Anca Duca, Marketing Manager Ikon: „Poţi creşte real, numai dacă îţi construieşti o echipă de oameni care se aliniază valorilor tale”
Anca Duca este Marketing Manager la Ikon, activând în domeniul de beauty de peste 15 ani. S-a alăturat echipei în urmă cu mai bine de 6 ani și simte că a găsit oameni cu aceleași valori ca ale sale. Crede în relații pe termen lung și ne spune că sustenabilitate unui brand are legătură
Ana Nicolescu, Change Strategist: „În orice moment, în orice domeniu avem nevoie de comunicare strategică.”
Fiind parte dintr-o serie de cinci materiale pe care am desfășurat-o cu Ana Nicolescu, Change Strategist, Communication Strategist și Business Coach, acest ultim material adresează subiectul comunicării strategice.
„Tind să mă gândesc la timpii morți ca la pauze de reîncărcare.” | Ana Nicolescu, Business Coach
Despre îmbunătățirea relației noastre cu eficientizarea modului în care ne petrecem timpul în viața de zi cu zi, ce înseamnă productivitatea și dacă există situații în care procrastinarea poate fi, de fapt, bună, Ana Nicolescu, business coach, ne-a povestit mai multe în acest interv
„Uneori nu trebuie să te lupți să deschizi uși. Trebuie să le creezi de la zero.” | Anca Ghinea, scriitor și owner al platformei Kreatoria.ro, podcaster, Image Connector
Anca Ghinea poartă numeroase pălării: este scriitor, owner al platformei Kreatoria.ro, podcaster, Image Connector, om de TV, mamă a doi gemeni și multe altele. La baza întregii sale activități nu doar din planul profesional, ci și din planul personal stă, dintotdeauna, creativitatea.
„Nu poți să vorbești cu un public pe care nu îl înțelegi” | Alecsandra Costin, fondator 2032 communication
Alecsandra Costin este fondatoarea 2032 communication, o agenție de comunicare care se adresează exclusiv femeilor din antreprenoriat. După mulți ani petrecuți în sfera jurnalismului, ani care au format-o ca om și profesionist, Alecsandra a decis că este timpul să pună bazele propriei afac
#Businesswoman: sfaturi care să te ajute în drumul tău spre succes.
Atunci când ai o viziune și un obiectiv în minte, poate fi ușor să pierzi din vedere ceea ce este important. Uneori, ne lăsăm prinși în detaliile afacerii noastre și uităm de ce am pornit la drum. Este foarte important să ne amintim că succesul nu se obține prin simpla concentrare pe r
Cum a decurs prima săptămână de la deschiderea dupa starea de urgență, ne răspunde comunitatea The Woman
După aproape 2 luni în care starea de urgență ne-a ținut în casă și ne-a schimbat în mare măsură stilul de viață, am trecut la starea de alertă. Această presupune multă precauție, atenție sporită la normele de igienă însă o parte dintre regulile date de gurvern s-au relaxat și
IA și-a făcut loc în viața noastră și e aici ca să rămână
Viitorul stiintifico-fantastic pe care ni-l imaginam noi acum cateva decenii a devenit realitate prin inteligenta artificiala (IA). Roboti inteligenti care gandesc, vorbesc si fac treaba in locul nostru nu mai reprezinta un scenariu de film, ci sunt deja la ordinea zilei. IA si-a facut loc in viata
Drumul de la un lider bun la unul extraordinar
Ce rol ar avea emoțiile în profesia pe care o avem? De-a lungul timpului, din interacțiunile pe care le-am avut cu liderii din organizații, am observat că aceștia au următoarele abordari cu privire la incursiunea emoționalului în viața profesională...
Ca antreprenor, coordonez eu toată activitatea sau creez postul de CEO?
Întebarea la care mi s-a propus să răspund în acest articol vine în continuarea tematicii din cel precedent: „Ca antreprenor, coordonez eu toată activitatea sau creez postul de CEO ?”. Cel mai tranșant răspuns pe care îl pot da este „definitely maybe”, cum spun englezii. Depinde.
