Liu Chengyin, Arhitectă, Profesoară de guqin și Fondatoare a Juntian Miaoyin Guqin Society : Oamenii au nevoie de un loc unde să se poată întoarce la ei înșiși și să fie prezenți.

Cum se întâlnește ochiul structural al unui arhitect cu liniștea profundă a unui instrument cu o istorie de peste trei mii de ani? Pentru Liu Chengyin, răspunsul se află în arta de a crea spațiu, atât mediul fizic pe care îl locuim, cât și spațiul interior pe care ni-l clădim în noi înșine. Arhitectă și fondatoare a Societății de Guqin Juntian Miaoyin, Liu Chengyin este recunoscută pentru un stil interpretativ distins prin seninătate, claritate și un echilibru firesc între forță și delicatețe. În contextul Unfinished, ea împărtășește cum ne poate ghida un set de principii vechi de mii de ani, prin avalanșa informațională modernă, cum își pot păstra femeile un ritm interior autentic în mijlocul nenumăratelor roluri cotidiene și de ce adevărata rafinare creativă nu are niciodată o linie de sosire.

Practici două discipline fascinante, dar destul de diferite: arhitectura și muzica sacră de guqin. Cum se întâlnesc cele două în viziunea ta și ce influență au una asupra celeilalte? 

Arhitectura și guqin-ul împărtășesc aceeași esență: ambele sunt despre crearea de spațiu. Una construiește un spațiu fizic, în timp ce cealaltă creează un spațiu interior, spiritual. Aici este punctul în care cele două se întâlnesc.

Ca arhitect, iau în considerare scara, plinul și golul, secvențele spațiale, gândindu-mă mereu la modul în care oamenii se simt atunci când experimentează un spațiu. Cântatul la guqin implică reflecții similare — echilibrul dintre prezență și absență, densitate și deschidere, spațiul vid și respirație. Arhitectura poate fi privită ca o muzică înghețată, în timp ce muzica poate, la rândul ei, să creeze o senzație de spațiu și timp.

În proiectarea arhitecturală, guqin-ul m-a învățat moderația, simplitatea și să nu complic lucrurile inutil. Când cânt la guqin, pregătirea mea în arhitectură îmi oferă o sensibilitate pentru proporții și straturi, ajutându-mă să înțeleg structura de ansamblu a unei piese muzicale. Cele două discipline se hrănesc reciproc, una statică și una în mișcare, una tangibilă și una intangibilă , iar împreună conturează felul în care percep lumea.

În arhitectură construiești structuri tangibile, durabile, în timp ce muzica este efemeră și dispare imediat ce nota se stinge. Ce oferă fiecare dintre aceste două lumi sufletului tău creativ?

Arhitectura m-a învățat să respect permanența. O clădire din cărămidă și piatră poate dăinui pe pământ o perioadă foarte lungă. Ea cere o creație atentă și cumpătată, ținând cont de timp, de materiale și de modul în care oamenii vor trăi în acel spațiu de-a lungul anilor. Mă învață răbdarea și un sentiment profund de responsabilitate față de munca mea.

Muzica de guqin, pe de altă parte, m-a învățat să accept impermanența. O notă începe într-o clipă, iar odată ce sunetul ei se stinge, a dispărut. Cântatul la guqin îmi permite să renunț la goana după un rezultat și pur și simplu să fiu prezentă, concentrându-mă pe fiecare notă exact în momentul în care se naște. De fiecare dată când ating o coardă, se simte ca o creație cu totul nouă, transmițând instrumentului, prin mâinile mele, respirația și starea de spirit a acelei clipe anume.

Arhitectura și guqin-ul oferă două căi diferite de a crea: una caută permanența, cealaltă îmbrățișează dispariția.

Arhitectura îmi întărește raționalitatea și stabilitatea, în timp ce guqin-ul îmi cultivă sensibilitatea și conștiința de sine. Împreună, aduc echilibru în practica mea creativă.

Guqinul este unul dintre cele mai vechi instrumente din lume. Ce anume din filozofia acestui instrument străvechi rămâne relevant pentru omul modern de astăzi?

Într-adevăr, atestările scrise despre guqin merg în urmă cu peste 3.000 de ani, iar instrumentele scoase la iveală de arheologi datează de peste 2.000 de ani. De-a lungul acestei lungi istorii, guqin-ul a purtat o filosofie a privirii spre interior, a găsirii liniștii, a științei de a face o pauză și a aprecierii subtilității și simplității.

În ritmul alert de astăzi, marcat de suprasolicitare informațională, cred că cea mai valoroasă trăsătură a guqin-ului este capacitatea sa de a ne ghida înapoi spre noi înșine. Când cântăm, trebuie să lăsăm deoparte gândurile care ne distrag, să devenim conștienți de propria respirație și stare de spirit și să exersăm prezența. Filosofia sa estetică este la fel de importantă: nu caută spectaculosul sau etalarea tehnică, ci prețuiește simplitatea, cumpătarea și libertatea față de căutarea recunoașterii exterioare. Această atitudine de a nu fi într-o competiție continuă cu ceilalți ne poate ajuta să ne eliberăm de o parte din anxietatea născută din comparație.

