Adina China-Birta, cofondatoare Anfold: „Profesioniștii nu se blochează din lipsă de potențial, ci dintr-o relație problematică cu propria imperfecțiune”

Viața e ce construim zi de zi, prin deciziile noastre, și nu e străină de schimbări, chiar dacă noi credem că le-am rezolvat pe toate. Așa e cazul Adinei China-Birta. Cariera ei era în sistemul financiar-bancar, era de două decenii acolo. Apoi, a decis că vrea altceva și și-a schimbat complet traiectoria profesională. Așa a ajuns să-i ajute pe ceilalți să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și să își regăsească echilibrul.

În acest interviu The Woman, Adina vorbește despre povestea din spatele centrului de consiliere Anfold, deschis împreună cu Dana Zeicu, despre cum a luat naștere conceptul și ce nevoi reale a identificat în societatea românească de astăzi. Și nu sunt puține, de la presiunea performanței și epuizarea emoțională până la dificultatea tot mai mare de a păstra dialogul într-o lume polarizată. 

Activitatea sa este ghidată de convingerea că succesul sustenabil începe cu înțelegerea și valorificarea potențialului uman. Tocmai de aceea am vorbit și despre ce înseamnă, de fapt, o „femeie puternică” în zilele noastre.

În primăvara lui 2025, ai anunțat deschiderea centrului de consiliere Anfold împreună cu Dana Zeicu. Cum se vede acest business după mai bine de un an? Ce ai învățat în perioada asta despre afaceri, dar și despre oameni? 

Deși a trecut abia un an de la deschiderea centrului, se simte mai mult. Se vede bine după un an, ne place ce facem, fiecare proiect și fiecare client ne aduc multă bucurie. A fost o perioadă cu învățare, ajustare, revenire la proiectare.

Cum s-a născut ideea centrului Anfold și ce gol ai simțit că lipsea de pe piața serviciilor de suport psihologic din România în acel moment? De ce acest nume?

Conceptul Anfold a apărut treptat, pornind de la dorința mea de a practica împreună cu alți colegi, într-o echipă complexă, interdisciplinară. Apoi m-am gândit că nu vreau să fac asta singură. Pe Dana o cunosc din liceu și are foarte multă experiență atât în psihologie, cât și în proiecte organizaționale. Invitația de-a mi se alătura în acest proiect a venit natural. Pentru branding am apelat la Kooperativa 2.0, care, prin Ana Neamțu, a reușit să creeze acest concept, care se referă la faptul că în permanență dăm straturi la o parte pentru a ne cunoaște mai în profunzime.

Care sunt principalele nevoi pe care le vezi în societate și crezi că le poți aborda prin Anfold? Cum ne poate ajuta consilierea să ne descoperim potențialul maxim, pe care nici noi nu-l conștientizăm?

În societatea actuală, observăm câteva nevoi majore care se accentuează constant: presiunea performanței, ritmul accelerat al schimbărilor, suprasolicitarea cognitivă și emoțională, precum și o creștere a anxietății și epuizării psihice. În paralel, apare tot mai des o deconectare de sine, în care oamenii funcționează eficient din exterior, dar fără claritate internă privind nevoile, valorile și direcția personală. 

La acestea se adaugă dificultăți în relații, lipsa unor instrumente solide de reglare emoțională și comunicare sănătoasă, dar și fragmentarea socială tot mai vizibilă, marcată de polarizare, tensiuni între perspective diferite și dificultatea de a menține dialogul într-un spațiu de complexitate și ambiguitate.

La Anfold, aceste nevoi pot fi abordate printr-un cadru integrat de evaluare și intervenție psihologică, care combină perspectiva clinică cu aplicabilitatea în viața reală. Consilierea ajută la identificarea tiparelor automate de gândire și comportament, la înțelegerea mecanismelor emoționale și la dezvoltarea unor resurse interne stabile. În același timp, susține capacitatea de a tolera diferența, de a gestiona conflictul și de a rămâne în dialog chiar și în contexte de polarizare. 

Potențialul personal nu este „descoperit” ca ceva ascuns, ci devine accesibil prin creșterea conștientizării, a flexibilității psihologice și a capacității de autoreglare, permițând o funcționare mai autentică, mai echilibrată și mai adaptativă în raport cu sine și cu ceilalți.

