Designers Boutique: 11 Designeri Români și Modă „Made in RO”
Designers Boutique, proiectul dedicat modei și creației „made in RO”, continuă să susțină creativitatea locală și aduce, în această toamnă, o nouă selecție de creatori români. Până pe 30 noiembrie 2026, vizitatorii București Mall vor putea descoperi creațiile celor 11 designeri și branduri românești, reunite în spațiul dedicat de la etajul 1 al centrului comercial.
Din această ediție fac parte: Couture de Marie, Simona Bușoiu, Manice, Nicole Badea, TRUCouture, Atelier Emisart, Atelier Tanna, Ioana Preda, ARLO, ANNEMA și Ravelle.
Selecția de toamnă prezintă articole vestimentare și accesorii care reflectă stiluri și direcții variate ale designului românesc contemporan, de la piese cu linii geometrice și croieli atent definite până la bijuterii artizanale și accesorii inspirate de formele naturii.
În zona de fashion, ARLO propune un stil minimalist și structurat, cu accente feminine și jucăușe, construit prin materiale de calitate și un mix de elemente clasice, boeme și romantice, în timp ce ANNEMA se remarcă prin croieli bine definite și detalii cu personalitate, într-o abordare expresivă. Nicole Badea reinterpretează piese vestimentare clasice prin forme arhitecturale și detalii neașteptate, iar Ravelle construiește o estetică feminină și modernă prin signature prints, linii sculpturale și piese atemporale.



TRUCouture își așteaptă vizitatorii cu creații realizate din materiale naturale precum in, bumbac, cânepă și mătase, având cămașa în centrul colecțiilor sale. Manice prezintă colecția HIDE & SEEK, construită în jurul libertății de styling, cu croieli relaxate și detalii distinctive, în timp ce Couture de Marie propune piese vestimentare în care eleganța și feminitatea sunt puse în valoare prin croiuri atent construite, materiale alese cu grijă și detalii rafinate. Selecția este completată de Simona Bușoiu, ale cărei tricouri, fuste și geci pictate manual capătă personalitate.
În segmentul de accesorii, Atelier Emisart transformă elemente naturale precum flori și fructe în bijuterii unicat, realizate manual și conservate în rășină epoxidică, Atelier Tanna completează selecția cu genți din piele lucrate manual, cu design atemporal, create cu atenție la detalii, siguranță și funcționalitate, iar Ioana Preda aduce bijuterii din argint și pietre naturale, gândite ca reflexii ale expresiei personale.

Prin fiecare ediție Designers Boutique, București Mall susține creatorii și antreprenoriatul românesc, oferind designerilor un spațiu în care să-și prezinte produsele și să ajungă mai aproape de cei care iubesc moda, piesele vestimentare unicat și designul românesc.
Lansată în 2018, inițiativa a găzduit până în prezent peste 250 de designeri și branduri românești, devenind un hub dedicat modei și accesoriilor, dar și un spațiu de întâlnire pentru cei pasionați de moda autohtonă.
Despre Designers Boutique
Designers Boutique este un proiect dedicat, ce susține designerii și brandurile românești, inițiat de București Mall. Acesta a luat naștere în 2018 și pune la dispoziția antreprenorilor români, la început de drum sau nume deja cunoscute, din industria de fashion, beauty & deco, un pop-up store dedicat, în interiorul centrului comercial, în care aceștia își pot prezenta colecțiile, dar au, totodată, acces la o nouă comunitate și se pot întâlni cu experiența de retail offline. Periodic, noi designeri români sunt prezenți sub cupola București Mall, unde vin să-și întâlnească publicul și susținătorii brandurilor locale și ai produselor „made in Ro”. În cei opt ani de activitate, peste 250 de designeri locali au avut ocazia să își prezinte creațiile în centrul comercial București Mall.

