Vasilica Ristea, psiholog clinician: „Mi-a plăcut întotdeauna să înțeleg oamenii dincolo de ceea ce este vizibil”

Creierul are o capacitate naturală de a se adapta și de a se regla, iar această capacitate poate fi susținută cu precizie, pentru că felul în care funcționează creierul nostru se vede în fiecare zi: în cât de bine dormim, în cât de prezenți suntem, în cât de ușor ne revenim după o perioadă grea. 

Vasilica Ristea, psiholog clinician, îmbină terapia cu tehnologii precum brain mapping, neurofeedback și fotobiomodulare, construind un proces terapeutic complet, ale cărui rezultate sunt măsurabile și se consolidează în timp.

O conversație despre ce se întâmplă în creier atunci când psihologia și tehnologia lucrează împreună. 

Vasilica, când a apărut pentru tine dorința de a schimba aria profesională? Ce din profesia de avocat „nu a mai fost suficient”?

Mi-a plăcut întotdeauna să înțeleg oamenii dincolo de ceea ce este vizibil și decizia de a schimba aria profesională a venit treptat, nu a fost o hotărâre luată într-un anumit moment. 

Cred că lucrurile importante pentru noi, chiar dacă nu le conștientizăm la acel moment, nu vin cu zgomote, cresc în noi încet, până într-o zi când nu le mai putem ignora.

Profesia de avocat m-a pus mereu în fața oamenilor ajunși într-un impas al vieții lor. Deși lucrurile se finalizau deseori pozitiv pentru ei, plecau cu aceeași neliniște, emoțional nu se schimba aproape nimic. Acolo am învățat să ascult dincolo de ceea ce se spune și să recunosc tăcerile care spun, de multe ori, mai mult decât orice argument.

Am văzut oameni în momente de criză din viața lor. Orele de consultanță deveneau treptat terapeutice pentru ei. De fapt, primul îndemn spre această schimbare a venit de la o clientă, care la sfârșitul orelor de consultanță, când liniștea i se așezase pe chip, mi-a spus „De ce nu faci asta pentru oameni? Ești făcută să ajungi la sufletul lor”.

Și, fără să știu atunci, ceva din mine se îndrepta ușor spre „altă lume”.. acea lume care este despre suflet, despre emoții, despre profunzime și despre echilibru.

Am trecut de la profesia de avocat la psihologia clinică, ca o prelungire a aceluiași drum. Privind acum în urmă, îmi dau seama că ambele profesii au avut în centrul lor același interes profund: înțelegerea oamenilor și a experiențelor prin care trec.
Oriunde i-am întâlnit, oamenii au venit la mine cu aceeași deschidere întotdeauna. Se schimba doar cadrul în care își spuneau povestea.

Există o legătură între anii petrecuți ca avocat și activitatea din cabinetul de psihologie? În ce fel te-a format avocatura pentru profesia de psiholog?

Există o continuitate, deși la prima vedere par două lumi diferite. În esență, nu am schimbat profesia de a fi alături de oameni, am schimbat doar contextul în care o practic. I-am întâlnit rareori în zilele lor bune, cel mai adesea, în momentele grele, când treceau prin despărțiri sau pierderi. Acolo am învățat să rămân un sprijin stabil atunci când celălalt se clatină și să recunosc frica dintr-o voce înainte ca omul însuși să o numească.

Acest lucru m-a format, de fapt, cel mai mult: anii petrecuți foarte aproape de oameni aflați în momente din viața lor cu multă tensiune. Am deprins răbdarea de a înțelege înainte de a încerca să rezolv. Și am învățat un lucru pe care îl port cu mine și azi, că nimeni nu se deschide cu adevărat dacă nu se simte în siguranță și că, de multe ori, cel mai mult ajută simpla prezență lipsită de judecată.

Care au fost cele mai mari provocări în momentul schimbării și ce resurse interioare te-au ajutat să mergi mai departe? Ce ai învățat despre tine din acest nou capitol?

Pentru mine, curajul a însemnat capacitatea de a merge mai departe chiar și atunci când frica era prezentă. Niciun drum nou nu vine cu garanții, așa că a trebuit să accept această incertitudine și să încep oricum, pas cu pas, fără să știu de la început unde mă va duce.

