UAD Cluj-Napoca se Alătură Proiectului Internațional BALENCIAGA TRANSMISSIONS
Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, prin Departamentul Modă-design vestimentar, are onoarea de a anunța participarea sa la BALENCIAGA TRANSMISSIONS, un proiect educațional internațional inițiat și coordonat de Muzeul Cristóbal Balenciaga din Getaria, Spania.
Nota bene: o precizare importantă legată de proiect vizează faptul că se referă exclusiv la o colaborare cu Muzeul Cristóbal Balenciaga din Getaria, Spania. Instituția muzeală este o entitate distinctă față de brandul parizian Balenciaga, o clarificare necesară pentru partea de comunicare a proiectului.
Participarea UAD Cluj-Napoca la acest program reprezintă o recunoaștere importantă a poziției Departamentului Modă-design vestimentar în peisajul internațional al educației în domeniul modei, deschizând totodată un nou cadru pentru cercetare, experimentare și schimb de cunoștințe pentru masteranzi și cadre didactice. Începând din octombrie 2026, BALENCIAGA TRANSMISSIONS va fi integrat în programa de studii a departamentului, timp de doi ani academici, devenind parte a procesului creativ al masteranzilor participanți.



Lansat în 2017, BALENCIAGA TRANSMISSIONS face legătura între colecțiile Muzeului Cristóbal Balenciaga și educația contemporană în domeniul modei. Metodologia sa pornește de la cercetarea operei și moștenirii lui Cristóbal Balenciaga și urmărește să transmită cunoștințele conceptuale și tehnice asociate practicii sale către o nouă generație de designeri. Programul este organizat în ediții la sfârșitul cărora Muzeul selectează proiecte reprezentative dezvoltate în cadrul programului.
Proiectul propune un parcurs care combină cercetarea arhivistică, studiul patrimoniului modei, analiza tehnicilor de confecție și a materialelor, dezvoltarea creativă și proiectele individuale ale participanților. Cercetarea se articulează în jurul a trei domenii principale: tehnica, materialul și silueta – dimensiuni esențiale pentru înțelegerea contribuției lui Cristóbal Balenciaga la istoria și evoluția modei.
Dimensiunea internațională este una dintre componentele definitorii ale BALENCIAGA TRANSMISSIONS. De la lansarea proiectului, diferitele sale ediții au implicat peste 22 de instituții: Universitatea Aalto (Espoo, Finlanda), Accademia Costume & Moda (Roma, Italia), AMD Akademie Mode & Design (Wiesbaden și München, Germania), Universitatea de Arte ArtEZ (Arnhem, Țările de Jos), Bilbao International Art & Fashion (Bilbao, Țara Bascilor), Central Saint Martins, Universitatea de Arte din Londra (Londra, Regatul Unit), CENTRO de Diseño, Cine y Televisión (Ciudad de México, Mexic), Colegiatura Colombiana (Medellín, Columbia), ESDIR Escuela Superior de Diseño de La Rioja (Logroño, Spania), Universitatea de Arte din Islanda (Reykjavik, Islanda), Universitatea Seika din Kyoto (Kyoto, Japonia), Școala de Design Parsons, The New School (New York, SUA și Paris, Franța), Colegiul Shenkar de Inginerie, Artă și Design (Ramat Gan, Israel), Academia Regală Daneză (Copenhaga, Danemarca), Universitatea Bunka Gakuen (Shibuya, Japonia), Universitatea Hongkik (Seul, Coreea de Sud), Universitatea Bilgi din Istanbul (Istanbul, Turcia), Istituto Marangoni Dubai (Dubai, Emiratele Arabe Unite), Colegiul de Arte LASALLE (Singapore), Universitatea de Arte Aplicate din Viena (Viena, Austria), Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (Cluj-Napoca, România), Academia de Arte din Vilnius (Vilnius, Lituania).
„Este o onoare pentru Muzeul Cristóbal Balenciaga să includă Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca în programul educațional și creativ BALENCIAGA TRANSMISSIONS. Integrarea acestei instituții ne transformă într-o comunitate mai puternică și mai diversă și consolidează caracterul internațional al programului, aducând noi perspective și modalități de înțelegere a moștenirii lui Cristóbal Balenciaga” – Jone de Felipe, Directorul departamentului de educație, Muzeul Cristóbal Balenciaga
„Participarea Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca la BALENCIAGA TRANSMISSIONS reprezintă atât o onoare, cât și o confirmare a relevanței internaționale a educației artistice pe care o construim la UAD. Colaborarea noastră cu Muzeul Cristóbal Balenciaga oferă masteranzilor și cadrelor didactice acces la un context excepțional de cercetare, patrimoniu și cunoaștere, consolidând dialogul dintre universitate și instituții culturale de importanță internațională. Suntem încântați că Departamentul Modă-design vestimentar va integra acest proiect în procesul său educațional și că UAD este parte a unei comunități academice internaționale construite în jurul cercetării artistice și inovării.” – Prof.univ.dr.habil. Liviu-Florian Ștefan, rector, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca

„Pentru Departamentul Modă-design vestimentar, participarea la BALENCIAGA TRANSMISSIONS reprezintă o oportunitate extraordinară de a integra relația dintre patrimoniu, cercetare, gândire critică și experimentare într-un context academic contemporan. Dincolo de prestigiul incontestabil al numelui lui Cristóbal Balenciaga, suntem profund interesați de metodologia proiectului și de modul în care o arhivă poate deveni un instrument viu de cercetare și creație pentru o nouă generație de designeri. Integrarea programului în planul nostru de învățământ începând cu octombrie 2026 continuă în mod natural direcția educațională și internațională pe care o dezvoltăm în cadrul UAD Fashion.” – Conf.univ.dr. Lucian Broscățean, director al Departamentului Modă-design vestimentar, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca
În cadrul acordului de colaborare, proiectul se desfășoară în etape care includ pregătirea cadrelor didactice, vizite de studiu, dezvoltarea proiectelor individuale, evaluarea și selecția lucrărilor, precum și prezentarea publică și digitală a rezultatelor. Procesul este menit să culmineze cu o selecție finală și o expoziție colectivă la Muzeul Cristóbal Balenciaga.
Prima etapă a colaborării a avut loc pe 8 și 9 octombrie 2026, zile în care conf.univ.dr. Lucian Broscățean, directorul Departamentului Modă-design vestimentar, și lect.univ.dr. Alina-Magdalena Andreica au participat la sesiunea internațională de formare a cadrelor didactice organizată în cadrul BALENCIAGA TRANSMISSIONS, în Getaria, Spania. Această etapă pregătitoare are scopul de a familiariza membrii corpului profesoral cu metodologia, conținutul, resursele și cadrul de implementare a proiectului, înainte de integrarea acestuia în activitatea academică a departamentului.


Parteneriatul asigură, de asemenea, o implicare directă în patrimoniul și resursele Muzeului Cristóbal Balenciaga. Programul include sesiuni de lucru cu profesori din instituțiile participante, vizite de studiu ale unei grupe de masteranzi la Getaria și acces la conținut educațional și de cercetare dezvoltat pe baza colecțiilor muzeului. În urma etapei de cercetare, masteranzii vor dezvolta proiecte individuale sub îndrumarea cadrelor didactice, valorificând cunoștințele dobândite, urmând ca acestea să fie supuse unui proces de evaluare și selecție.
Credite foto: Muzeul Cristóbal Balenciaga, Andra Roman