Arată într-un fel planurile în adolescență și altfel odată ce ne maturizăm. În cazul tău care a fost acel moment specific în care ai știut că psihologia și antreprenoriatul pot deveni axa vieții tale?

Poate că termenul de „axă a vieții” este puțin extrem, pentru că eu consider că viața profesională este doar un element al vieții, alături de alte componente. Dacă ar fi să definesc o axă a vieții, aceasta este, pentru mine, relația cu sine și cu cei apropiați, iar ceea ce facem profesional ne definește, bineînțeles, dar în secundar. 

Revenind la planurile din adolescență, pot spune că erau destul de confuze și eterogene. Mi-ar fi plăcut să fac cercetare, dar erau anii de după Revoluție când era imposibil fără să pleci din țară. De asemenea, mă vedeam în diplomație, motiv pentru care am studiat Relații Economice Internaționale. Schimbarea către antreprenoriat și psihologie au venit foarte lent, treptat.

În cariera fiecăruia dintre noi apar momente de plafonare sau blocaj total. Din experiența ta, care este cel mai periculos sabotor intern al unui profesionist?

Din experiență, aș spune că unul dintre cei mai periculoși „sabotorii” interni nu este lipsa de competență, ci rigiditatea cognitivă sub forma convingerilor de tipul „ar trebui să pot deja” sau „dacă nu îmi iese acum, înseamnă că nu sunt suficient de bun”. Acest tip de dialog intern transformă dificultățile firești ale procesului de învățare în dovezi de inadecvare personală. Asta duce la evitare, supra-control sau, dimpotrivă, la suprasolicitare compensatorie.

În practică, acest mecanism întreține plafonarea mai mult decât lipsa de resurse reale, pentru că reduce flexibilitatea, curiozitatea și toleranța la eroare – exact ingredientele esențiale pentru progres. Profesioniștii nu se blochează, de regulă, din lipsă de potențial, ci dintr-o relație problematică cu propria imperfecțiune și cu ideea de proces. Când standardul intern devine inflexibil, orice deviație de la „performanța ideală” este percepută ca eșec, nu ca etapă de învățare.

Ce le spui oamenilor care vin la centru și se simt „blocați” într-o corporație sau într-un business propriu, dar le este prea frică să o ia de la capăt sau să ia deciziile dure, dar necesare? De unde începe munca fiecăruia cu propriile blocaje?

În astfel de situații, punctul de pornire nu este de obicei decizia „corectă” legată de carieră, ci înțelegerea funcției psihologice a blocajului. De multe ori, ceea ce oamenii numesc „blocaj” este, de fapt, un echilibru instabil între două forțe: pe de o parte disconfortul real din situația actuală, pe de altă parte frica de pierdere, incertitudine și identitate profesională. În acest sens, stagnarea nu este lipsă de voință, ci o formă de protecție psihică.

Munca începe cu clarificarea dinamicilor interne. Ne uităm la ce anume este evitat de fapt, ce costuri are menținerea status quo-ului și ce scenarii sunt construite mental, adesea catastrofice, în jurul schimbării. Intervenția psihologică ajută la separarea faptelor de interpretări și la identificarea tiparelor de evitare sau supra-control. Abia apoi devine posibilă luarea de către client a unor decizii cu adevărat informate, care nu elimină frica, dar o pot pune într-o relație mai funcțională cu acțiunea.

Există o presiune imensă pentru „perfecțiune” în mediul corporate și antreprenorial. Cum putem cultiva reziliența în loc să vânăm o perfecțiune toxică?

Răspunsul cred că stă în schimbarea relației cu eroarea și procesul. Reziliența se construiește atunci când performanța este definită prin progres și adaptabilitate, nu prin absența greșelilor. În mediile corporate și antreprenoriale, perfecționismul devine toxic atunci când blochează acțiunea, reduce toleranța la incertitudine și penalizează exclusiv eșecul personal. 

Cultivarea rezilienței implică dezvoltarea unei gândiri mai flexibile, în care experimentarea este acceptată ca parte structurală a performanței, iar feedback-ul devine instrument de ajustare, nu de validare a valorii personale. 

Tu cum ai defini performanța?