Cea mai dificilă parte a fost să renunț la o identitate validată. Să las toate acestea în urmă și să o iau de la capăt la o vârstă la care de obicei te consolidezi, mi-a cerut răbdare și o anumită maturitate interioară. M-a ajutat mult încrederea că experiența acumulată nu dispare, ea doar se reașază într-o formă nouă.

Despre mine am descoperit că pot funcționa și din vulnerabilitate. Ani la rând am fost sprijin și susținere pentru cei care apelau la serviciile mele iar acest parcurs m-a așezat, pentru o vreme, în poziția celui care învață. A fost un exercițiu de smerenie și, în același timp, confirmarea că eram pe drumul potrivit pentru mine.

Cum ai explica, pe înțelesul cuiva care nu a auzit niciodată de terapiile neurofeedback, ce înseamnă această metodă și cum funcționează, în mod concret?

Îmi place să-l explic printr-o imagine simplă. Cum ar fi să conducem o mașină fără niciun indicator, fără nimic care să ne spună ce se întâmplă. Am merge după instinct și am face erori destul de des, fără să înțelegem de ce. Atunci când avem toate informațiile pe bord, conducem firesc și ajustăm singuri, din mers. Terapia Neurofeedback oferă creierului exact acest tablou de bord: îi arată, în timp real, cum funcționează, iar el începe să se regleze de la sine.

În practică, o ședință este o experiență relaxantă. Persoana stă comod și urmărește un film sau ascultă o melodie. Pe scalp sunt așezați câțiva senzori care citesc activitatea creierului în acel moment, fără să transmită nimic, au doar rolul de a o înregistra. Atunci când creierul ajunge într-o stare mai echilibrată, filmul curge clar și sunetul devine plăcut, când se îndepărtează de ea, imaginea se estompează ușor. Pe baza acestui semnal, creierul recunoaște singur stările care îi fac bine și învață, de la o ședință la alta, să revină la ele tot mai des.

Ce îmi place cel mai mult este cât de blând se întâmplă totul. Nu este nevoie să te concentrezi, să te străduiești, să faci ceva „corect”. Stai pur și simplu, iar schimbarea se întâmplă în felul în care funcționează sistemul tău nervos. De aceea mulți oameni îmi spun, după câteva ședințe, că simt o stare de bine pe care nu reușesc să o pună în cuvinte.

Vorbești despre o abordare integrată între psihologie și neuroștiință. Cum se întâlnesc aceste două lumi în procesul terapeutic? În ce fel se îmbină terapia neurofeedback, terapia prin cuvânt în orice formă a sa și cum contribuie la stabilitatea rezultatelor pe termen lung?

Terapia prin cuvânt va fi întotdeauna cea care creează legătura. Acolo se construiește relația, acolo omul începe să-și înțeleagă propria poveste și să-i dea un sens. Se întâmplă adesea însă, ca o persoană să nu-și dorească, să înceapă un demers de acest fel, și asta nu înseamnă că această persoană nu poate fi ajutată la fel de eficient pentru reglarea emoțională.

Am ales să integrez în practica mea metode care lucrează direct cu creierul: brain mapping, neurofeedback și fotobiomodularea. Cele trei formează împreună un proces coerent. Brain mapping-ul este punctul de pornire, îmi oferă o imagine clară asupra felului în care funcționează creierul fiecărei persoane, unde se concentrează tensiunea și ce zone au nevoie de sprijin. Terapia Neurofeedback lucrează pe baza acestor informații, ajutând creierul să găsească și să mențină o funcționare mai stabilă. Iar terapia cu Fotobiomodulare susține întregul proces la nivel celular, oferind creierului resursele energetice de care are nevoie ca să răspundă bine la antrenament. 

Adaptez permanent procesul la starea reală a persoanei din fața mea, emoțională și neurologică deopotrivă. Fiecare vine cu o istorie unică și cu un sistem nervos care a învățat, în timp, propriile lui răspunsuri. Tocmai de aceea nu cred în soluții universale și nici într-o singură metodă. Cred în întâlnirea dintre om și terapeut, în care fiecare terapie este aleasă cu grijă, în funcție de ceea ce are nevoie în acel moment.

Ceea ce apreciază cel mai mult cei cu care lucrez este că schimbările obținute prin neurofeedback rămân în timp. Creierul nu uită ce a învățat. Același lucru este valabil și pentru fotobiomodulare, beneficiile acumulate la nivel celular persistă după încheierea terapiei, pentru că ceea ce s-a refăcut în creier nu se resetează odată cu ultima ședință. Ambele metode lucrează cu capacitatea naturală a creierului de a se adapta și de a păstra ce a dobândit.

