Parteneriat inedit între o grădiniță de stat din Cluj-Napoca și Sergiu Bejan, campion mondial la canotaj
De Ziua Educației, vă vorbim despre lansarea unui proiect inedit, Proiectul Educațional ,,Aripi”, inițiat de Grădinița cu Program Prelungit ,,Lumea Copiilor” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Federația Română de Canotaj. Scopul proiectului reprezintă crearea de materiale didactice pe
ALL ABOARD! SoNoRo Orient Express
În perioada 27 septembrie – 2 octombrie SoNoRo poposește la Cluj-Napoca. Suntem invitați la o călătorie de la un capăt la altul al continentului european, în trenul misterios al Festivalului SoNoRo – Orient Express, pentru a fi mai aproape de muzică și de artă, dar și mai aproape
TransferGo a lansat „ABCDiaspora” – prima resursă didactică digitală despre România, destinată copiilor care locuiesc în afara țării
TransferGo, compania de transferuri internaționale de bani, a lansat „ABCDiaspora”, prima resursa didactică în format digital, despre identitatea, cultura și tradițiile românești, pentru copiii din diaspora. „ABCDiaspora” este un proiect al companiei TransferGo, realizat în col
PREMIERĂ în România: traseu de caiac, accesibilizat pentru persoanele nevăzătoare
Acțiunea, la care invitat special este Alex Benchea, alpinistul cu ochi albi, va avea loc luni, 26 septembrie 2022, de la ora 15.00, în zona de caiace amenajată pe lacul din Iulius Parc. Asociația Caiac SMile, împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, vin cu această premieră cu ocazia
Școala de actorie TeenMedia Academy aniversează „Treisprezece ani și un carusel de emoții”
Pe 24 și 25 septembrie, școala de actorie TeenMedia Academy organizează evenimentul aniversar „Treisprezece ani și un carusel de emoții”, care celebrează pasiunea pentru teatru și dezvoltare personală prin două producții realizate alături de absolvenții cursurilor de actorie din cadr
Cum a fost la Romanian Music Awards 2022?
Pe scena Romanian Music Awards au urcat cei mai în vogă cântăreţi români. Romanian Music Awards a fost prezentat de Dorian Popa și Theo Rose. Smiley, Loredana, Connect-R sunt doar câteva din marile nume aflate pe lista câștigătorilor. Lista completă a câștigătorilor: – Best Po
„NO RA – Femininul norilor”, spectacolul dedicat Norei Iuga, reluat la Muzeul Național al Literaturii Române
Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice „Hipodrom” de Nora Iug
F-SIDES Crash Course – un program de introducere în feminism prin film
F-SIDES Cineclub propune publicului tânăr din Timișoara o săptămână de proiecții de film și discuții, structurată ca o incursiune în conceptele principale din feminism. Este o inițiativă de educație prin film dedicată publicului tânăr timișorean, care își pune mai multe în
„Construiesc proiectul ca pe un puzzle, bucățică, cu bucățică, îmbrăcând funcționalitatea în design și formând un concept unitar.” | Gabriela Garcia, designer de interior
Gabriela Garcia este designer de interior și mom of 2 lovely little girls. Crede cu tărie în simplitate, funcțiune și în design, iar când cele 3 sunt îmbinate armonios, rezultatul este un proiect reușit de design interior. Linii simple, geometrice, culori neutre și luminoase, dar și drama
adidas Originals prezintă noul model NMD_V3 – reinterpretează propria moștenire emblematică cu o viziune distinctă care conturează viitorul
În 2015, adidas Originals a lansat modelul inovator NMD – inspirat de modelele anterioareemblematice ale mărcii și care a revoluționat lumea încălțămintei sport la acea vreme. Șase ani mai târziu, familia Originals se extinde cu NMD_V3, o nouă versiune a siluetei consacrate, cu un desig

