„Dacă există pasiune pentru munca depusă, atunci motivația va veni din valoarea adusă și satisfacția lucrului bine făcut” | Elena Neațu, Low-Code Engineer Plant an App
Elena Neațu a absolvit Facultatea de Arhitectură de Interior și a activat în acest domeniu timp de aproximativ patru ani. Și-a dat seama însă că are nevoie de o schimbare, așa că, pentru ea, reconversia profesională a fost soluția. După un research amănunțit, s-a orientat către do
„Trebuie să învățăm să ascultăm, ca să putem să venim cu soluții atractive care vorbesc și chiar răspund unor nevoi” | Daniela Micușan, Country Manager, Majorel
Country Manager pentru Majorel de mai bine de 3 ani, Daniela Micușan a primit anul acesta distincția de CEO of THE YEAR, în cadrul ROMANIAN BUSINESS SERVICES FORUM & AWARDS 2020. Declară despre ea că este un om al oamenilor și ca manager de oameni focusul ei principal este acela de a îi m
STUDIU: 90% dintre angajații români cu vârste între 25 și 45 ani consideră ca brandul personal îi ajută să obțină un job mai bun
– 90% dintre angajatori au declarat că analizează brandul personal al angajatului în procesul de recrutare – 31% dintre angajați investesc deja în brandul personal pentru șanse mai mari 12 noiembrie 2020: În actualul context marcat de pandemie, perioade de carantină și
Fii una dintre cele #10000dePrietene și alătură-te campaniei împotriva cancerului de sân
„Nu este niciodată prea devreme să fii diagnosticată cu cancer de sân. După cum, nici prea târziu. Dar, întotdeauna, indiferent de vârsta la care primești diagnosticul, este foarte greu. Greu de acceptat, greu de înțeles, greu de dus.”, astfel a început mărturisirea Adrianei Doboș,
„Pentru mine, stomatologia nu este un job, o meserie, un business, ci o mare pasiune” | Raluca Drăghici, cofondatoare & director medical Junior & Family Dental Center
Raluca Drăghici este cofondatoarea stomatologiei Junior & Family Dental Center, companie înființată alături de soțul său, Dan Drăghici, dar și directorul medical al acesteia. Afacerea a pornit de la pasiunea pentru stomatologie și tot ceea ce înseamnă acest domeniu, iar acum sute de
„Îmi ghidez acțiunile pe baza unor principii raționale și nu las aspectele pe care nu le pot controla să îmi devieze traiectoria de la obiectivele pe care mi le-am setat” | Alexandra Stoica, Sales Advisor Nordis Group
Alexandra Stoica este pasionată de vânzări și de lumea excentrică a brandurilor de lux. A lucrat timp de patru ani în Dubai, pentru două dintre cele mai cunoscute branduri auto: Bentley și Ferrari și a trăit mirajul țărilor arabe. S-a întors în România unde face în continuare ceea ce
Celia Cosma, parte din noua generație de judecători: „Speranța mea este ca publicul să vadă în noi că reprezentăm profesioniști dedicați”
Deși a intrat prima în Baroul Cluj în 2017, Celia Cosma a ales fără ezitare magistratura, decizie care i-a confirmat vocația pentru echilibru și responsabilitate în fața legii. Astăzi face parte din colectivul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind parte din noua generație de magistrați. Disci
Contractele de muncă în lumea post-pandemie. Probleme în the New Order. O scurtă analiză de către Oana Chiriță
După declararea de către OMS a stării de pandemie cu COVID-19 şi emiterea de diverse recomandări cu scopul de a evita îmbolnăvirea inevitabil s-au produs o serie de schimbări în toate statele afectate. Una din cele mai importante schimbări le-a suferit piaţa de muncă pentru că serviciul
”We don’t need one person doing everything, we need billions doing little things all together.” | Antoinette Vermilye, co-founder Gallifrey
Antoinette Vermilye is a co-founder of Galifrey, member of the Directors Council on the Institute of Marine Biology in Hawaii, and co-founder of She Changes Climate.SHE Changes Climate. All of these roles revolve around her concerns for gender, social justice, the environment, and the intricate inte

