Bijuteriile PANDORA ME, alegerea noastră pentru festivaluri
Vara și-a intrat în drepturi și odată cu ea a început și mult așteptatul sezon al festivalurilor. Poate că ți-ai luat deja bilet la unul dintre festivalurile din țară sau din afară și începi să te gândești la ținutele și accesoriile pe care le vei purta pentru a te face remarcată
Endava se implică activ în dezvoltarea comunității: peste 500 de beneficiari ai programelor de învățare organizate gratuit
Endava, compania britanică de software prezentă pe piața locală cu 10 centre de livrare, se implică activ în dezvoltarea comunității prin programele destinate celor aflați la început de drum în IT. În prima jumătate a anului 2022, peste 500 de tineri din România, pasionați de tehnolog
„Cel mai greu este atunci când simți că nu ești luat în serios de oamenii care nu fac meseria asta.” | Ana Udroiu, actriță
Dacă spectacolele românești de musical vă sunt cunoscute, cel mai probabil ați remarcat-o deja pe scenă pe Ana Udroiu – este Wednesday Addams în „Familia Addams” și Lucy în „Opera de trei parale”, ambele producții semnate de Răzvan Mazilu. Ana este angajată a Teatrului Exce
TikTok anunță funcții noi prin care utilizatorii vor putea să își personalizeze preferințele
Comunitatea diversă de pe TikTok transcende generațiile, așa că platforma le oferă tuturor utilizatorilor soluții personalizate – de la funcții limitate în funcție de vârsta utilizatorului, la posibilitatea de a controla conținutul afișat pe platformă, și până la sprijinirea famili
Telecom – domeniul care oferă cele mai multe joburi remote, raportat la numărul total de poziții scoase în piață.
Cu peste 3.500 de joburi postate în fiecare lună pe eJobs.ro, telecomul se situează pe locul 7 în topul celor mai mari angajatori din România și pe locul 4 în preferințele candidaților, în condițiile în care aproximativ 90.000 dintre aplicările lunare merg către joburile din acest dome
Romana Urmanczy, Designer vestimentar: „Ochiul meu și toate simțurile mele sunt într-o continuă căutare și contemplare a frumosului”
Romana Urmanczy este cea care a pus bazele Romana Couture, ocupându-se de crearea rochiilor de mireasă de peste 15 ani. Ceea ce a atras-o pe Romana la acest domeniu este chiar complexitatea acestuia, simțind că trebuie să ilustreze prin rochie tot ceea ce este viitoarea mireasă. Fiecare creaț
Festivalul Național de Improvizație anunță castingul celei de a zecea ediții
Ediția a 10-a a Festivalului Național de Improvizație vine cu un nou format, pe care publicul îl va putea descoperi în perioada 15-18 septembrie 2022 la TEATRUL RECUL. Festivalul va produce șase spectacole, coordonate de cinci regizori români și un regizor străin, cu propuneri variate, pent
COS x Lea Colombo: „Au fost produse acasă, în Cape Town, unde creativitatea mea este întotdeauna stimulată de o frumusețe naturală incredibilă.”
Lumea vibrantă și atmosferică a fotografului și artistei, născută în Cape Town, Lea Colombo ajunge la COS. Continuând să susțină comunitatea creativă, COS × Lea Colombo încapsulează o colecție în ediție limitată care stimulează starea de spirit și prezintă o expoziție captivan
Aur, argint și bronz pentru România la Cupa Mondială III de la Lucerna, Elveția
Lotul de Seniori din cadrul Federației Române de Canotaj a participat în acest weekend la Cupa Mondială III de la Lucerna, Elveția. Sportivele din cele 5 echipaje au concurat în cadrul probelor de: dublu rame feminin (W2-), dublu vâsle feminin (W2x), patru rame feminin (W4-), patru vâsle fem
Workshopul pentru cupluri: „Primește iubirea pe care ți-o dorești”, ediția a V-a
Începutul unei noi relații, regăsirea sentimentelor de căldură și siguranță în cuplu, gestionarea conflictelor, salvarea relației, modele de comportament în cadrul unui cuplu sănătos sunt doar câteva aspecte care vor fi abordate în workshop-ul pentru cupluri: „Primește iubirea pe

