Festivalului Internațional de Carte Transilvania, ediția 10: emoție, oameni și peste 40.000 de cărți vândute
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania a fost o reușită, spun organizatorii. O reușită atât din punct de vedere al numărului de cărți vândute, a calității evenimentelor, cât și a îndeplinirii misiunii FICT, aceea de a aduce oamenii mai aproape de car
Scriitoarea italiană Lorenza Pieri și-a lansat albumul de debut la FICT
Lorenza Pieri, unul dintre invitații speciali care a participat la Festivalul Internațional de Carte Transilvania a lansat vineri romanul său de debut. Este vorba despre O insulă mai mică, traducere de Gabriela Lungu. Lorenza Pieri este autoare, jurnalistă și traducătoare. A crescut î
Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Carte Transilvania aduce invitați speciali din patru țări
La finalul lunii septembrie, mai exact între 25 și 29 septembrie va avea loc cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT), în cadrul căreia iubitorii de literatură vor putea participa la 50 de evenimente, vor putea achiziționa cărți de la 43 de edituri ș
FICT a lansat proiectul „Geamul cu poezie”
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) a lansat proiectul „Geamul cu poezie”, o inițiativă care dorește să aducă oamenii mai aproape de lectură. În cursul zilei de miercuri, 3 iulie, aproximativ 20 de cafenele, magazine și instituții din Cluj-Napoca și-au transformat fe
FICT ajunge la cea de-a 10-a ediție: 1 milion de oameni mai aproape de carte
Festivalul Internațional de Carte Transilvania ajunge în acest an la cea de-a 10-a ediție, care va avea loc în perioada 25-29 septembrie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Anul acesta festivalul va dura 5 zile cu una în plus față de anii anteriori, iar focusul va fi pe evenimente speciale, d
Luminița Rusu, prozator: „Tot ce-mi doresc eu de la o carte bună e să mă bântuie, să mă facă să îmi pun niște întrebări și uneori să schimbe în mine ce eu nu pot singură”
Luminița Rusu este farmacist și prozator. A decis să urmeze cursurile Facultății de Farmacie din dorința de a deveni puțin mai realistă, dar continuă să își manifeste creativitatea prin scris. Textele sale au fost cuprinse în două volume de proză scurtă, este autoarea unui roman, iar
Omagiu adus Norei Iuga
Miercuri, 10 ianuarie 2024, începând cu ora 18:00 va avea loc o dezbatere despre scrierile literare ale Norei Iuga în cadrul clubului de carte Lecturile Insomniacelor, urmată de o proiecție a filmului „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, la Cinema Arta. Festivalul Internațion
Fuga la Cultură, semimaratonul cu surprize culturale la fiecare instituție
Traseul pentru „Fuga la Cultură”, semimaratonul care va avea loc în data de 8 octombrie pentru a promova un stil de viață sănătos prin sport și cultură, a fost finalizat. Participanții vor alerga și se vor bucura de surprize culturale organizate de fiecare dintre instituțiile partener
FICT 2023: întâlniri cu scriitori internaționali, dezbateri despre digitalizare, lansări de carte și activități pentru copii
Festivalul Internațional de Carte Transilvania vine anul acesta cu discuții interesante, lansări de carte pe care cititorii înfocați de-abia le-așteaptă, iar ultima zi a acestei ediții este rezervată aproape în totalitate celor mici. Întregul program și detalii despre evenimente se găse
