Roxana Szekely, Mindset & Reinvention Coach: „Performanța care îți distruge sănătatea și liniștea e supraviețuire ambalată frumos”

Roxana Szekely a ales patru cariere, nu doar una: medicină, vânzări, marketing, antreprenoriat. Câte șapte ani fiecare, cu o logică pe care puțini o înțeleg de la început: nu a fugit dintr-un loc în altul, ci a construit strat peste strat, până când totul a căpătat sens. Astăzi este Mindset & Reinvention Coach, cofondatoare a Bootcamp University, business construit împreună cu soțul ei Andy Szekely și creatoarea programului „TU Reinventat”.

Din fiecare etapă de carieră a păstrat câte un instrument pe care îl folosește astăzi în munca de transformare: rigoarea clinică, curajul de a comunica, puterea de a da formă unui mesaj și responsabilitatea totală a antreprenorului.

În cel mai recent interviu pentru The Woman, Roxana Szekely vorbește despre părțile nevăzute ale succesului: burnout, sindromul impostorului și momentul vulnerabil în care copiii ei au simțit că ceva nu este în regulă înaintea ei.

O conversație caldă, dar ancorată în realitate, care funcționează ca un spațiu de oprire și reevaluare. Un ghid despre cum să-ți reclădești parcursul personal și profesional din spatele măștilor de „super-om”.

Într-o prezentare a ta ți-ai împărțit viața profesională în segmente de câte 7 ani: medicină, vânzări, marketing, antreprenoriat. Dintre toate, care a fost mai aproape de ceea ce-ți doreai pentru tine în adolescență?

Inițial, medicina a fost cea mai aproape de visul meu. La 18 ani nu aveam cuvintele la mine, dar mă fascina ce se întâmplă în interiorul oamenilor — ce îi doare, ce îi blochează, ce îi face să meargă mai departe.

Într-o noapte, în urgențe la Bacău, am observat că pacienții mai pozitivi și mai optimiști își reveneau mult mai rapid decât cei care tremurau de frica unui posibil diagnostic. Și am început să mă întreb dacă credințele și convingerile pot ameliora simptomele sau chiar și boala. Cred că acela a fost primul pas spre ceea ce fac astăzi.

Astăzi nu le mai vindec corpul, dar continui să lucrez cu ceea ce îi ține pe loc: cu mintea, cu emoțiile și cu identitatea lor.

În fond, n-am abandonat niciodată dorința de la început. Nu privesc cele patru etape ca pe niște schimbări de direcție, ci ca pe straturi care s-au așezat unul peste altul: medicina mi-a dat rigoare și structură, vânzările m-au învățat să comunic și să ascult, marketingul m-a învățat să înțeleg nevoile oamenilor și să dau formă mesajelor astfel încât să fie înțelese și să aibă efect, iar antreprenoriatul m-a făcut 100% responsabilă de tot ce fac și transmit mai departe.

Ai construit împreună cu Andy Szekely, soțul tău, Bootcamp University. Să construiești un business împreună cu partenerul de viață este în sine o provocare. Cum a început această călătorie în doi în lumea businessului? Cum gestionați viața personală și profesională?

A început natural, dintr-o combinație de viziune comună și competențe complementare. Andy a pus bazele strategice  pentru Bootcamp University, venind cu o experiență puternică în training, public speaking și dezvoltare personală. Ulterior, ne-am concentrat pe ceea ce transformă un om bun pe scenă într-un business care funcționează: structură, organizare, procese și sisteme prin care un eveniment poate fi repetat și scalat. Bootcamp University s-a construit din amândouă, cu răbdare și dedicare pentru clienți.