În cele din urmă, guqin-ul poartă o filosofie de viață: aceea de a păstra calmul interior între mișcare și nemișcare și de a păstra un spațiu liniștit doar al tău în mijlocul complexității lumii.

Ai studiat alături de mari maeștri ai Chinei și ai fondat Juntian Miaoyin Guqin Society. Care a fost cea mai prețioasă lecție de viață, dincolo de tehnică, primită de la mentorii tăi?

În timp ce mă învățau tehnica, arta și filosofia guqin-ului, profesorii mei m-au influențat profund și prin propriul lor caracter și integritate. M-au învățat că deprinderea guqin-ului este, înainte de toate, o formă de autocultivare.

M-au învățat că sunetul guqin-ului izvorăște, în cele din urmă, din starea interioară a celui care îl atinge. Când mintea este calmă și împăcată, muzica devine în mod natural senină și aerisită; când mintea este agitată și împrăștiată, sunetul devine tulbure. Să înveți guqin-ul nu înseamnă să urmărești demonstrații tehnice sau recunoaștere, ci să-ți cultivi cu răbdare caracterul, smerenia și autodisciplina în timp.

Această filosofie m-a ghidat și atunci când am fondat Societatea de Guqin Juntian Miaoyin. Pe lângă predarea tehnicii, sper să transmit mai departe ideea privirii spre interior și a găsirii păcii interioare prin această practică. Sunt profund recunoscătoare profesorilor mei și la tot ce m-au învățat. Lecția care a rămas cel mai mult cu mine de-a lungul vieții este: „Guqin-ul însuși este învățătorul tău.”

Ce gol sau nevoie ai simțit în jurul tău în momentul în care ai decis să pui bazele Juntian Miaoyin Guqin Society?

Am observat că, deși mulți oameni trăiesc vieți confortabile din punct de vedere material, adesea se simt neliniștiți în interior. Pare să existe o lipsă a unui spațiu în care să poată încetini ritmul, să se reconecteze cu ei înșiși și să reflecteze spre interior.

În mediul actual de învățare, o mare parte din predarea guqin-ului se concentrează masiv pe tehnică și pe acumulare rapidă, ceea ce poate reduce cu ușurință acest instrument la o simplă abilitate pe care trebuie să o stăpânești. Ce am simțit că lipsește a fost un spațiu în care oamenii să nu fie nevoiți să concureze, să performeze sau să-și demonstreze abilitățile, ci să poată folosi guqin-ul ca pe o cale de a liniști mintea, de a simți muzica și de a se cultiva pe sine.

Oamenii au nevoie de un loc unde să se poată întoarce la ei înșiși și să fie prezenți.

Aceasta a fost sursa mea de inspirație când am fondat Societatea de Guqin Juntian Miaoyin. Speranța mea este că poate oferi un astfel de spațiu, unde oamenii să poată renunța la judecată și comparație și să găsească treptat un sentiment de calm și împământare prin sunetul instrumentului.

Trăim într-o eră a vitezei. Mai există tineri atrași de un instrument lent precum guqinul? Cum este pentru ei procesul de învățare?

Tânăra generație este în continuare atrasă de guqin, deși motivele lor pot fi diferite față de cele ale generațiilor trecute. Trăind într-o lume cu exces de informație și reacții instantanee, mulți tineri dezvoltă, de fapt, o dorință de a încetini ritmul. Guqin-ul nu poate fi stăpânit în grabă și nu oferă rezultate imediate. În schimb, însuși procesul de învățare, chiar și gestul simplu de a atinge o coardă, devine o experiență valoroasă în sine.

Pentru ei, să deprindă guqin-ul nu este doar învățarea unui instrument, ci și o călătorie spre conștientizarea de sine. La început, au nevoie de răbdare pentru a trece prin exerciții repetitive și tehnici de bază. Prin practica zilnică, învață treptat să fie atenți la respirație, să asculte atent sunetul, să-și potolească gândurile parazite și să devină mai împăcați cu propriile emoții. În sunetul blând și prelung al guqin-ului, ei pot găsi un moment de liniște numai al lor, departe de zgomotul și distragerile cotidiene.

Prin guqin, cultivi arta de a fi prezentă și împăcată cu tine însăți. Cum poate o femeie contemporană, prinsă între nenumărate roluri și presiuni, să-și găsească din nou ritmul interior atunci când simte că lumea exterioară este mult prea zgomotoasă?

Ceea ce m-a învățat guqin-ul nu este să mă izolez de zgomotul lumii exterioare, ci să învăț cum să păstrez un sentiment de stabilitate lăuntrică în mijlocul lui. Femeile moderne poartă adesea multe roluri simultan, cu energia divizată continuu între responsabilități. Este ușor să fii prins în ritmul exterior și să pierzi contactul cu cel propriu.

În realitate, nu putem rămâne într-o stare de nemișcare tot timpul. Când este momentul să muncim, să avem grijă de casă sau să comunicăm cu ceilalți, ar trebui pur și simplu să oferim acestor lucruri întreaga noastră atenție, lăsând la o parte așteptările inutile și nemulțumirile, făcând tot ce putem mai bine. Iar când suntem suficient de norocoase să avem un moment de răgaz, ne putem opri, ne putem observa respirația, ne putem readuce atenția către noi înșine și ne putem reconecta cu starea noastră fizică, emoțională și cu ritmul nostru natural.

Acest lucru nu înseamnă retragerea din lume. Mai degrabă, este vorba despre dezvoltarea capacității de a găsi calmul în noi înșine. Indiferent cât de aglomerată devine viața sau cum se schimbă circumstanțele, putem păstra un mic spațiu interior al nostru și ne putem regăsi neîncetat drumul înapoi spre noi înșine.

Unfinished explorează starea de a fi în continuă transformare. În arta guqinului, când este o piesă cu adevărat terminată? Există perfecțiune sau doar o călătorie infinită de rafinarei?

În lumea guqin-ului, o piesă muzicală nu este niciodată cu adevărat „terminată”. Procesul de a o rafina continuu și de a descoperi înțelesuri noi este, probabil, partea cea mai frumoasă și fascinantă.

Aceeași piesă poate suna diferit atunci când este cântată în anotimpuri diferite, în stări de spirit diferite sau în etape distincte ale vieții. Partitura oferă doar un cadru; muzica în sine reflectă starea interioară a interpretului din acel moment specific. Pe măsură ce experiența noastră de viață și înțelegerea se adâncesc, interpretarea muzicii continuă să evolueze.

Această idee de a fi „neterminat” se află chiar în inima guqin-ului. Cântând o piesă din nou și din nou, privind spre interior, ajustând și adâncind treptat înțelegerea, această călătorie nesfârșită de rafinare devine o parte esențială din însuși sensul de a cânta.

Cu ce stare emoțională ți-ai dori să plece publicul de la Unfinished?

Sper ca muzica guqin-ului să lase publicului o senzație subtilă și persistentă. Chiar și după ce ultima notă se stinge, sper să poată păstra un moment de liniște și sentimentul că totul în viață crește și evoluează continuu, fără un punct final fix.

Sper, de asemenea, să simtă că imperfecțiunea și starea de incomplet sunt părți naturale ale vieții. Nu trebuie să fim atașați de căutarea unei destinații perfecte. În schimb, putem învăța să ne acceptăm pe noi înșine și ceea ce ne înconjoară exact așa cum suntem în clipa de față, iar prin practică și conștientizare continuă, să găsim pacea în propria noastră călătorie prin viață.

Cea mai frumoasă amintire legată de o călătorie:

Salar de Uyuni în Bolivia — oglinda cerului. Am cântat la guqin pe întinderea de sare la răsărit și la apus, iar în acele momente m-am simțit într-o armonie totală cu instrumentul și peisajul.

Un ceai sau o aromă care te inspiră atunci când lucrezi:

Iubesc ceaiul Pu-erh învechit. Aroma lui este profundă și caldă, cu note lemnoase și nuanțe de învechire care sunt subtile, nu copleșitoare. Ceaiul este catifelat și așezat, cu un corp bogat și o dulceață persistentă după fiecare înghițitură. Când stau în liniște și îl beau, caracterul său blând și discret mă ajută să mă relaxez treptat, să-mi calmez gândurile și să mă ancorez în momentul prezent. Este deosebit de potrivit pentru a mă centra înainte de a cânta la guqin sau de a începe să dezvolt un proiect de arhitectură.

Un instrument muzical pe care ți-ar fi plăcut să îl stăpânești (în afară de guqin):

În prezent învăț să cânt la xiao, un flaut vertical tradițional chinezesc. Sunetul său este limpede, blând și distant, purtat de o respirație delicată și prelungă. Notele sale joase sunt calme și reținute, în timp ce registrul mediu este nuanțat și expresiv, cu o textură aproape eterică. Xiao-ul se împletește minunat cu guqin-ul: unul solid și unul aerat, unul ca o perlă și celălalt ca un fir fin. Împreună, creează atmosfera subtilă și senină asociată tradițional culturii cărturarilor chinezi.

Un ritual zilnic pe care nu îl sari niciodată:

Meditez și citesc în fiecare zi.

Note to self:

Acceptă-te așa cum ești.