Ramona Avramescu, jurnalist: „Dorința de a fi informat s-a transformat în dorința de a fi confirmat”

Ramona Avramescu este una dintre cele mai experimentate jurnaliste de politică din România, cu peste 25 de ani de activitate în politică internă și externă. A debutat la Revista 22 și a intrat în 2001 la TVR Știri, de unde a acoperit principalele momente politice ale ultimelor două decenii, de la aderarea României la NATO și Uniunea Europeană până la alegeri prezidențiale și parlamentare, dezbateri constituționale și reforme. De 20 de ani este corespondentul TVR acreditat la Președinția României.

Ca trimis special, a relatat alegerile prezidențiale din SUA din 2020 și 2024, învestirea președinților Joe Biden și Donald Trump, summiturile NATO, Consiliile Europene, războiul din Ucraina și negocierile internaționale de pace. A realizat interviuri exclusive cu președinții României Nicușor Dan, Klaus Iohannis și Traian Băsescu, precum și cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski. În 2025 a moderat ultima dezbatere prezidențială televizată din România. Este absolventă de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și alumna programelor International Academy of Television Arts & Sciences (2005) și German Marshall Fund of the United States (2008).

Am stat de vorbă cu Ramona Avramescu la Impact SEE’26, în studioul The Woman, despre felul în care puterea transformă oamenii, credibilitatea jurnalistului în era algoritmilor, încrederea în declarațiile politicienilor, cum recunoști un lider adevărat și întrebarea pe care ar vrea să o audă mai des adresată celor care iau decizii.

Ai intervievat președinți, lideri internaționali și oameni aflați în centrul unor decizii importante. Ce ai învățat despre putere văzând-o atât de aproape?

Am învățat că puterea ajunge, inevitabil, la oricine, oricât de impenetrabil ar fi la un moment dat, și îl modelează.

N-aș zice că îl schimbă neapărat, pentru că lumea ar putea fi tentată să creadă că e o nuanță peiorativă. Mai degrabă, aș spune că te transformă. Am văzut asta la absolut toți președinții României cu care am interacționat. Mă ocup de administrația prezidențială de peste 20 de ani și am acoperit activitatea a trei președinți. Niciunul nu a rămas la fel, așa cum îl știam înainte, chiar dacă unii erau oameni politici cu experiență, după ce a intrat pe poarta Palatului Cotroceni. Și repet, nu spun asta în sens peiorativ.

Puterea te transformă uneori în bine. Vezi oameni politici de la care nu ai foarte multe așteptări, care nu par să aibă datele unor lideri, și care ajung să ia decizii curajoase sau să gândească strategic, pentru că responsabilitatea funcției îi transformă. Dar se poate întâmpla și invers: oameni de la care ai așteptări foarte mari, care se prezintă foarte bine într-un cadru mai relaxat, dar care, atunci când trebuie să ia decizii uneori nu tocmai ușoare, se schimbă radical. Devin lași, devin duplicitari și așa mai departe. Este, cred, unul dintre cele mai fascinante fenomene.

De asta rezist eu de atâta vreme în jurnalismul politic. Mă întreabă multă lume cum de nu mă plictisesc, cum de nu m-am săturat să ascult atâtea vorbe goale. Asta e ideea noastră despre politică: ne mint politicienii. Nu e chiar așa. E fascinant să-i privești de aproape, să vezi cum se transformă și cum ajung să ia decizii.

Avem acces la mai multă informație ca niciodată, dar încrederea în presă este pusă constant sub presiune. Ce s-a schimbat în felul în care oamenii se raportează la informație și ce înseamnă astăzi să fii un jurnalist credibil?

E o întrebare pe care mi-o pun în fiecare zi. La început, cei care am venit din perioada dinainte de internet și de rețelele sociale, am prins print-ul și televiziunea așa cum era ea, când nu avea toată lumea un telefon și nu putea intra în direct de oriunde. A fost fascinant să ne aruncăm cu capul înainte, să ne promovăm pe rețelele sociale, să punem content oriunde. Eram foarte fericiți, pentru că ni se părea că am eliminat toate constrângerile de timp și de resurse pe care le aveam înainte și că vom ajunge la cât mai mulți oameni cu informații.

