Alessandra, artistă: „Relevanța artistică se vede atunci când artistul se implică în arta sa, cu totul.”

Alessandra s-a făcut remarcată cu „Deliram” și, în doar câțiva ani, a reușit ceva ce puțini artiști tineri reușesc: să rămână recognoscibilă tocmai prin faptul că refuză să rămână la fel. Este vocea din spatele unor piese care au strâns milioane de ascultări și a fost jumătate din duo-ul care a umplut scene mari alături de Theo Rose. În același timp, este una dintre puținele artiste locale care vorbesc deschis despre sănătatea emoțională. EP-ul „Răni și terapie” a reprezentat, spune ea, apogeul propriei vulnerabilități asumate public.

Ultima noastră conversație cu ea a fost în 2024. Doi ani mai târziu, o regăsim într-un moment de maturitate artistică: „Pământul Meu” tocmai a apărut, gândită ca a doua parte a poveștii de dragoste deschise în „Delirăm”, iar în curând urcă singură pe scena NIBIRU, primul ei concert de sine stătător după aproape 8 ani. Un moment simbolic pentru o artistă care a construit, pas cu pas, un univers complet al ei: de la concept, la scenografie, la fiecare decizie creativă.

Discuția noastră se leagă de tema ediției The Woman din acest an, „Less Influence, More Relevance”, iar Alessandra are un răspuns care spune totul despre felul ei de a face muzică:

„Succesul e doar un șir lung de nereușite al unui om foarte consecvent.”

Am vorbit cu ea despre controlul artistic ca nevoie, nu ca opțiune, despre curajul de a fi vulnerabilă într-o industrie care vinde mai ales fericire, și despre piesele pe care încă nu a avut curajul să le lanseze. Dar și despre cum s-a schimbat, de fapt, în acești doi ani, și ce i-ar spune Alessandrei de la început de drum, dacă ar putea.

Ultima noastră conversație a fost în 2024. Atunci vorbeam despre începuturile tale, despre „Delirăm”, despre autenticitate și despre felul în care descopereai, pas cu pas, cine este Alessandra ca artist. Dacă ar fi să-i răspunzi astăzi Alessandrei de atunci, ce i-ai spune că s-a schimbat cel mai mult în acești doi ani?

Îmi place să cred că esența mea a rămas aceeași. Dacă aș fi o prăjitură, probabil că aș spune că mi-am schimbat puțin crema. Cred că sunt mai încrezătoare și, totodată, mai atentă și, cu siguranță, aș vrea să îi spun Alessandrei din 2024 că multe se pot schimba chiar și atunci când te împotrivești.

În urmă cu doi ani vorbeam despre faptul că fiecare piesă spune o parte din povestea ta. Astăzi, odată cu lansarea Pământul Meu, ce capitol al acestei povești simți că deschizi? Ce spune această piesă despre Alessandra de astăzi?

„Pământul meu” este în continuare o declarație de dragoste, putem spune că e partea a doua a piesei „Deliram”. Vorbește despre același om, cel cu care îmi împart viața de mai bine de 5 ani. Am vrut să transmit faptul că, atât timp cât ne iubim, Pământul nu se va opri pentru mine.

Oamenii cântă despre iubire mereu, dar cred că eu am avut mereu o înclinație spre piese de iubire mai triste și simt că, odată cu această iubire pe care o simt acum, am descoperit că pot scrie despre dragoste și în alt sens.

Urmează să urci pe scena NIBIRU, unul dintre cele mai așteptate momente ale verii de către fanii tăi. Ce înseamnă pentru tine această invitație? Cu ce feeling îți dorești să plece de la fața locului cei care vor lua parte la concertul tău?

Am foarte mari emoții pentru concertele mele de la NIBIRU, având în vedere că e primul meu concert singură după aproape 8 ani. Împărțind scena cu Theo atâția ani, eram obișnuită ca emoțiile să se împartă la doi și-acum mă gândesc că voi simți x2 față de ce eram obișnuită să simt.

Cu toate astea, sunt emoții frumoase și abia aștept să le simt. Sunt mândră și foarte entuziasmată să mă întâlnesc cu toți oamenii care vor veni să mă susțină.

În interviul nostru anterior spuneai că te consideri un „cameleon muzical”, iar asta se vede și astăzi în colaborările și direcțiile pe care le explorezi. Între timp, ai simțit că ai găsit acel fir roșu care unește toate aceste fațete sau încă îți place să te lași surprinsă de propriile transformări?

„Cred că acest fir roșu este chiar modul în care aleg să spun în fiecare piesă câte o poveste reală. E important pentru mine să știu că muzica vorbește despre ceva real pentru omul care o cântă.”

Aleg să povestesc mereu câte ceva, oamenii, bineînțeles, se identifică diferit, nu avem cu toții aceeași viață, dar tocmai de-aia le dezvălui părți distincte din mine. Am o latură jovială pe care o vizualizez supercolorată, dar și una dark, matură și dramatică pe alocuri.

Observăm tot mai mulți artiști care aleg să fie și songwriteri, și creatori de concepte, și oameni implicați în fiecare etapă a procesului creativ. Ce înseamnă pentru tine controlul artistic și cât de important este să ai ultimul cuvânt asupra muzicii tale?

Pentru mine, controlul artistic este esențial. Oricât de obosită aș fi într-o perioadă mai aglomerată, îmi place să știu toate detaliile și mintea mea, involuntar, se gândește la un concept, la o idee. Să fii creativ poate fi și obositor câteodată, dar știu sigur că, dacă nu mă implic în organizare, detalii, o să mă simt ca și cum e proiectul altcuiva, nu al meu.

În muzica ta există întotdeauna foarte multă sinceritate. Există însă emoții sau povești pe care încă nu ai avut curajul să le transformi în cântece? Ne-ar plăcea să descoperim câte un mic hint din behind the scenes cu privire la acestea.

Mă consider destul de curajoasă când vine vorba de muzică, dar, bineînțeles, am subiecte pe care nu le-am abordat încă. Am scris, la un moment dat, o piesă despre mama mea și nu am lansat-o până acum. Cine știe, poate îmi voi găsi curajul să o termin și o voi lansa cândva.

Tema ediției The Woman din acest an este „Less Influence, More Relevance”. Într-o industrie în care cifrele, viralitatea și vizibilitatea par să conteze mai mult ca oricând, cum definești tu relevanța? Când simți că o piesă sau un artist chiar lasă ceva în urma lui?

When the artist feels the music. În ultima vreme, internetul pare o leapșă imensă a vizualizărilor. Poate fi obositor pentru că există mult content și pare că nu e loc să promovezi și personaj, lifestyle, dar și muzică. Avantajul stă în calea celor reali.

Relevanța artistică se vede atunci când artistul se implică în arta sa, cu totul.

Sunt oameni făcuți pentru a transmite mai departe un mesaj, pentru a-i învăța pe ceilalți ceva, pentru a le oferi o experiență de neuitat la un show și cred că avem mulți artiști de genul ăsta.

„Cred că un artist lasă ceva în urma lui atunci când a influențat chiar și un om.”

Când cineva se gândește: „Piesa asta m-a salvat” sau „Asta e exact ce simt și eu, nu mă mai simt singur/ă acum” sau „Ce a spus artistul X aici e exact ceea ce gândesc și eu.”

Trăim într-o perioadă în care succesul pare să fie măsurat în vizualizări, stream-uri și reach. Există riscul ca relevanța artistică să fie confundată cu popularitatea? Cum faci tu diferența între cele două?

Cred din suflet că, dacă muncești, creezi din inimă, cânți ce simți și rămâi true, relevanța artistică va crește în timp, pentru că oamenii au nevoie de un peisaj pentru a-l admira și durează până creezi tot peisajul.

Popularitatea trece destul de repede și, după părerea mea, se întâmplă, de foarte multe ori, total întâmplător. Poți să le ai chiar pe amândouă, poți să ai și relevanță artistică și să fii într-un moment de maximă popularitate. De multe ori avem impresia că, dacă pierdem popularitatea, pierdem și relevanța artistică, dar, pentru mine, popularitatea e doar un bonus într-un peisaj amplu al unui artist.

În interviul nostru anterior spuneai că autenticitatea este ceea ce oamenii simt cel mai repede și că nu îți dorești să te dezici niciodată de ceea ce crezi. Privind în urmă, ai simțit vreodată presiunea de a alege între ceea ce funcționează și ceea ce te reprezintă? Cum ai învățat să navighezi astfel de momente?

În continuare nu m-am dezis de lucrul ăsta. Nu urmăresc trenduri, mai degrabă caut să găsesc și să fac lucruri noi pentru a le arăta oamenilor și mie, deopotrivă, că muzica îi va vindeca sub orice formă, chiar și una despre care credeau că nu li s-ar potrivi. Fac ce îmi place și ce simt și e important pentru mine să rămână așa.

Ai colaborat cu artiști din zone muzicale foarte diferite. Astăzi, ce te face să spui „da” unei colaborări? Cântărește mai mult chimia umană, compatibilitatea artistică sau provocarea creativă?

Toate trei cântăresc. Colaborările de suflet sunt preferatele mele, dar nu zic niciodată pas la o provocare muzicală sau o compatibilitate artistică, pentru că și de-acolo poate ieși tot o colaborare de suflet.

Să descopăr oameni frumoși mă hrănește și spiritual, dar și creativ, așa că sunt deschisă noilor colaborări din partea oamenilor cu care nu am mai făcut asta până acum.

Generația ta vorbește mult mai deschis despre sănătatea emoțională și vulnerabilitate decât generațiile anterioare. Cum ai spune că s-a schimbat relația ta cu vulnerabilitatea de când ai devenit o figură publică?

Am ales să vorbesc despre asta în EP-ul meu „Răni și terapie”. Cred că acolo a fost apogeul vulnerabilității mele. Am marcat în minte momentul în care am postat primul filmuleț despre proiect și mă simțeam complet dezbrăcată în fața tuturor.

„Să fii vulnerabil în zilele noastre mi se pare un act de curaj. Să accepți că ai greșit, să te deschizi în fața oamenilor, să plângi, să accepți că ai perioade grele a devenit anormal.”

Internetul vinde povești fericite, pentru că într-acolo aspirăm cu toții, dar, în lumea reală, nu există fericire permanentă. Oamenii se confruntă cu fel și fel de lucruri în fiecare zi, de-aia îi admir pe cei care, din când în când, se lasă vulnerabili pentru ca ceilalți să înțeleagă că e ok să fim și așa.

Dacă ai putea avea astăzi o conversație cu Alessandra aflată la început de drum, cea care visa să urce pe scenă fără să știe ce o așteaptă, ce ai simți nevoia să-i spui? Există o lecție pe care ai învățat-o între timp și pe care ți-ai fi dorit să o cunoști încă de atunci?

I-aș spune că o invidiez pentru cât de mult a crezut în visul ei și că mi-aș dori ca Alessandra de astăzi să creadă la fel de constant în același vis. I-aș spune că poate face tot ce își propune, chiar dacă sună clișeic. I-aș spune că va cunoaște niște oameni care o vor iubi pentru ce are ea de oferit și o vor prețui atât ca artist, dar și ca suflet. I-aș spune să își dăruiască inima la fel de mult cum a făcut-o. I-aș mai spune că nu regret nimic din parcursul ăsta și că sunt mândră de ea!

Primul lucru pe care îl faci dimineața:

Cafeaua.

Un oraș care te inspiră:

Orașul care mă inspiră cel mai mult este orașul meu natal, Focșani.

Unde te reîntorci atunci când vrei să te reîncarci și liniștești:

Acasă, lângă omul pe care îl iubesc.

Parfumul favorit pentru o seară de vară:

Angels Share.

Ce spune stilul tău despre tine:

Fata asta e o ciudată 😂.

O întrebare pe care ți-ai fi dorit s-o fi primit într-un interviu, dar pe care n-ai primit-o până acum, și răspunsul la aceasta:

– „Ce artiști consideri că sunt underrated?”

– Mi-aș dori să aibă mai mult public, vizualizări, succes: Majii, Eva Nicolescu, Alduts Sherdley, Waria.