Ia-ți 5 minute în fiecare zi să îți dai un check-in în propria viața. Cea mai frumoasă campanie Aegon, susținută de către The Woman
Ți se pare cel mai firesc lucru din lume să ai grijă de cei din jurul tău. Copii. Partener de viaț̦ă. Părinți. Prieteni. Colegi. Dar când vine vorba de tine, câtă grijă ai de tine și de sănătatea ta? Aegon a creat ghidul #10.000dePrietene pentru femeile din ziua de azi, care
„Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, în august, pe scena Naționalului sibian. Alte patru producții TNRS îi așteaptă pe iubitorii de teatru în aceeași perioadă
Cinci dintre cele mai apreciate producții ale Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) – „Faust”, „Mici crime conjugale”, „Povestea prințesei deocheate”, „De cealaltă parte a lumii” și „Autobahn” – fac parte din programul primei jumătăți a lunii august, iar b
15 minute pentru viață. Campania #CancelCancer – caravana națională de ecografii mamare gratuite
Ce-ai putea face în 15 minute? Câte lucruri ai putea să rezolvi? Oare 15 minute ar putea face diferența? Timpul – o resursă atât de importantă pe care învățăm să o prețuim, de multe ori, când este prea târziu. 15 minute pot însemna o șansă în plus la viață. 15 minute durea
„Nu este ușor să găsești o mână de specialiști pe care să-i poți transforma, ulterior, în echipă” | Dr. Adina Sîrbu, clinica stomatologică Aesthetica
Dr.Adina Sîrbu este cea care a pus bazele clinicii stomatologice Aesthetica din Cluj-Napoca, unul dintre puținii medici din țară care a absolvit cursul de specializare de doi ani FACE/Roth-Wiliams din Viena, specializându-se în tratamentul ortodontic al copiilor, cât și al adulților. Dr. Ad
Actrița Cezara Dafinescu va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania
Actrița Cezara Dafinescu, premiată pentru întreaga carieră la TIFF 2021 Nume sonor în cinematografia română, îndrăgită și apreciată pentru aparițiile sale pe micul și marele ecran, dar și în teatru, actrița Cezara Dafinescu va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalu
Premiera lungmetrajului „Complet Necunoscuți” are loc la TIFF 2021!
Premiera lungmetrajului „Complet Necunoscuți”, adaptare realizată de Octavian Strunilă după celebrul „Perfetti Sconosciuti”, are loc la TIFF 2021. „Complet Necunoscuți”, adaptarea românească a super producției de nivel mondial „Perfetti Sconosciuti”, va avea premiera la Fe
Doina Levintza, celebra creatoare de costume de teatru și film, va fi distinsă cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo 2021
Pictor scenograf și designer vestimentar de renume, Doina Levintza va fi omagiată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte, în cadrul celei de-a 15-a ediții a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc marți, 29 iunie
Deschidere aniversară TIFF, la ediția a 20-a: proiecții simultane în 20 de localități din țară, pe 23 iulie
La aniversarea a 20 de ediții de TIFF, emoțiile Galei de deschidere vor fi resimțite, în acest an, în 20 de localități din țară, simultan. Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:00, comedia spaniolă Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay) va avea parte de o proiecție specială în Piața Uniri
Ada Galeș, prima actriță din România care și-a lansat NFT-urile
Iubire, Fericire, Abundență, Magie și Echilibru, primele NFT-uri lansate de o actriță româncă. Ada Galeș inovează la Romanian Design Week Actrița antreprenoare Ada Galeș a lansat o serie de 5 NFT-uri, sub formă de video, în cadrul Romanian Design Week! Premiera a fost marcată de o reun

