Lojă senzorială pentru copiii și tineri cu tulburări de neurodezvoltare la UNTOLD 2025
UNTOLD aduce o nouă premieră în lumea festivalurilor și vine în sprijinul copiilor și tinerilor cu tulburări de neurodezvoltare prin crearea unei loje senzoriale în cadrul Cluj Arena, un spațiu de siguranță pentru cei care vor participa la festival. În parteneriat cu Fundația Neuroatipi
UNTOLD anunță lineup-ul pe zile
În vara lui 2025, universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emoții și momente legendare, va avea loc între 7 și 10 august, iar organizatorii au dez
Programul pentru creatorii de festival, UNTOLD Creators by Visa, revine cu o nouă ediție
UNTOLD și Visa lansează cea de-a doua ediție a programului UNTOLD Creators by Visa, un program de mentorat dedicat tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani care visează la o carieră de succes în industria muzicală. Această inițiativă unică în România oferă acces la o platformă int
Fanii UNTOLD pot vota festivalul preferat în Top 100 cele mai mari festivaluri ale lumii
Mai sunt 113 de zile până la ediția aniversară UNTOLD X, iar fanii au ocazia să voteze festivalul preferat în Top 100 cele mai mari festivaluri ale lumii. Cu fiecare ediție, organizatorii marilor evenimente încearcă să ofere mai mult decât un lineup, pentru că fanii de festival sunt în
Alexandra Miho, specialist în comunicare și PR în industria muzicală: „Viața, mai ales în industria muzicală, este un proces colaborativ.”
Alexandra Miho, specialist în comunicare și PR în industria muzicală, a început să activeze în acest domeniu în 2017. Călătoria sa în acest domeniu a început cu voluntariat pentru acces și backstage la concerte în București și evenimente de networking la Palatul Noblesse. Mai apoi, a
Metro Boomin vine pentru prima dată în România, la UNTOLD
Metro Boomin, arhitectul sunetului hip-hop și trap al ultimului deceniu, vine pentru prima dată în România, în cadrul ediției aniversare UNTOLD X, cu un show exclusiv ce marchează singura sa apariție la un festival din Europa în acest an. Considerat unul dintre cei mai mari producători ai
UNTOLD DUBAI 2025 are loc în 6-9 Noiembrie la Dubai Parks and Resorts
După succesul uriaș al ediției de debut, UNTOLD Dubai revine între 6-9 noiembrie în orașul viitorului, într-un spațiu și mai mare – Dubai Parks and Resorts, care să acomodeze iubitorii de muzică și de experiențe memorabile. “Bigger, better, stronger” este statementul UNTOLD Du
Primii artiști confirmați la UNTOLD X: Post Malone, în premieră în România
Post Malone, una dintre cele mai influente figuri ale muzicii contemporane, superstar global,vine pentru prima dată în România la ediția aniversară a festivalului UNTOLD. Cu peste 80 de milioane de discuri vândute, cu 59,5 miliarde de ascultări pe Spotify, Post Malone se numără printre cei
Martin Garrix, declarat DJ-ul numărul 1 în lume, conform Revistei Britanice DJMAG. Topul continuă cu David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Alok și Timmy Trumpet
Organizatorii UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial, au adus în ultimii ani în România cei mai buni DJ și producători din lume, care au făcut show-uri memorabile pe Cluj-Arena. Așteptat în fiecare vară cu emoție de fanii veniți din peste 100 de țări ale lumii, UNTOLD și
