Klarwin marchează o nouă etapă în dezvoltare. Compania românească își redefinește poziționarea ca lider european și își consolidează identitatea de brand
După mai bine de două decenii de creștere susținută, compania românească Klarwin marchează o nouă etapă în dezvoltare prin poziționarea ca lider european și integrator de sisteme în inginerie aplicată pentru managementul fluidelor. Schimbarea reflectă evoluția unei organizații cons
Recitaluri extraordinare cu jurații Concursului Enescu 2026 la Ateneul Român
Membrii juriului Concursului Internațional George Enescu 2026, alături de foști laureați și invitați de prestigiu ai scenei internaționale, vor susține, între 4 și 18 septembrie, șase recitaluri camerale extraordinare pe scena Ateneului Român. Seria reprezintă una dintre tradițiil
DPD România lansează DPD OOH și accelerează extinderea rețelei de lockere
DPD România, parte a Geopost, lider european în livrări, lansează DPD OOH, un ecosistem integrat de livrare și colectare care reunește DPD Lockers, DPD Parcel Shops, DPD Offices și aplicația mobilă DPD, oferind consumatorilor mai multă flexibilitate și control asupra modului în care îș
Au fost alese cele 20 de finaliste pentru rolul Olguței
80 de actrițe debutante, cu vârste cuprinse între 8-12 ani, s-au întrecut la nivel național pentru a prinde unul din cele 20 de locuri în castingul final pentru rolul Olguței. În urma celor peste 25.000 de voturi ale publicului înregistrate online și a deciziei juriului (membri ai echipei
TIFF Chișinău 2026 aduce trei zile de film de autor
Festivalul Internațional de Film Transilvania organizează, între 24 și 26 iulie, o nouă ediție la Chișinău, dedicată filmului românesc și internațional de autor. Timp de trei zile, publicul din capitală este invitat la întâlniri cu actori, regizori și profesioniști di
Caravana TIFF Unlimited 2026 pornește prin țară cu filme în aer liber
Caravana TIFF Unlimited revine pe drum și duce filmele mai aproape de public, pentru al 17-lea an consecutiv. Între iulie și septembrie 2026, proiecțiile în aer liber ajung în mai multe orașe și comunități din țară, de la Breb la Timișoara, Petrila, Satu Mare, Târgu Lăpuș, Zabol
Ciprian Babiță, numit membru al Academiei Europene AEREC
Scriitorul român Ciprian Babiță a fost numit membru al Academiei Europene pentru Relații Economice și Culturale (AEREC), în cadrul unei ceremonii desfășurate în Parlamentul Italiei. Distincția i-a fost conferită de Ernesto Carpintieri, fondatorul și președintele AEREC, în semn de aprec
Publicul votează viitoarea Olguța din filmul inspirat de romane
În premieră pentru cinematografia românească, publicul poate urmări înregistrările probelor de casting realizate în cadrul unor sesiuni de audiții desfășurate în patru orașe pentru rolul „Olguța”, protagonista unui film de aventură pentru copii și familie, și este invitat să î
Dialoguri imaginare cu Brâncuși”: șase artiste contemporane explorează moștenirea sculptorului prin noi forme de expresie artistică
Anul acesta, când celebrăm 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Asociația Empower Art & Artists propune un exercițiu de reflecție și o invitație la dialog pornind de la moștenirea sculptorului, prin proiectul cultural „Imagined Dialogues with Brâncuși: Expanding

