Dali își ia rămas bun de la clujeni. Noaptea Muzeelor și duminca votului vin cu reduceri
Ultima săptămână la Cluj a expoziției Universul lui Salvador Dali se încheie cu Noaptea Muzeelor, unde vizitatorii vor avea parte de 50% reducere la intrare. În 18 mai, ultima zi, se va menține reducerea 50% pentru cei care vor face dovada votului. Tinerii sub 18 ani și copiii vor beneficia
Programul pentru creatorii de festival, UNTOLD Creators by Visa, revine cu o nouă ediție
UNTOLD și Visa lansează cea de-a doua ediție a programului UNTOLD Creators by Visa, un program de mentorat dedicat tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani care visează la o carieră de succes în industria muzicală. Această inițiativă unică în România oferă acces la o platformă int
Dr. Alexandra Caia, medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reparatorie: „În sistemul medical, adevărata competiție ar trebui să fie cu propria persoană, pentru a deveni mai buni, atât pentru noi înșine, cât și pentru pacienții noștri”
Dr. Alexandra Caia a știut încă din copilărie că își dorește să devină medic, iar odată admisă la facultate i-a devenit tot mai clară calea pe care o va urma și anume chirurgia. Puțin mai târziu, în anul III, a descoperit specializarea chirurgie plastică și estetică, iar traseul
Human Scale reprezintă România la Bienala de Arhitectură de la Veneția. Proiectul se deschide pentru vizitatori pe 10 mai
România participă la cea de-a 19-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – La Biennale di Venezia cu proiectul Human Scale, semnat de artistul Vlad Nancă și biroul de arhitectură Muromuro Studio (Ioana Chifu și Onar Stănescu), curatoriat de Cosmina Goagea. Expoziția Human S
O poveste de succes globală: 30 de ani, 5 milioane de Mercedes-Benz Sprinter
Mercedes-Benz Vans sărbătorește un moment important, odată cu producția a cinci milioane de autovehicule Sprinter, la nivel global. Asamblat la fabrica companiei din Charleston, Carolina de Sud, autovehiculul cu numǎrul 5 milioane, un eSprinter (complet electric), a fost livrat companiei FedEx
Doina Ruști, în dialog cu cititorii din Cluj-Napoca
Pe 8 și 9 mai 2025, Doina Ruști va participa la două întâlniri cu cititorii clujeni, prilejuite de apariția romanului Ferenike, ed. Humanitas, 2025. Prima dintre ele va avea loc pe 8 mai, de la ora 18:00, iar autoarea este invitată la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima” unde v
Dr. Crenguța But, medic stomatolog: „Comunicarea este piatra de temelie a oricărui tratament de succes, cu atât mai mult în estetica dentară”
Absolventă a Facultății de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, dr. Crenguța But are o experiență de 24 de ani în practica stomatologică. Dacă la începutul carierei și-a dedicat primii ani stomatologiei generale, ulterio
Geanina Rădulescu, Influential Marketing Director SQUAD.Influencers: „Poate că acesta e secretul: nu doar să ții pasul cu industria, ci să încerci să o modelezi în direcția potrivită.”
Geanina Rădulescu este Influential Marketing Director la SQUAD.Influencers și, în același timp, influencer de lifestyle cu o comunitate de peste 25.000 de urmăritori pe Instagram. Când privește în urmă, recunoaște cu sinceritate că a avut norocul rar de a-și descoperi vocația de la prim
Înscrierile pentru Competiția Locală de la TIFF.24 sunt deschise
Cineaștii, artiștii vizuali și creatorii de conținut video născuți sau care trăiesc în Cluj-Napoca se pot înscrie în Competiția Locală a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025). Ajunsă la cea de-a 16-a ediție, inițiativa își propune să descopere,
100 de ani de Phantom: Povestea simbolului suprem al luxului și al prezenței care a marcat un secol de eleganță, putere și design
Astăzi, aflat la cea de-a opta generație, Phantom rămâne expresia supremă a prezenței impunătoare și o declarație de putere în sine. Acesta continuă să reflecte și să modeleze lumea din jurul său și să atragă persoanele care definesc epoca în care trăiesc. Fiecare nouă comandă