Este important de menționat că brain mapping-ul, neurofeedback-ul și fotobiomodularea sunt metode non-invazive, sigure, fără efecte secundare și confortabile pentru oricine. 

Cum ajută tehnologiile precum brain mapping-ul personalizarea procesului terapeutic pentru fiecare persoană?

Înainte de orice, am nevoie să înțeleg cum funcționează creierul persoanei din fața mea. Brain mapping-ul îmi oferă exact această imagine, înregistrează activitatea electrică a creierului timp de câteva minute și îmi arată, concret, care zone sunt suprasolicitate și care funcționează sub potențial. Este punctul de plecare al întregului proces și face diferența dintre o abordare generică și una construită pentru acea persoană.

Pe baza acestor informații, tot ce urmează devine personalizat. Cum aleg protocolul cu terapia neurofeedback, ce zone au nevoie de sprijin și care este ritmul potrivit pentru acea persoană. Doi oameni care vin cu aceeași provocare: insomnie, dificultăți de concentrare, pot avea tipare cerebrale complet diferite și, prin urmare, pot urma protocoale terapeutice diferite. 

Brain mapping-ul este cel care face această diferențiere posibilă. Este, practic, o hartă a activității cerebrale, arată ce zone lucrează prea intens, care sunt sub-activate și unde se concentrează dezechilibrele.

Fotobiomodularea este o tehnologie mai puțin cunoscută publicului larg. Ce rol joacă ea în susținerea echilibrului emoțional și a funcționării cognitive? Ne poți oferi câteva exemple concrete?

Fotobiomodularea sună complicat, însă ideea e cât se poate de simplă: folosim o lumină blândă, roșie, care dă energie celulelor creierului. Cum o plantă ținută la întuneric se ofilește, iar când o scoți la soare prinde din nou viață. Cam același lucru se întâmplă, la scară mică, cu celulele noastre atunci când le hrănim cu această lumină.

Când trecem prin perioade lungi de stres, epuizare, lipsa somnului, creierul rămâne, pur și simplu, fără combustibil. Atunci apar lucrurile pe care le cunoaștem cu toții: mintea încețoșată, oboseala care nu trece nici după ce te-ai odihnit. Această lumină ajută celulele să își refacă treptat energia.

În ce tipuri de nevoi ai observat cele mai consistente rezultate folosind această combinație de psihologie și tehnologie?

De-a lungul timpului, am lucrat cu oameni cu diferite afecțiuni și am observat că această abordare este potrivită unei arii destul de ample de nevoi. Are ceva de oferit fiecăruia și asta o face cu adevărat utilă.

Sunt, pe de o parte, cei care funcționează bine în viața de zi cu zi, activi, responsabili, cu multe roluri în același timp, dar care simt că plătesc acest efort interior cu propria lor stare de bine, prin dezechilibrele emoționale care apar, cum ar fi stres, uneori chiar burnout, un preț pe care nu îl arată nimănui. Pentru ei, acest proces este o formă de îngrijire a propriei stări, înainte ca lucrurile să se deterioreze. Vin pentru că simt că nu mai sunt pe deplin ei înșiși, se simt fără energie și vitalitate și vor să recupereze acel echilibru. De cele mai multe ori, schimbarea se simte mai repede decât se așteptau.

Pe de altă parte, sunt oamenii care se pregătesc pentru performanță. Sportivi și oameni cu funcții de răspundere care lucrează constant sub presiune și vor să performeze la capacitate maximă. Pentru ei, un creier cu o funcționare echilibrată înseamnă o diferență concretă și măsurabilă în rezultate, pentru că un creier echilibrat răspunde diferit la solicitare și asta se reflectă direct în rezultate.

Există și o a treia direcție, cea clinică. În cazul unor afecțiuni precum ADHD, stări anxioase sau depresive, tulburări de reglare emoțională – brain mapping, terapia neurofeedback și fotobiomodularea vin ca metode complementare care susțin și potențează terapia principală. Creierul susținut neurobiologic răspunde mai bine la întreg procesul terapeutic, iar rezultatele se consolidează mai bine.

Dar când vorbim despre rezultate măsurabile, ce anume se schimbă la nivel cerebral și cum se reflectă acest lucru emoțional și comportamental? Care este diferența, din perspectiva rezultatelor, între o terapie exclusiv conversațională și una care include antrenarea creierului?