Ca să existe un ordin de mărime al industriei, în 2002, la prima conferință organizată de Andy, la Iași, a avut doar 20 de participanți, majoritatea intrând gratuit în sală. Când am început să-l ajut, 12 ani mai târziu, avea 8-10 evenimente în toată țara și de acolo, abia după mult timp de la înființarea Bootcamp, am ajuns la sute de evenimente și conferințe, culminând în 2019 cu 30–40 de evenimente la nivel național, care ajungeau și la 400–500 de participanți. Și apoi a venit pandemia.

Ne-am blocat de tot. Fiind specializați pe evenimente offline, a fost extrem de provocatoare prima parte a anului 2020. De acolo am început să ne reinventăm și am muncit de zece ori mai mult, doar pentru a livra valoare peste așteptările clienților. Am reușit să ne reechilibrăm în 2021, când au revenit alături de noi peste 80% dintre clienții din 2019.

Între timp, Andy și-a concentrat atenția spre zona antreprenorială, iar eu am preluat integral zona de dezvoltare personală. Ultimul pas l-am făcut acum doi ani, când am creat, cu ajutorul lui Andy, propriul meu program, TU Reinventat, și mi-am adus propria voce în zona de mindset și reinventare.

Nu a fost simplu să dezvoltăm aceste proiecte împreună. Mai ales atunci când mediul exterior te supune la diverse provocări. Totuși, să construiești cu partenerul de viață e frumos, însă e obligatoriu să ai reguli. A trebuit să învățăm câteva lucruri foarte practice: să ne separăm clar rolurile, să spunem explicit cine decide ce și să avem un „semnal de stop” prin care recunoaștem când o conversație de business începe să ne afecteze cuplul.

Și am descoperit că maturitatea nu înseamnă să nu ai tensiuni, ci să ai mereu capacitatea de a reveni la dialog. Pentru că dialogul ne-a scos din fiecare hop și ne-a ajutat să evoluăm frumos, atât în viața personală, cât și în cea profesională.

În business, ca în cuplu, soluția nu e să fim identici. Este să construim din complementaritate, pentru că doar de acolo devenim, într-adevăr, mai puternici împreună.

Ce dimensiune are azi Bootcamp University? (Participanți, venituri – cifre care pot completa imaginea despre acest business) Care e următoarea etapă de scalare pe care o aveți în vedere?

Andy povestește, amuzat, că prima tabără transformațională de la munte inițiată de el a avut cinci participanți și un câine. Atât: câțiva oameni și o convingere aparent naivă: că se poate face educație altfel în România.

Astăzi, prin ecosistemul Bootcamp University au trecut peste 3.000 de bootcamperi și 60.000 de participanți la conferințe, iar businessul continuă să fie ascendent.

Dar dacă mă întrebi pe mine care e adevărata dimensiune a acestui business, nu o găsesc în raportul financiar. O găsesc în mesajele care ne vin la ani distanță după un program. În schimbările trăite de oameni.

Următoarea etapă este să transformăm tot ce am construit într-un sistem care nu mai depinde de prezența noastră fizică într-o încăpere. Să trecem de la evenimente la metodologie, la produse educaționale și experiențe care pot fi replicate și duse către mult mai mulți oameni.

Pentru mine, scalarea nu înseamnă „mai mulți participanți”. Înseamnă să nu pierdem profunzimea în timp ce creștem. Sunt multe businessuri care ajung mari și devin goale pe drum. Nu vreau să fim unul dintre ele.

Ce te-a determinat să lansezi propriul brand, TU Reinventat, în loc să rămâi doar sub umbrela Bootcamp University?

TU Reinventat este sub umbrela Bootcamp University, chiar dacă nu s-a născut dintr-o strategie de business. S-a născut dintr-o întrebare care nu-mi mai dădea pace: „Cine trebuie să devin ca să pot susține viața pe care spun că mi-o doresc?”

Un om nu-și depășește, pe termen lung, propria identitate. Poți să-i dai cel mai bun plan din lume, dacă în interior rămâne aceeași persoană, planul se va prăbuși exact în locul în care s-a prăbușit și data trecută.

