Înainte de a debuta în business a fost însă pasiunea pentru medicină. I-au plăcut mereu fizica și chimia, iar de la mama ei – care a fost medic stomatolog – a preluat pasiunea pentru medicină dentară.
Ana-Maria Apostoiu, Talent Manager: „Mă bucur sincer de tot ce mi se întâmplă, de tot ce trăiesc, de câte am reușit până acum. Nu caut să fie totul despre rezultat, ci despre experiență”
Ana-Maria Apostoiu este co-fondatoarea Romanian Artists Agency și Talent Manager. Deși nu s-a pregătit pentru o astfel de carieră, pe parcursul călătoriei și-a dat seama că este un bun om de vânzări. A ajuns să își schimbe traseul profesional în urma unui interviu la care a mers „din
Diana Vasiliev Pușca, fondator Eternoir: „Nu aș fi putut să fac orice business doar pentru profit, pentru că ceea ce creez trebuie să mă reprezinte și pe mine ca persoană. Vreau ca businessul meu să reflecte valorile și pasiunea mea”
Diana a fost pasionată de modă încă din copilărie, iar sursele cele mai importante de inspirație erau pe atunci bunicile, mătușa și mama ei: „Îmi amintesc cum exploram dulapul mamei, încercând diverse ținute și visând să creez propriul meu stil”. A știut dintotdeauna că va deve
Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR lansează proiectul „30 pentru 2030 – Priorități pentru IMM-urile din România”
Într-o epocă în care întreprinderile mici și mijlocii sunt esențiale pentru vitalitatea economică și într-un demers ambițios de a susține creșterea și reziliența IMM-urilor românești, Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (
Anda Anania, CEO Avatti: „AI reprezintă înmiit ce-au reprezentat calculatoarele în primii 10 ani când au fost integrate în câmpul muncii”
Anda Anania, CEO Avatti, conduce un business din industria construcțiilor care activează de trei decenii pe piața din România. În acest timp, compania și-a câștigat o reputație solidă prin transformarea ideilor ambițioase în proiecte remarcabile. Ce a început în 1994 cu lucrări
Alexa și Georgiana, fondatoarele Flori Sauvage: „Cel mai mult ne-ar plăcea ca florile noastre să te facă să te minunezi de cât de frumoase sunt.”
Alexa și Georgiana, fondatoarele Flori Sauvage, un superb business floral sustenabil, s-au cunoscut în anul 2018 în cadrul unui curs de design floral organizat de Liliana Masgras.