Faptul că rezultatele pot fi măsurate aduce o claritate pe care o apreciază toată lumea, atât eu ca terapeut, cât și persoana care trece prin proces, pentru că amândoi vedem concret ce s-a schimbat.

Evaluările pe care le facem la începutul și pe parcursul procesului ne arată ce se schimbă la nivelul creierului. Zone care erau suprasolicitate încep să lucreze mai echilibrat, activitatea generală devine mai stabilă, iar tipare care se repetau automat încep să se modifice. Sunt schimbări graduale, care se consolidează de la o etapă la alta.

Emoțional, oamenii descriu cel mai adesea o senzație de calm pe care nu o mai simțiseră de mult, o stare mai puțin reactivă, mai așezată. Lucruri care înainte declanșau anxietate sau tensiune încep să fie gestionate mai firesc, fără efort conștient.

În comportament, schimbările sunt la fel de concrete. Somnul se îmbunătățește, concentrarea devine mai ușoară, iar capacitatea de a rămâne prezent și funcțional în situații dificile crește vizibil. Schimbarea vine treptat și oamenii o simt ca pe o revenire la o versiune mai bună a lor înșiși,  mai stabilă, mai puțin uzată de tensiunea interioară.

Un alt aspect care face această tehnologie de la iMediSync avansată este precizia rezultatelor fiecărei persoane care sunt comparate cu o bază de date extinsă, procesată cu ajutorul inteligenței artificiale. Practic, evaluarea nu se limitează la experiența unui singur terapeut cu pacienții săi, ci se raportează la un volum mare de date acumulate în timp. Asta înseamnă că putem identifica tipare, putem măsura progresul cu mai multă acuratețe și putem lua decizii terapeutice mai bine fundamentate. Pentru persoana din fața mea, asta se traduce printr-un proces mai personalizat și mai precis.

Această precizie schimbă și felul în care urmărim evoluția în timp. Nu ne bazăm doar pe cum se simte persoana la un moment dat, ceea ce este subiectiv și poate varia de la o zi la alta. Avem o imagine obiectivă, măsurabilă, a ceea ce s-a schimbat în creier. Pentru mulți oameni, să vadă concret dovada propriului progres este în sine un element motivant și reconfortant în procesul terapeutic.

Această metodă poate fi privită și ca o formă de prevenție, nu doar de intervenție? Cum arată rezultatele în acest context?

Da, și este o direcție despre care merită vorbit mai mult. Mulți oameni nu știu că au acces la aceste tehnologii fără să aibă neapărat o problemă clinică și, de multe ori, tocmai aceștia sunt cei care beneficiază cel mai mult. 

Vin oameni activi, cu o viață plină, care au ajuns să considere că oboseala permanentă, dificultatea de a se reface sau reacțiile mai intense decât și-ar dori sunt pur și simplu normalul lor. Oamenii vin cu nevoi foarte diferite. Unii ajung după luni de insomnie sau anxietate care nu a cedat la nimic altceva. Alții vin epuizați, aflați într-o perioadă de tranziție sau după un burnout care i-a lăsat fără resursele de altădată. Văd simptomele, dar nu le conectează cu felul în care funcționează creierul. Iar cauza, de cele mai multe ori, stă tocmai acolo, un creier suprasolicitat sau subactiv, care nu a mai avut ocazia să se regleze.

Ca punct de plecare avem felul în care se simte persoana și ceea ce a determinat-o să caute o soluție pentru ea – fie o stare de anxietate, fie o stare acută de oboseală datorită lipsei somnului – și de aici construim împreună. În cazul acesta brain mapping-ul ne oferă o imagine clară asupra activității creierului unde există suprasolicitare, unde activitatea este sub nivelul optim și pe baza acesteia stabilim direcția de lucru. Mulți oameni sunt surprinși să descopere că ceea ce simțeau vag fie oboseală, fie dificultatea de a se concentra are o explicație concretă și, mai important, poate fi îmbunătățit.

Mă gândesc la părintele care ajunge acasă după o zi lungă și la primul capriciu al copilului reacționează mult mai dur decât și-ar fi dorit și care după aceea se simte vinovat, fără să înțeleagă de unde vine această reacție. Sau la antreprenorul care jonglează zilnic cu presiuni din toate direcțiile și care la un moment dat realizează că nu mai gândește la fel de limpede și că deciziile îl costă mai mult decât înainte. Sau la managerul care absoarbe tensiunile din echipă zi de zi și ajunge acasă fără să mai aibă disponibilitate nici pentru el. 