Așa s-a născut TU Reinventat: ca să îi ajute pe oameni să se deblocheze, să treacă prin disconfort și să ajungă la nivelul următor. Și, sincer, a fost mai întâi propria mea reinventare: momentul în care am ieșit din spatele scenei și mi-am asumat că am ceva al meu de spus. Nu e deloc confortabil să faci asta după mulți ani în care ai fost omul din culise. Dar cred că tot ce construim autentic începe exact cu genul acesta de disconfort.

Ce ai învățat de la Andy ca profesionist și ce crezi că a învățat el cel mai mult de la tine ca antreprenor?

De la Andy am învățat puterea ideilor bine structurate și curajul de a vorbi în fața oamenilor cu claritate. M-a provocat să gândesc mai mare, să caut modele și să privesc un proiect nu ca pe un eveniment izolat, ci ca pe un sistem de transformare.

Cred că el a învățat de la mine că o idee mare nu valorează mai nimic fără un om care să-și ofere energia pentru a o implementa și optimiza. Transformarea nu are nevoie doar de inspirație, ci și de spațiu, prezență, blândețe și susținere pas cu pas, după ce se sting luminile și cade cortina.

Cred că asta e, de fapt, definiția unui parteneriat care funcționează: fiecare vede clar exact ceea ce celuilalt îi scapă.

În ultimii ani, concurența în zona de coaching și dezvoltare personală a crescut foarte mult. Ce anume face ca Bootcamp University și TU Reinventat să rămână relevante într-o piață tot mai aglomerată?

Cred că oamenii s-au săturat să li se spună să fie mai motivați, să gândească pozitiv și să tragă mai tare.

Pe mine nu mă interesează cât de inspirat pleacă omul din sală, ci ce face diferit luni. Ce decizie ia altfel. Ce conversație are, în sfârșit. Ce obicei întrerupe. Ce limită pune. Ce începe, după atâta amânare.

Aici e, cred, toată diferența dintre consumul de dezvoltare personală și transformarea reală. Una te face să te simți bine trei zile. Cealaltă te costă, te incomodează și te schimbă, pentru că îți dă, în sfârșit, un motiv clar pentru a acționa.

Mai cred și că relevanța vine dintr-un loc simplu: nu ne prezentăm ca niște oameni care „au rezolvat tot”. Trecem prin aceleași procese. Ne punem aceleași întrebări incomode pe care le ducem către oamenii cu care lucrăm. Și cred că asta se simte. Și asta caută oamenii, de fapt.

În industria dezvoltării personale și a trainingului, autenticitatea este moneda de schimb. Cum îți protejezi și cum îți cultivi această autenticitate într-o lume suprasaturată de „rețete ale succesului”?

Eu sunt deschisă, onestă și energică și lucrul acesta se vede și se simte. Așa că înainte să spun cuiva ceva despre disciplină, claritate sau reinventare, mă uit unde mai am eu de lucru cu acel concept și ajustez. Pentru că oamenii simt instant diferența dintre un mesaj învățat și unul trăit. Și de aceea le spun participanților din TU Reinventat că, în fiecare ediție, sunt și eu participantă alături de ei, nu doar trainer.

Autenticitatea înseamnă să vorbești doar din locurile prin care ai trecut efectiv și să fii dispusă să spui și ce încă nu ai rezolvat. Într-o piață plină de „rețete ale succesului”, cred că singurul lucru care nu se poate copia este experiența transformațională. Restul se poate învăța pe de rost. Și nu există sentiment mai bun decât momentul în care vezi, în ochii cuiva, recunoștință pentru tot ce a primit și pentru că are un nou drum în viață.

Cum definești performanța? Și care ai spune că sunt blocajele celor mai mulți oameni când pornesc în căutarea performanței?

Pentru mine, performanța înseamnă să-ți poți susține rezultatele fără să te pierzi pe tine pe drum. Să te poți autodepăși cu zâmbetul pe buze și cu împlinirea în suflet. Să ai claritate, energie, disciplină, capacitate de decizie și aliniere între ce spui că vrei și ce faci zilnic.

