Dincolo de limite, spre propria libertate: ILINCA lansează „Divin Féminin”, albumul său de debut
Finalurile ne plac când sunt fericite…
ILINCA lansează „Divin Féminin”, primul său album solo, un proiect muzical personal și fără jumătăți de măsură, despre transformare, vulnerabilitate, libertate și curajul de a deveni cine ești. Cel mai complex proiect al artistei de până acum, albumul reunește 10 piese care surprind diferite fațete ale universului său creativ și construiesc, împreună, un mozaic de stări, de la durere, furie și introspecție până la iubire, vindecare, lumină și asumare.
„Divin Féminin” este o călătorie în versuri către o versiune a ILINCĂI care face lucrurile exact așa cum și le dorește, fără rețineri și fără compromisuri. Albumul nu urmărește o singură poveste și nici nu propune un parcurs perfect liniar, ci surprinde toate etapele și contradicțiile unui proces real de transformare: momentele în care vrei să lași ceva în urmă, perioadele de haos și confruntare cu tine însăți, dar și libertatea care apare atunci când începi să te alegi pe tine.

Materialul aduce împreună piese deja cunoscute și compoziții care văd acum pentru prima dată lumina zilei. De la mesajul cald din „Fetele”, un gest de iubire, recunoaștere și celebrare a solidarității feminine, la sinceritatea nefiltrată din „Shiki Shiki Bam Bam”, despre eliberarea de vinovăție și regrete. „Tarot”, colaborarea cu E-an-na, aduce în album sonorități neconvenționale, inspirate din folclor și rock, și o poveste despre trădare, magie și blestem. În același univers se regăsesc vulnerabilitatea din „Nu mă căuta”, introspecția din „Overthinking”, energia din „Te las să-ți faci de cap”, dar și lumina unor piese precum „Alele” sau piesa care dă titlul albumului, „Divin Féminin”.
Întregul material devine astfel o declarație de independență artistică și o invitație de a îmbrățișa autenticitatea în toate formele ei.
„<<Divin Féminin>> este despre transformare în toate formele ei. Despre momentele în care simți că ceva din tine trebuie să se schimbe, despre haosul care vine odată cu procesul ăsta, dar și despre liniștea și libertatea pe care le găsești pe parcurs. Sunt piese care vorbesc despre durere, altele despre furie, iubire, vulnerabilitate sau despre sentimentul de a o lua de la capăt. Nu cred că transformarea personală este vreodată liniară, iar albumul ăsta păstrează tocmai toate nuanțele procesului. Pentru mine, <<Divin Féminin>> înseamnă să-mi asum toate fațetele și să fac lucrurile în felul meu, fără jumătăți de măsură.”, mărturisește ILINCA.
Un album scris și produs de ILINCA
„Divin Féminin” este un album scris și produs de ILINCA, artista fiind implicată direct în construirea fiecărei piese și în definirea universului sonor al materialului. Cele 12 piese poartă amprenta sa creativă, de la compoziție și versuri până la producție și interpretare.
Pentru a completa această viziune, ILINCA a colaborat punctual cu Andrei Piper, Cristian Prăjescu, Andrei Oltean, Ovidiu Cioban și Majii, în zona de compoziție și producție. Împreună, aceste colaborări susțin un album care rămâne, în esență, expresia personală și asumată a ILINCĂI.
„Divin Féminin” ajunge pe scenă la Expirat
Lansarea albumului va fi urmată de un concert special pe 14 octombrie, la Expirat, în București, unde ILINCA va aduce pentru prima dată pe scenă universul „Divin Féminin”. Spectacolul va fi deschis de Alina Divina, iar show-ul este construit ca o experiență care depășește granițele unui concert clasic.
Biletele pentru concert sunt disponibile aici: iabilet.ro.
Albumul „Divin Féminin” este disponibil pe toate platformele de streaming muzical aici.
Despre ILINCA
De la yodelling, la muzică lăutărească și pop, ILINCA este artista care le-a atins pe toate și nu se teme să experimenteze. Remarcată inițial la Vocea României (2016) prin tehnica sa vocală spectaculoasă, artista a cucerit Eurovisionul în 2017 cu yodel-ul ei legendar, obținând locul 7 în finala de la Kiev, unul dintre cele mai bune rezultate ale României din ultimul deceniu.
Din 2022, ILINCA s-a stabilit la Cluj și a îmbrățișat statutul de artist independent, alegere care i-a oferit libertatea absolută de a-și redefini direcția muzicală. Parcursul său a inclus turnee internaționale și proiecte neconvenționale, de la lansarea albumului „Balkan Mama” alături de Gadjo Dilo și colaborările etno-contemporane („Sukarije”, „Cântă Lăutare”), până la manifestul social „Femme Fatale”, un strigăt împotriva violenței asupra femeilor.
Anul 2026 a adus un rollercoaster de lansări fresh ce explorează identitatea și libertatea de expresie: de la celebrarea solidarității din „Fetele” și sinceritatea nefiltrată din „Shiki Shiki Bam Bam”, până la colaborarea rock „Tarot” (cu E-an-na). Toate aceste lumi muzicale și trăiri contrastante se unesc în „Divin Féminin”, primul ei album complet solo și cel mai personal proiect de până acum.