Niciunul dintre ei nu are o afecțiune. Au un creier care, în funcție de caz, este suprasolicitat sau a intrat într-o stare de subactivare și care, în ambele situații, are nevoie de sprijin pentru a se regla.

Rezultatele în această zonă sunt dintre cele mai concrete și mai vizibile. Oamenii observă mai întâi schimbările în lucrurile simple, dorm mai bine, se trezesc mai odihniți, au mai multă răbdare în situațiile care înainte îi epuizau. Părintele realizează că nu mai reacționează din impuls, că are o clipă de răgaz înainte să răspundă. Managerul observă că gândește mai așezat în ședințe și că nu mai pleacă acasă cu aceeași greutate. Antreprenorul simte că deciziile vin mai ușor și că mintea îi este mai ordonată chiar și în perioadele aglomerate.

Ceea ce apreciază cel mai mult oamenii cu care lucrez este că aceste schimbări nu dispar odată cu încheierea procesului. Creierul a învățat o nouă modalitate de a funcționa și o păstrează. Nu vorbim despre o stare artificială sau despre un efect temporar, vorbim despre o schimbare reală a felului în care creierul gestionează solicitările zilnice. Iar acest lucru se vede nu doar în cum se simte persoana, cât și în jurul ei, în relații, în calitatea muncii, în felul în care este prezentă în propria viață.

Există și oameni care aleg neurofeedback-ul preventiv, ca formă de igienă mintală, la fel cum merg la sport sau își ajustează alimentația.

Ce înseamnă succesul pentru tine astăzi? Este o definiție mult diferită față de cea pe care ai fi oferit-o în urmă cu 10 ani?

Fiecare etapă pe care am traversat-o a avut frumusețea și sensul ei. Acum 10-15 ani succesul însemna bucuria pentru ceea ce creasem într-o profesie complexă, un statut construit cu multă muncă și multe satisfacții.

Astăzi privesc ideea de succes raportându-mă la bucuria interioară pe care o simt atunci când cineva care îmi trece pragul și mă privește mulțumit sau îmi spune cu ochii plini de recunoștintă că viața lui s-a schimbat în bine. Este cel mai important lucru în munca mea.

Astăzi cred că succesul înseamnă și felul în care îmi trăiesc propria viață.

Ador viața pe care o trăiesc astăzi când pot să-mi ofer timp pentru relaxare, când aleg să am grijă și de mine, când îmi place să-mi respect propriile limite și dorințe și când iubesc din suflet tot ceea ce fac.

Dincolo de unghiul profesional al acestui interviu, ce ne poți spune despre tine? Ce pasiuni ai și cum te încarci atunci când obosești?

După zilele intense am nevoie de momente de liniște sau de muzică, de timp petrecut cu oamenii dragi, de momente în care nu mai analizez nimic, doar bucuria prezentului, a unui peisaj sau a unei cărți bune. 

Cel mai mult cred că mă bucur când  trăiesc acea liniște interioară din care nu lipsește nimic, și ea apare atunci când este echilibru.   

Familia este locul în care sufletul simte o bucurie aparte, care nu seamănă cu nimic întâlnit în această lume. Orice lucru mărunt făcut și simțit împreună în familie aduce o energie specială care nu poate fi niciodată înlocuită de altceva. Să gătim împreună, să povestim, să bem cafea sau să ne bucurăm de un film sunt bucuriile pe care le trăiesc cu fiicele mele ori de câte ori ele au timp.

Întâlnirile cu prietenii, întotdeauna, de-a lungul vieții mele au avut un rol special de aceea, și astăzi, mă bucur cu suflet de copil când mă întâlnesc la o cafea cu o prietenă dragă sau primesc în vizită prieteni dragi.

Ceai sau cafea? Cafea, de fiecare dată.

Dish-ul favorit: Întotdeauna desertul. Creme brulee sau cheesecake.

Ce nu îți lipsește niciodată din geantă? Un stilou, mereu am ceva de notat.

Primul lucru pe care îl faci dimineața: Cafea savurată în liniște. Dimineața este timpul meu cu mine. 

Note to self: Să ai un vis!