3 zile de poveste la Wonder Family Fest 2025
Au fost trei zile memorabile la cea de-a doua ediție a Wonder Family Fest, care a avut loc între 1-3 august 2025, la Wonderland Resort. Aproape 60.000 de persoane, de la bebeluși, la seniori, au demonstrat că e mai fain când te distrezi împreună cu familia. De la activități pentru toa
Cel mai mare Adrenaline Tower din lume se inaugurează în Cluj, în cadrul Wonder Family Fest
Cel mai mare Adrenaline Tower din lume și primul din România se deschide în august la Cluj! Adventure Land și Adrenaline Tower vor fi inaugurate la Wonder Family Fest Primul Adrenaline Tower din România, cu o înălțime impresionantă de 24 de metri, va fi inaugurat în 2 august, dată la care
Ioana Mârza, co-fondator Wonderland Resort: „Povestea pe care o scriem noi este una despre muncă în echipă, familie și încrederea pură, ca cea a copiilor, că imaginația poate deveni realitate. Iar Wonder Family Fest este manifestarea acestei viziuni, în care visele devin realitate sub ochii noștri”
Acum peste un deceniu, Ioana Mârza și soțul ei, Darius, au fondat Wonderland Resort, motivați de dorința de a construi ceva propriu, departe de limitările spațiilor închiriate. De atunci, resortul a crescut neîncetat, adăugând noi facilități în fiecare an. Principala lor misiune este d
Wonder Family Fest 2024: Dino Park, o atracție fascinantă la cel mai mare festival pentru familii din România
Wonder Family Fest, cel mai mare festival dedicat familiilor din România, va avea loc în perioada 2-4 august 2024, la Wonderland Resort din comuna Feleacu, județul Cluj. Printre atracțiile de top ale acestui festival se numără și Dino Park, un parc tematic impresionant unde sunt expuse peste
Gala Premiilor The Woman 2019, 28 martie Cluj-Napoca
Luna martie supranumită și luna femeii se încheie cu evenimentul care celebrează femeia, The Woman, Conferința de Leadership Feminin. Pe data de 28 martie evenimentul înglobează conferința cu speech-uri menite să inspire și să motiveze, Gala Premiilor The Woman 2019 și multe suprize preg
