Sophia, întruchiparea lui Audrey Hepburn, a devenit primul robot din lume care a primit cetățenie
Sophia, un robot construit la Hong Kong, a devenit primul robot din lume care a primit cetățenia unui stat. Arabia Saudită i-a acordat cetățenia, în premieră mondială, ieri, în cadrul unui un târg de investiții în tehnologie, desfășurat în această țară.
Celebrul Set „Femeile din NASA” va fi lansat de Lego în luna noiembrie
Lego a anunțat miercuri că va lansa setut „Femeile din NASA”, patru mini-figurine care înfățișează femei, pionieri ai agenției spațiale: astronauții Sally Ride și Mae Jemison, astronomul Nancy Grace Roman și omul de știință Margaret Hamilton.
Vocea Prințesei Marina Sturdza va rămâne unul dintre cei mai entuziaști avocați ai României
În ciuda faptului că a fost exilată din țara sa natală, prințesa rămâne una dintre cele mai entuziaste avocate ale României. Familia prințesei a fugit din țară în anul 1948. Familia a trăit în Elveția, în Franța, în Italia și, cu ajutorul Crucii Roșii, s-au stabilit în Canada.
Obișnuiești să bei apă cu lămâie? Iată beneficiile surprinzătoare ale acestei licori
Băută dimineața, pe stomacul gol, apa cu lămâie acționează asemenea unui medicament: luptă împotriva răcelii, scade presiunea arterială, curăță pielea și detoxifică întregul organism. În plus, spune acesta, acidul citric ajută digestia, fiind metabolizat de organism.
Cinci avantaje ale mersului pe bicicletă
Știi cu siguranță comparația ,,e ca mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată”. Ei bine, a venit vremea să iei lucrurile ad literam și să te urci din nou pe vehiculul cu două roți, chiar dacă nu ai mai facut-o din copilărie.
În așteptarea celui mic. Idei pentru baby shower
Moda babyshower-ului s-a instalat rapid și în România, așadar tot mai multe mămici aleg să realizeze o petrecere înainte de nașterea copilului. Dar cum organizăm ca întâlnirea să fie memorabilă?
Cum cerem o mărire de salariu? Urmează câțiva pași simpli!
Obținerea unei măriri de salariu este deseori o provocare. Pentru a-i face față, este important să întelegem principiile care functionează, să comunicăm constructiv, cu tact.
Mașinile electrice sunt viitorul. Mediul înconjurător are de câștigat
Mediul înconjurător suferă tot mai mult din cauza intervenției umane. Poluarea a atins cote îngrijorătoare, iar acum este timpul să ne gândim la soluții.
Sindromul Peter Pan. Trecerea de la adolescență la viața de adult
Trecerea de la adolescență la viața de adult e un proces sensibil, ce trebuie susținut din punct de vedere psihologic. Dacă cunoști persoane care încă nu au reușit să facă trecerea, să știi că nu e întotdeauna vorba de o încăpățânare sau copilărie, ci s-ar putea să fie și un s
Google deschide două hub-uri la Cluj și Timișoara. Cum te ajută în afacerea ta
Google, împreună cu Evozon, deschide două hub-uri de consultanță și training digital gratuit, în două centre-cheie ale țării, Cluj-Napoca și Timișoara. Acestea fac parte din seria hub-urilor Atelierul Digital. Ce este Atelierul Digital? Este un proiect creat de compania Google ce și-a p

