„Living Roots” – o explorare a naturii, memoriei și spiritualității în noua expoziție de la Elite Art Gallery
În perioada 06 – 31 iulie 2026, Elite Art Gallery găzduiește expoziția artistelor Adriana Badea, Eudochia Robu și Tatiana Vatavu, intitulată Living Roots, curatoriată de Ana Neagoe. Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 6 iulie, începând cu ora 18:30.
Lucrările artistelor explorează natura dezvăluind astfel rădăcini ale existenței umane, lăsând să se audă bătăi de aripi desprinse dintr-o spiritualitate aievea și perpetuând o liniște menită să ne copleșească, să ne adune și să ne oprească din drum. Atât pictura, semnată de Adriana Badea și de Eudochia Robu, cât și ceramica semnată de Tatiana Vatavu, conțin rețete de interpretare ce îngăduie privitorului să-și depășească limitele, iar din elementele văzute să-și creeze o punte spre nevăzut.
„Rădăcinile vii invocate în titlu sunt indicii prin care natura se dorește a fi citită, aparent misterioasă și vădit încărcată de semnificații interconectate, asemenea unei rețele neuronale care ne încurajează să vedem imaginea de ansamblu printr-o lentilă veridică, curată și autentică.
Stări croite de liniște se hrănesc din albul pânzei și dezvăluie privitorului siluete ce nu-și ascund fragilitatea, transformând compozițiile în acțiuni de introspecție. Identitatea fiecărui portret din lucrările Adrianei Badea asimilează un cadrul natural prin care peisajul devine o extensie firească a personalității și prin care emoția capătă o dimensiune simbolică. Fiecare element vizual, și datorată execuției minuțioase, îmbracă stări menite să capteze atenția privitorului, făcând conexiunea inevitabilă. Îngerii Eudochiei Robu descriu un cadru nevăzut în care transparența voită a straturilor lasă să se vadă ființa dezbrăcată de frici și desprinsă de lume. Albul absoarbe exercițiul critic, îndemnând privitorul să asculte foșnetul aripilor până la amuțirea completă a gândurilor. În completare discursului curatorial, ceramista Tatiana Vatavu modelează din lut stări menite să traducă liniștea și forme concepute să transmită grația. Fiecare obiect confirmă rolul naturii în procesul artistic, definind expresia vizuală prin elemente de sinteză.” a declarat Ana Neagoe, Curator Elite Art Gallery.
Adriana Badea (n. 1976) este absolventă a Institutului de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (1998), o formație care își va lăsa amprenta asupra rigorii compoziționale a lucrărilor sale ulterioare. În 2004 își continuă studiile la Universitatea Națională de Artă din București, unde în 2007 obține și un masterat în Artă Murală, consolidându-și astfel pregătirea într-un demers artistic complet, situat între desen, pictură monumentală și compoziție. Din 2005 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Romania și membră a Asociației de Arta Plastica Religioasă și Restaurare – București. Adriana Badea și-a expus lucrările în spații expoziționale variate, de la galerii și centre culturale, până la instituții de prestigiu, în țară și în străinătate.
Eudochia Robu (n. 1958) a absolvit în 1978 Colegiul Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală” din Chișinău, iar, în perioada 1978 – 1986, a studiat pictura la Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură „I. E. Repin” din Sankt-Petersburg. În practica sa, artista descrie lumi care reflectă plaiul natal, inserând elemente precum case, ulițe, dar și peisaje ancorate între memorie și oniric. Lucrările artistei au fost expuse în Republica Moldova, România, Spania, Polonia și Germania, iar acestea pot fi regăsite și în colecții particulare din state precum Italia, Austria, Polonia, Grecia, SUA, Franța și Belgia.
Tatiana Vatavu (n. 1963) a studiat în cadrul Școlii de Arte Plastice pentru copii din orașul Râșcani, absolvind Colegiul Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală” în 1982. În perioada 1985 – 1990, a urmat facultatea la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova (Institutul Moldovenesc de Stat de Arte). Obiectele de ceramică ale artistei sunt concentrate în jurul artei populare, o simplificare a formelor, care evocă întoarcerea către origini. Artista a expus în Republica Moldova, dar și în România, fiind membră a Uniunii Artiștilor Plastici în Republica Moldova, Secția Arte Decorative, Ceramica Artistică.
Expoziția poate fi vizitată în intervalul 6 iulie – 31 iulie 2026, de luni până vineri, la Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5), între orele 11:00 – 19:00.
Despre Elite Art Gallery
Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne, dar și valori deja consacrate.
Mai multe detalii despre seria evenimentelor expoziționale Elite Art Gallery sunt disponibile pe Facebook și Instagram, cât și pe http://www.eliteart-gallery.com/.
Crama Unu, partenerul cu tradiție al Elite Art Gallery, va îmbogăți experiența invitaților la vernisaj cu un vin de excepție.