Pentru că performanța care îți distruge sănătatea, familia sau liniștea nu mai e performanță. E doar supraviețuire ambalată frumos.

Iar când vine vorba de blocaje, oamenii cred de obicei că le lipsește un plan mai bun sau că nu au strategia potrivită. De fapt, le lipsește o identitate mai clară și mai asumată. Eu îi învăț să facă diferența între strategie („nu știu cum”) și identitatea care le susține transformarea („nu știu cine trebuie să devin”). Sunt două probleme complet diferite, iar majoritatea oamenilor încearcă să le rezolve exact în același fel.

Al doilea blocaj major este perfecționismul. Foarte mulți nu pornesc pentru că așteaptă momentul ideal, curajul ideal, claritatea ideală, condițiile ideale. Perfecționismul pare exigență, dar de cele mai multe ori este doar frică bine îmbrăcată: cât timp nu începi, nu poți greși. Prețul e că nu poți nici reuși.

Le spun mereu același lucru: nu ai nevoie de condiții perfecte. Ai nevoie de prima versiune. Claritatea nu vine din gândit mai mult, ci din făcut.

Lumea de business a fost mult timp dominată de un stil de leadership masculin. Cum definești tu „leadershipul feminin” și de ce are nevoie lumea modernă de el?

Pentru mine, leadershipul feminin nu înseamnă să conduci „mai blând” în sens pasiv. Înseamnă să-ți integrezi intuiția, empatia, claritatea emoțională și colaborarea, ca să vezi și omul, nu doar rezultatul. Nu exclude fermitatea, dimpotrivă: o femeie lider poate fi caldă, clară și fermă în același timp, iar combinația asta e mult mai greu de obținut decât duritatea.

Lumea modernă are nevoie de femei lider dintr-un motiv pragmatic, nu doar etic: oamenii nu mai răspund sănătos la control excesiv și presiune continuă. Echipele au nevoie de direcție și de siguranță, de obiective și de spațiu în care să gândească și să crească. Liderii care oferă doar presiune, fără empatie și fără conectare, își pierd astăzi cei mai buni oameni, pentru că aceștia pur și simplu pleacă.

Leadershipul feminin aduce în business o întrebare esențială: „Cum producem rezultate fără să distrugem oamenii care le creează?”

Multe femei se luptă cu „sindromul impostorului” la început de carieră. Tu te-ai întâlnit cu el? Dacă da, cum ai acționat ca să-l depășești?

O, da… și chiar am fost prieteni foarte buni o vreme îndelungată. Chiar și acum m-a vizitat, în timp ce răspundeam la acest interviu, foarte curios cum de am ajuns eu aici. Și m-a întârziat mai mult de o lună.

Cel mai mult l-am observat când eram în pharma, pentru că îmi doream enorm să reușesc și munceam 14–16 ore pe zi. Mult prea mult. Aveam energie și voiam să demonstrez că sunt bună și că merit promovările pe care le primeam.

Până într-o zi care a început la 4 dimineața. Am plecat din Bacău ca să ajung la Galați la ora 7, la raportul de gardă, pentru o prezentare. La prânz aveam un eveniment cu vreo 20 de medici, la Focșani. Seara am încheiat cu o conferință la Piatra Neamț. Am ajuns acasă la 2 noaptea. Și am clacat.

A fost prima dată în viața mea când mi-am luat concediu medical și prima dată când mi-am dat seama că am acest „prieten”.

L-am depășit lucrând zi de zi cu convingerea că nu merit. Prin acțiune repetată, nu prin gândire pozitivă. Și încă ceva esențial: faptul că simți îndoială nu înseamnă că nu ești capabilă. Înseamnă doar că ești într-o zonă nouă. Iar în timp, am învățat să nu mai aștept să mă simt complet pregătită ca să fac un pas, pentru că sentimentul acela vine după ce faci pasul de suficiente ori, nu înainte.

Se vorbește mult despre succese incredibile, dar mai puțin despre nopțile nedormite din spate. Care a fost cel mai greu „hop” profesional din cariera ta și cum l-ai depășit?

Cel mai greu hop a fost trecerea de la omul care construiește în spate la omul care își asumă vocea în față. Mi-a fost mereu natural să organizez, să coordonez, să fac lucrurile să se întâmple discret: în spatele echipei de vânzări, în spatele produsului în marketing, în spatele evenimentelor, în spatele lui Andy. Dar să ies eu în prim-plan, cu mesajul meu, cu vulnerabilitatea mea, cu perspectiva mea, a fost cu totul altceva.

E un hop pe care îl recunosc la foarte multe femei competente: sunt extraordinare „în culise” și se sperie când vine momentul scenei. Eu l-am depășit printr-o decizie aparent simplă, dar care a avut nevoie de timp: să nu mai aștept validarea celorlalți și să nu mai aștept să fiu perfectă. Să accept că vocea mea nu trebuie să semene cu a nimănui.

A fost nevoie de disciplină, de expunere repetată și de mult lucru cu mine. Și am învățat o regulă pe care o spun acum tuturor: încrederea nu apare înainte de primul pas, ci după ce îl faci de suficiente ori.

Ai avut vreodată un moment de burnout sau un punct în care ai simțit că vrei să lași totul și să o iei în altă direcție?

Da. Au fost momente în care am dus prea multe, prea mult timp și, de obicei, corpul mi-a spus asta înaintea minții.

Cel mai marcant a fost în vara lui 2021. Trecusem printr-un an pandemic în care am muncit enorm, în care am născut al doilea copil în vârful pandemiei și în care nu am avut nicio zi liberă. Am dus apoi pe umeri organizarea tuturor evenimentelor amânate un an întreg. La o zi după ultimul dintre ele, în august, am clacat. Am explodat. Și am fost la un pas de a distruge iremediabil relația mea cu Andy.

Nu mi-am dat voie nici măcar să recunosc că sunt în burnout. Că funcționam pe pilot automat. Că trăgeam în fiecare zi de mine ca să mă dau jos din pat. Până când am înțeles că nimic nu are sens dacă nu mai am niciun pic de bucurie de a trăi.

Iar asta am realizat-o într-o secundă de joacă cu copiii: ei râdeau, iar eu plângeam în hohote. Amândoi s-au schimbat la față și au început să plângă cu mine, pentru că ei au văzut înaintea mea că nu eram bine. Și asta m-a trezit complet.

Ce am înțeles atunci este că soluția nu e să forțezi mai mult, ci să creezi condițiile în care îți poți recupera energia. Am schimbat mai întâi perspectiva, apoi ritmul: mai puține proiecte simultane, ore protejate în calendar, dreptul de a spune „nu” fără să mă justific. Resursele reapar când reapare sensul. Dar sensul, singur, nu e suficient.

Pentru că am învățat o lecție pe care o repet mereu: sensul nu e o scuză pentru epuizare. Ca să poți susține oameni, trebuie să te susții întâi pe tine. E o infrastructură fără de care se prăbușește totul, inclusiv lucrurile în care crezi cel mai mult.

Și da, când văd o femeie care își recapătă vocea sau un antreprenor care începe să conducă din claritate, nu din frică, îmi amintesc de ce fac ceea ce fac. Dar acum știu că motivul acesta nu mă hrănește singur. Trebuie să am grijă și de mine, în primul rând.

Cum arată solidaritatea feminină în viziunea ta?

Solidaritatea începe în gesturi concrete, nu în declarații frumoase și începe în primul rând cu admirația.

Începe prin a admira o femeie din anturajul tău. Recomandă o femeie competentă pentru o oportunitate. Vorbește bine despre ele și când nu sunt în cameră. Nu participa la conversații care le micșorează, pentru că și tu te vei face mică lângă ele. Oferă feedback fără să te simți superioară. Bucură-te sincer când reușește.

Toate astea sunt lucruri mici, dar dacă fiecare dintre noi le-am face constant, ar schimba complet cultura din jurul nostru.

În viziunea mea, solidaritatea nu înseamnă să fim de acord cu orice face o femeie doar pentru că e femeie. Înseamnă să construim un spațiu în care putem fi puternice fără să ne atacăm, să ne dăm voie să fim diferite, să construim împreună, să putem fi ambițioase fără să ne arătăm cu degetul una pe alta. Un spațiu în care putem să ne susținem și să creștem împreună.

Dacă ar fi să numești un singur mentor sau o figură feminină care ți-a marcat parcursul, cine ar fi și ce ai spune că te-a învățat?

Nu aș numi o femeie celebră. Aș începe cu mama mea și cu o figură feminină pe care am întâlnit-o apoi în zeci de forme: femeia care duce multe în spate și totuși merge mai departe.

În mama am văzut, poate pentru prima dată, ce înseamnă reziliența: grija, responsabilitatea și puterea de a continua chiar și atunci când viața nu e simplă.

N-am să uit niciodată cuvintele ei: „Nu există «nu pot», există «nu vreau». Și dacă vrei, poți face orice!” Și mi-a demonstrat asta în fiecare zi: chiar dacă era obosită sau nu mai putea, se străduia să fie bine și să zâmbească pentru noi.

Asta ar putea fi și un rezumat despre TU Reinventat: dacă vrei și îți pui focusul pe obiectivele tale de devenire, aliniate la cine ești tu, ajungi să fii motivat și să ai claritate 100%, deci nimic nu-ți mai poate sta în cale.

Puterea nu arată întotdeauna spectaculos. Uneori înseamnă să te ridici dimineața și să mai faci un pas. Să ai grijă de ceilalți, dar să înveți, la un moment dat, să ai grijă și de tine. Să ceri ajutor. Să pui o limită. Să spui „nu mai vreau să trăiesc așa” și să începi, efectiv, să construiești altfel.

Ce proiect sau vis încă netranspus în realitate îți face inima să bată mai tare când te gândești la viitor?

Visul meu este să duc schimbarea de mindset și reinventarea la o scară mult mai mare, inclusiv internațional. Vreau să construiesc un cadru educațional prin care oamenii să învețe nu doar să-și fixeze obiective, ci să-și transforme identitatea, convingerile, disciplina și relația cu propria viață, pentru a avea viața pe care și-o doresc.

Pentru că poți avea o strategie excepțională, dar dacă omul care trebuie să o implementeze rămâne prins în aceleași frici și convingeri, rezultatul se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, exact în același punct. Am văzut asta de prea multe ori ca să mai cred că e o coincidență.

Îmi doresc să contribui la o generație de oameni mai conștienți și mai asumați. Oameni care nu mai trăiesc pe pilot automat, care nu mai confundă succesul cu epuizarea și care nu mai așteaptă o altă criză ca să înceapă să se aleagă pe ei.

Cred profund că următoarea mare frontieră în educație nu mai este acumularea de competențe exterioare, ci performanța interioară: capacitatea omului de a se conduce pe sine, de a se adapta, de a se reinventa și de a construi rezultate fără să se piardă pe drum.

Am văzut prea mulți oameni care au ajuns exact unde își doreau și au descoperit acolo că nu mai știu cine sunt. Asta vreau să ajut să nu se mai întâmple.

Și dacă ar fi un singur lucru pe care mi-aș dori să-l ia cu ea femeia care citește acum, acesta ar fi: nu ai nevoie de permisiunea nimănui ca să începi. Nici măcar de a ta.

–

Redactor: Mihaela Ganciu