Performanța este subiectivă, și cred că e bine să fie așa. Performanță înseamnă să faci ceva ce îți era dificil sau de neimaginat înainte. Uneori, performanță poate fi doar să continui să faci anumite lucruri. De asemenea, aș lega performața de valori. Alinierea faptelor cu valorile personale poate duce la sentimentul că o anumită realizare reprezintă performanță.

Există o tendință a femeilor de a-și cere scuze prea des sau de a minimiza propriile realizări. De unde ai spune că vine această nevoie de validare? Cum o putem converti în încredere nativă?

Apare, de cele mai multe ori, din felul în care am fost socializați și din normele pe care le-am învățat despre cum „ar trebui” să ne comportăm, mai ales în cazul femeilor — să fim plăcute, să nu deranjăm, să nu părem „prea mult”. În timp, asta se transformă într-un obicei automat de a te pune pe plan secund și de a căuta validare din exterior, chiar și atunci când lucrurile merg bine. 

Nu vorbim de un diagnostic în sine, ci mai degrabă de un tipar învățat, care apare adesea alături de perfecționism sau anxietate socială ușoară și care poate fi schimbat destul de mult prin conștientizare și exercițiu — mai ales prin a învăța să îți recunoști explicit reușitele și să tolerezi disconfortul de a ocupa mai mult spațiu fără să te justifici constant.

Ce înseamnă pentru tine solidaritatea feminină reală? Cum putem, ca femei, să ne sprijinim activ în loc să intrăm în competiții distructive?

Așa cum văd eu lucrurile, nu e simplu, pentru că nu putem fi solidare în prezența unei frici de a nu fi destul, de a fi mai prejos decât celălalt/cealaltă. Însă, atunci când avem o stimă de sine sănătoasă, bine lucrată, ne dezvoltăm capacitatea de a fi solidare, nu doar cu alte femei. 

Work – life balance este adesea considerat ușor de propus, greu de înfăptuit. Pentru tine, cum arată acest echilibru în realitatea de zi cu zi? Cum îți refaci rezervele de energie?

Mișcare, hrană, somn. 

Astea sunt secretele la vedere pentru o viață bună, împreună cu relații de calitate cu familia și prietenii. Cred că dacă alegi să faci o meserie aliniată cu valorile tale, antreprenorial sau ca angajat într-o companie cu o cultură sănătoasă, îți poți găsi propriul echilibru.

Ce sfat ai pentru tinerele din generația Z care își doresc o carieră în antreprenoriat, dar sunt copleșite de standardele nerealiste de pe social media?

Le-aș încuraja să privească social media ca pe o vitrină, nu ca pe o imagine fidelă a realității. Antreprenoriatul real înseamnă mult mai mult decât succesul rapid, cifre spectaculoase sau un stil de viață perfect prezentat online; înseamnă incertitudine, greșeli, învățare continuă și multă perseverență. Comparația constantă cu imagini ale succesului ușor sau imediat poate crea impresia că sunt în urmă, când de fapt fiecare parcurs are ritmul lui. Mai important decât să urmărească standarde externe este să își definească propriile criterii de succes, aliniate cu valorile, obiectivele și resursele lor reale. 

Cum definești tu conceptul de „femeie puternică” în aceste vremuri? 

Ideea de femeie puternică a evoluat de-a lungul timpului, atât la nivel societal, dar și pentru mine personal. Acum cred că o femeie puternică este cea care își permite să trăiască făcând greșeli, fiind imperfectă, alegând oamenii potriviți lângă ea. O femeie puternică este cea care, deși simte greutățile vieții, se uită înăuntrul ei și găsește resursele și motivația pentru mai departe.

Ce înseamnă pentru tine o viață trăită cu sens?

Sensul este un concept minunat, pentru că este foarte fluid, se poate crea și modifica continuu, prin relațiile pe care le cultivăm, prin contribuția la societate pe care o aducem și prin alegerile făcute în acord (sau nu) cu valorile noastre. Sensul este povestea personală pe care ne-o spunem, care nu presupune o viață lipsită de dificultăți, ci una în care reușitele, eșecurile, provocările sunt integrate în această poveste cu semnificație personală. Cred că sensul apare atunci când simțim că ceea ce facem contează, atât pentru propria dezvoltare, cât și pentru impactul pe care îl avem asupra celorlalți.