Din nefericire, cred că lucrurile au scăpat la un moment dat de sub control, iar acum realizăm cu toții asta. Eu, de exemplu, scriam foarte mult pe Facebook. Mi se părea că nu am suficient spațiu la televiziune, unde ești constrâns de timp. Lucrez la știri, acopeream un eveniment mare pe care trebuia să-l rezum în două minute, așa că mai scriam și pe Facebook. Acum nu mai sunt tentată s-o fac, pentru că am văzut că oamenii nu prea mai vor… Mă tem că dorința de a fi informat s-a transformat radical, sub impactul algoritmilor, în dorința de a fi confirmat. Nimeni nu vrea să afle cu adevărat ce se întâmplă, toată lumea vrea să i se confirme opinia, prejudecata pe care și-a format-o în niște bule.

Citesc uneori tot felul de trăsnăi despre evenimente la care am participat, la care am fost la fața locului și am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat. Sau despre semnificația unor gesturi, de la unele simple, de protocol: cum s-a îmbrăcat cineva, unde a fost plasat într-o poză, pe unde a intrat, ce i s-a servit la un dinner. Tu ai fost acolo, eventual la nu știu al câtelea summit de acest tip pe care îl acoperi, știi foarte bine care sunt regulile, iar apoi citești un influencer oarecare care spune „a, păi de fapt asta înseamnă”, fără nicio legătură cu realitatea.

Nu știu dacă e bine sau rău, dar la un moment dat am renunțat să mai intervin în astfel de dezbateri. Mai am colegi care o fac, care încearcă mereu să explice cum stau lucrurile, dar ajung literalmente sfâșiați de comentarii: „sunteți vânduți” și așa mai departe. Pentru mine, asta a fost un șoc. Este un lucru pe care încă îl procesez și încerc să-l depășesc, ca să nu ajung să nu-mi mai placă meseria pe care o fac sau s-o consider irelevantă. Am constatat că oamenii sunt mult mai tentați să creadă pe cineva care are statut de vedetă, pe internet sau prin numărul de followers, sau care le-a fost recomandat de cineva în care au încredere, decât pe un jurnalist validat. Un jurnalist care se ocupă 10-15 ani de justiție și cunoaște în amănunt toate mecanismele, cum funcționează instanțele, sau unul de politic, care acoperă la fața locului și știe bucătăria internă a deciziilor, are mult mai multe instrumente să-ți ofere informația. Cu toate astea, s-a ajuns la impresia că presa e vândută, iar oamenii de pe internet sunt cei care vorbesc liber. Deci nu știu să-ți dau un răspuns. Încerc să procesez asta din mers și să învăț să-mi fac meseria în paralel.

După ani în care ai acoperit politica de aproape, cât de mult poți avea încredere în declarațiile politicienilor?

În privința adevărului, în politică e ceva foarte relativ. Noi, jurnaliștii care ne ocupăm de 10 ani de știri politice, am ajuns la concluzia că toți politicienii ajung la un moment dat să mintă. Depinde din ce rațiune o fac: sunt minciuni mai puțin importante, sunt altele grosolane. Când vine vorba de încrederea într-o declarație a unui politician, trebuie să spun că sunt destul de sceptică.

Asta nu are neapărat legătură cu capacitatea unui politician de a fi un lider adevărat și de a inspira oameni. Nu fac parte dintre puriștii care, dacă au prins un politician cu o minciună nesemnificativă, îl taxează fără drept de apel. De exemplu, îl întreb de o întâlnire de partid, spune că nu s-au văzut, iar aflăm mai târziu că s-au văzut. Există, bineînțeles, și teme de mare interes pentru public, unde nimeni nu ar trebui să mintă.

