Documentarul „Atât de familiar” de Rachel Tâpârjan intră în cinematografe pe 13 noiembrie

Două femei adoptate din același orfelinat din Brăila, la începutul anilor ’90, se reîntâlnesc cu trecutul lor în România, într-o căutare care le va schimba felul în care își privesc propriile familii. Ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații. Filmat pe parcursul a șase ani, documentarul „Atât de familiar” (Something Familiar), regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan și produs de Manifest Film, ajunge în cinematografele din România pe 13 noiembrie, distribuit de Filmways.

Filmul a avut premiera internațională în cadrul CPH:DOX 2026, unul dintre festivalurile de referință ale cinemaului documentar contemporan, și este nominalizat la trei categorii ale British Independent Film Awards 2026. Recent, regizoarea Rachel Tâpârjan a primit BFI & CHANEL Filmmaker Award pentru viziunea sa cinematografică îndrăzneață, premiu care i-a fost înmânat de actrița Gwendoline Christie.

Dincolo de adopție, o poveste despre familie și identitate

Rachel a crescut în Marea Britanie, iar Mihaela în Canada, la mii de kilometri distanță una de cealaltă. La peste trei decenii de la adopție, Mihaela îi cere ajutorul pentru a-și găsi mama biologică. Rachel acceptă să o însoțească în România și să-i filmeze căutările, fără să bănuiască faptul că această experiență o va aduce față în față cu propria istorie de familie.

Rachel Tâpârjan

Brăila, orașul din care au fost adoptate cele două protagoniste, devine un loc esențial al acestei căutări. Pentru a reconstitui istorii de familie vechi de peste trei decenii, echipa a cercetat documente de adopție și a căutat rude, cu ajutorul localnicilor și al autorităților. Descoperirile făcute de-a lungul anilor au schimbat inclusiv direcția documentarului.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=Gd-8A4RsnCM

„Atât de familiar” este însă departe de a fi un documentar convențional despre adopțiile internaționale din România anilor ’90. Îmbinând investigația, arhivele personale, secvențele de ficțiune și improvizația, Rachel Tâpârjan construiește un film profund personal, în care adevărurile dureroase coexistă cu umorul, imaginația și speranța.

Una dintre cele mai surprinzătoare alegeri ale regizoarei este de a invita mai multe actrițe, printre care Ozana Oancea, Dana Voicu și Oana Jindiceanu, să interpreteze rolul mamei sale biologice. Rachel le întâlnește pentru prima dată în fața camerei și poartă cu ele, fără un scenariu prestabilit, conversațiile pe care nu le-a putut avea cu propria mamă.

„Creativitatea e o formă de joacă, iar joaca e triumful suprem asupra traumei”, spune regizoarea Rachel Tâpârjan, care este doctor în asistență socială și cadru universitar la Teesside University, în Marea Britanie. 

„Atât de familiar” va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 13 noiembrie, distribuit de Filmways. 

Programul proiecțiilor „Atât de familiar”: https://manifestfilm.ro/atat-de-familiar/

Proiecții speciale în București și Brăila

Premiera oficială a filmului „Atât de familiar” are loc vineri, 13 noiembrie, la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco (18:30) și Cinema Apollo111 (20:00), cea din urmă urmată de o discuție cu regizoarea Rachel Tâpârjan, producătoarele Monica Lăzurean-Gorgan și Elena Martin și membri ai echipei filmului.

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, filmul va avea o proiecție specială, cu intrare liberă, la Palatul Lyra din Brăila, orașul în care începe povestea celor două protagoniste, în prezența regizoarei și a producătoarei Elena Martin.

Alte proiecții urmate de discuții cu echipa sunt programate la Cinema Union din București (15 noiembrie, ora 20:00), POINT (20 noiembrie, ora 19:00) și Cinema Muzeul Țăranului (27 noiembrie, ora 20:45).

Filmul are proiecții programate și în București (Movieplex), Cluj (Cinema Arta), Mangalia (Centrul Cultural Mangalia), Iași (Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Miercurea Ciuc (Csiki Mozi), Pitești (Cinema Trivale, Cinema București), Timișoara (Cinema Studio). 

„Atât de familiar” (Something Familiar, România–Marea Britanie, 2026, 89 min.) este produs de Manifest Film (România), prin Monica Lăzurean-Gorgan și Elena Martin, în coproducție cu My Accomplice din Regatul Unit, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), în colaborare cu Televiziunea Română. 

Proiectul a fost susținut de BFI & Doc Society (prin BFI Doc Society Fund, sub îndrumarea lui Luke W. Moody si Sandra Whipham), Creative Europe MEDIA, CIRCLE Women Doc Accelerator și Chicken & Egg Films.

Manifest Film este o casa de producție de film cu multiple selecții și premii naționale și internaționale (Sundance, Berlin, Toronto, CPH, IDFA etc.).

Mai multe noutăți despre film:

https://www.facebook.com/ManifestFilm.RO

https://www.instagram.com/manifestfilm.ro

a

Magazine made for you.

Featured:

No posts were found for provided query parameters.

Elsewhere: