Interviu la dublu din culisele Deco Days cu arhitectele Bianca Filip și Lavinia Constantin
Bianca Filip este arhitect și interior designer în cadrul Volum. Așa cum se autocaracterizează, este o persoană dinamică, foarte activă, atât în contextul profesional, cât și în viața de zi cu zi, motiv pentru care încearcă să se implice în cât mai multe activități care să îi h
Parteneriat inedit între o grădiniță de stat din Cluj-Napoca și Sergiu Bejan, campion mondial la canotaj
De Ziua Educației, vă vorbim despre lansarea unui proiect inedit, Proiectul Educațional ,,Aripi”, inițiat de Grădinița cu Program Prelungit ,,Lumea Copiilor” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Federația Română de Canotaj. Scopul proiectului reprezintă crearea de materiale didactice pe
ALL ABOARD! SoNoRo Orient Express
În perioada 27 septembrie – 2 octombrie SoNoRo poposește la Cluj-Napoca. Suntem invitați la o călătorie de la un capăt la altul al continentului european, în trenul misterios al Festivalului SoNoRo – Orient Express, pentru a fi mai aproape de muzică și de artă, dar și mai aproape
TransferGo a lansat „ABCDiaspora” – prima resursă didactică digitală despre România, destinată copiilor care locuiesc în afara țării
TransferGo, compania de transferuri internaționale de bani, a lansat „ABCDiaspora”, prima resursa didactică în format digital, despre identitatea, cultura și tradițiile românești, pentru copiii din diaspora. „ABCDiaspora” este un proiect al companiei TransferGo, realizat în col
PREMIERĂ în România: traseu de caiac, accesibilizat pentru persoanele nevăzătoare
Acțiunea, la care invitat special este Alex Benchea, alpinistul cu ochi albi, va avea loc luni, 26 septembrie 2022, de la ora 15.00, în zona de caiace amenajată pe lacul din Iulius Parc. Asociația Caiac SMile, împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, vin cu această premieră cu ocazia
Școala de actorie TeenMedia Academy aniversează „Treisprezece ani și un carusel de emoții”
Pe 24 și 25 septembrie, școala de actorie TeenMedia Academy organizează evenimentul aniversar „Treisprezece ani și un carusel de emoții”, care celebrează pasiunea pentru teatru și dezvoltare personală prin două producții realizate alături de absolvenții cursurilor de actorie din cadr
Cum a fost la Romanian Music Awards 2022?
Pe scena Romanian Music Awards au urcat cei mai în vogă cântăreţi români. Romanian Music Awards a fost prezentat de Dorian Popa și Theo Rose. Smiley, Loredana, Connect-R sunt doar câteva din marile nume aflate pe lista câștigătorilor. Lista completă a câștigătorilor: – Best Po
„NO RA – Femininul norilor”, spectacolul dedicat Norei Iuga, reluat la Muzeul Național al Literaturii Române
Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice „Hipodrom” de Nora Iug
„Dacă nu știi încotro vrei să te îndrepți, este destul de probabil să ajungi în locuri care te nemulțumesc.” | Paula Rusu, graphic designer & ilustrator
Paula Rusu este graphic designer și ilustrator, devenind freelancer după o perioadă în care a activat în mai multe agenții de publicitate și și-a dat seama că acesta nu este drumul pe care dorește să îl urmeze. Pasionată încă din copilărie de desen, Paula a abandonat pentru o perioad
Georgiana Ciceo, fondator Monom & co-fondator ZAIN: „Viitorul retailului offline stă în experiența pe care acesta o oferă consumatorului”
Georgiana Ciceo este designer de bijuterii și antreprenor, punând bazele propriului studio de bijuterii – Monom, care mai târziu s-a dezvoltat și într-un concept store. Aceasta face parte din echipa festivalului ZAIN, pe care la co-fondat împreună cu trei prieteni în anul 2014, „din