Cum recunoști un adevărat lider, dincolo de funcție și de discursul bine pregătit?

Un lider adevărat are capacitatea de a electriza prin simpla lui prezență. Oamenii vor să fie în preajma lui. În România, foarte puțini politicieni o au sau au avut-o de-a lungul timpului. De exemplu, când Traian Băsescu intră într-o încăpere cu sute de oameni, prezența lui este simțită imediat. Asta nu ține de funcție: se întâmpla la fel și când nu era președinte, și se întâmplă și acum, când nu mai este. Ion Iliescu avea aceeași capacitate, pentru că l-am prins și pe el încă în activitate.

Cu timpul, ajungi să recunoști și cealaltă situație: fascinația sau respectul față de funcție, doar atât. E în firea omenească să vrei un selfie cu cineva care e președinte, premier sau ministru. Asta nu înseamnă că omul respectiv te și inspiră sau că îți dorești să fii în preajma lui ori să schimbi două vorbe cu el. Vrei doar o poză, ca să te lauzi acasă. Diferența față de un lider adevărat, care poate inspira și aduce voturi, e aici: oamenii vor să fie în preajma lui, îi remarcă prezența, vor să-i pună întrebări, vor să audă ce are de spus, nu doar să aibă o poză.

Ești, de obicei, cea care pune întrebările. Care este întrebarea pe care ai vrea să o auzi mai des adresată celor care iau decizii?

Aș vrea să-i întreb dacă, atunci când iau o decizie, se gândesc în mod personalizat la o persoană anume și la impactul pe care decizia sau politica publică o va avea în viața ei. Foarte des, și asta îndepărtează oamenii de politică, din nefericire, auzim lideri, oameni în poziții de decizie, care își motivează măsurile cu cifre seci. A început să lipsească empatia.

E un paradox. Tocmai pentru că rețelele sociale, de unde se informează majoritatea, amplifică dorința de emoție și de confirmare a așteptărilor, oamenii își doresc cât mai multă empatie. În schimb, politicienii au ajuns sclavii unor algoritmi și ai unor scheme de consultanță politică, în care totul se decide și se comunică pe baza unor sondaje și analize foarte impersonale. Cred că ar trebui să existe mai multe întrebări despre impactul real asupra unor persoane reale, în situații foarte reale de viață, nu doar cifre și grafice.

Dacă ar fi să lași publicul IMPACT cu o singură idee după conversațiile de aici, care ar fi aceea?

Aș spune: întâlniri cu oameni diferiți, cu idei diferite, exact ce se întâmplă aici, la IMPACT. Am moderat mai devreme o discuție despre băncile centrale și situația economică din mai multe țări din Europa de Sud-Est. A fost doamna Anca Dragu din Moldova, am avut invitați din Bosnia și Herțegovina și din Albania și mi s-a părut fascinant să aduc pe aceeași scenă oameni care se confruntă cu aceleași provocări, dar în mod diferit, în funcție de specificul local.

Cred că din fiecare întâlnire, din fiecare schimb de idei, de fiecare dată când îți lași curiozitatea să lucreze, câștigi ceva. Nu trebuie să fii neapărat jurnalist, dar trebuie să ai minima curiozitate să afli care sunt motoarele care mișcă lumea asta și să nu dai curs prejudecăților și conspirațiilor pe care ți le alimentează o bulă de pe internet.

–

Impact SEE’26, prezentat de Mastercard, a adus aproape 3.000 de participanți și aproximativ 200 de speakeri la Romexpo Exhibition Center și Face Convention Center, în perioada 29–30 septembrie. Cea de-a treia ediție de la București a avut trei scene principale și opt direcții tematice, două dintre ele introduse în premieră anul acesta: Investments & Startups și Culture. Programul a inclus și Impact Bookstore, un spațiu dedicat cărților și întâlnirilor cu autorii prezenți la eveniment.

a

Magazine made for you.

Featured:

No posts were found for provided query parameters.

Elsewhere: