Cu drag împărțim bucurie!
Oamenii au nevoie de ajutor pe tot parcursul anului, cu atât mai mult în perioada sărbatorilor: o masă caldă, o pereche de mănuși călduroase și un pat curat, sunt câteva dintre lucrurile la care noi putem contribui fără doar și poate.
Astăzi, de Ziua Drepturilor Omului, s-a născut campania #standup4humanrights
Începând cu Ziua Drepturilor Omului, pe parcursul anului 2017, se va desfășura campania #standup4humanrights, care susține drepturile omului, indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă sau opinie politică. Campania va marca aniversarea a 70 de ani de la semnarea Declarației Universale
O altă premieră în Arabia Saudită – primul concert susținut de o femeie
Arabia Saudită a găzduit miercuri primul concert din istoria țării, susținut de o femeie. Țara extrem de conservatoare tocmai a permis, pentru prima dată, unui interpret de sex feminin să cânte, în cadrul unui concert public.
Girls Auto Clinic – Femeile mecanic care reinventează lumea auto
Patrice inspiră indivizi, grupuri și companii, pentru a împinge granițele, pentru a redefini succesul și a valorifica întregul potențial. Pasionată de leadership, afaceri, inovare, tehnologie și educație, Patrice promovează mesaje pozitive pentru incluziunea femeilor în industria auto, p
Mușchi artificiali pentru roboți cu superputeri, creați de o echipă condusă de cercetătoarea Daniela Rus
O echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii în domeniul roboticii, condusă de românca Daniela Rus, a realizat mușchi artificiali, deloc costisitori care pot da roboților capacitatea de a se ridica până la o mie de ori greutatea lor. Astfel, mișcările sacadate ale roboților vor
Victoria Beckham va deschide mai multe magazine pentru imperiul său fashion
Business-ul Victoriei Beckham a primit o investiție de 30 milioane de lire sterline. NEO Investment Partners a investit suma în brandul de lux, celelalte investiții ale NEO incluzând lanțul de panificație francez Paul și Experimental Cocktail Club, potrivit Business Insider.
HR Summit 2018: We are clujing again!
HR Summit este despre oameni și pentru oameni. De-a lungul a XIV ediții desfășurate la nivel național, a oferit comunităților de HR conținut de calitate și informații utile, aliniate la trendurile actuale. Astfel, am pus accent pe importanța comunităților și necesitatea de a ține pasu
The Woman lansează oficial noua ediție în 21 martie 2018!
Conferința de Leadership Feminin The Woman, cea mai mare conferință de leadearship feminin din România anunță oficial deschiderea evenimentului în 21 martie 2018 la Cluj-Napoca cu peste 600 femei din mediul de business românesc prezente la eveniment. De 7 ani, peste 6000 de femei din domenii
Festivalul Filmului Francez – ediția a 21-a
Cinema cu French Touch Realitate, decor, acțiune! Între 9 și 19 noiembrie, Festivalul Filmului Francez (FFF) ajunge pe marile ecrane din 9 orașe românești (București, Arad, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Timișoara). O bună ocazie de a sărbători cei 21 de ani d

