Weirong Li, arhitectă peisagistă, curatoare de ceai, designer de experiențe: „Pentru mine, ideea de unfinished înseamnă că nu fiecare gând trebuie rostit, nu fiecare gest trebuie corectat și nu orice comportament are nevoie să fie controlat.”

Pentru Weirong Li, o masă nu este niciodată doar o simplă piesă de mobilier, iar ceaiul nu este doar o băutură caldă. Cu o pregătire solidă în arhitectură peisagistică, ea transpune vastitatea spațiilor deschise în coregrafia intimă a unei singure cești de ceai. În rolul de designer de experiențe, curator de ceai și fondatoare a Lonely Panda Tea & Culture Studio și a inițiativei Pink Table, proiecte dezvoltate între București și Paris, Weirong abordează ceaiul ca pe un catalizator pentru conexiune umană autentică, memorie senzorială și ospitalitate.

Într-o lume marcată de grabă și hiper-conectare, ritualurile ei deschid spații de prezență și liniște. Înainte de întâlnirea cu comunitatea UNFINISHED, am stat de vorbă cu Weirong despre felul în care gândirea spațială întâlnește arta discretă a frunzelor întregi de ceai, despre motivul pentru care conexiunile reale au nevoie de spații lăsate libere și despre ce înseamnă, cu adevărat, să îmbrățișezi frumusețea stării de a fi „neterminat”.

Ai un background solid în arhitectură peisagistică. Cum s-a transformat atenția ta de la scara mare a peisajului și naturii către scara intimă a unei cești de ceai și a unei mese împărtășite?

„Pentru mine, o masă de ceai este un micro-peisaj în care fiecare detaliu intră în joc pentru a da naștere unei experiențe holistice.”

Designul de peisaj este o cale prin care oamenii înțeleg și se conectează cu un loc, iar din această perspectivă, masa de ceai are un rol similar. Atunci când este gândită cu atenție, ea devine un instrument puternic pentru a modela percepții, a ghida mișcarea și a apropia oamenii.

Când vorbim despre experience design, vorbim adesea despre lucruri care nu se văd, ci se simt (ritm, lumină, miros, liniște). Cum compui atmosfera unei întâlniri astfel încât spațiul să lucreze în favoarea conexiunii dintre oameni?

În mod surprinzător, ceaiul face deja multe dintre aceste lucruri în mod natural: sunetul turnării în ceașcă, nuanțele diferitelor infuzii, pauzele dintre serviri și forța lui firească de a aduce oamenii laolaltă. Ceea ce încercăm noi este să cultivăm aceste calități existente și să le amplificăm impactul.

Fiecare mic detaliu poate fi proiectat. Un ceai poate fi oferit direct în mâinile unui oaspete, poate fi servit într-un vas care îl invită să și-l toarne singur sau poate fi transmis de la un participant la altul într-un cadru ghidat. Fiecare secvență creează o dinamică diferită între ceai, spațiu și oamenii așezați în jurul mesei.

Concepem în mod deliberat formatul, ritmul și elementele fiecărei întâlniri pentru a reflecta tema aleasă, folosind aceste mici interacțiuni pentru a influența felul în care oamenii trăiesc momentul și se apropie unii de alții.

Pentru mulți, ceaiul este doar o băutură caldă; în viziunea ta, este un mediu de percepție și ospitalitate. Ce ne învață ritualul ceaiului despre răbdare și atenție în ritmul accelerat de azi?

Trăim cu toții într-o lume alertă, dominată de tehnologie, în care putem face nenumărate lucruri și putem fi prezenți în multe locuri în același timp, fie că ne dorim sau nu. Un lucru fascinant pe care l-am observat la oaspeții noștri în timpul ritualurilor este că mulți dintre ei ajung să trăiască o clipă de liniște profundă fără măcar să-și dea seama sau să încerce să forțeze asta.

„Nu trebuie să depui un efort uriaș ca să încetinești ritmul — ritualul în sine creează spațiul necesar pentru ca acest lucru să se întâmple.”

Aceasta cred că este adevărata forță a unui ritual de ceai. Dacă pur și simplu te așezi și ești prezent timp de cinci minute, este deja un pas important.

Cum îi ghidezi pe cei care participă la degustările tale să treacă dincolo de „îmi place / nu-mi place” și să-și activeze o memorie senzorială mai profundă?

Din nou, ceaiul face asta de la sine. Ceaiul din frunze întregi are un profil aromatic complex, care împletește arome, gusturi, texturi și postgusturi, așa că rareori vorbim despre o experiență liniară. O singură ceașcă de ceai te poate trimite înapoi la o amintire dragă, poate trezi un miros familiar sau poate stârni o conversație însuflețită cu ceilalți despre ce anume le evocă acea aromă.

În rolul de gazdă, încerc să ofer o imagine de ansamblu asupra profilului ceaiului și să explic câteva dintre motivele din spatele aromelor, doar pentru a deschide experiența. Uneori este nevoie doar de mici sugestii discrete, cum ar fi să le amintesc oaspeților să miroasă ceașca goală, pentru a nu pierde un parfum fin și persistent. De cele mai multe ori, dialogul curge apoi absolut firesc.

În cultura ceaiului, fiecare gest și fiecare obiect are o greutate specifică. Care este cel mai drag obiect sau instrument din practica ta de zi cu zi și ce poveste poartă?

Un ceainic frumos este întotdeauna un obiect foarte drag mie. Simt o bucurie simplă de fiecare dată când îmi aleg o „jucărie” preferată înainte de a pregăti ceaiul, mai ales că am o colecție destul de mare, care continuă să crească. În plus, tatălui meu îi face o mare plăcere să-mi dăruiască ceainice, așa că de fiecare dată când le folosesc pe unele dintre ele, mă gândesc la el, iar asta îmi aduce mereu zâmbetul pe buze.

Ai dezvoltat proiecte atât la București, cât și la Paris. Cum primesc aceste două orașe cultura ceaiului și ideea de ospitalitate contemporană? Ai observat nevoi sau nuanțe diferite de la un public la altul?

Mi-am început proiectele dedicate ceaiului la București. Faptul că locuiam acolo a trezit în mine o nostalgie puternică pentru casă, iar ceaiul a devenit modul prin care am păstrat acea legătură vie. În plus, România are propria sa cultură a infuziilor din plante medicinale și locale, pe care o îndrăgesc enorm; cred sincer că oamenii de aici ar trebui să fie mult mai mândri de această moștenire și să vorbească mai mult despre ea!

Participanții pe care i-am întâlnit la București și în alte locuri din România sunt extrem de curioși în privința ceaiului din frunze întregi, de la gusturi și arome, până la ritualuri și cultura care îl înconjoară. Par deosebit de atrași de dimensiunea ritualică, iar unii dintre ei au început chiar să practice acest obicei acasă.

La Paris există deja o cultură a ceaiului mult mai așezată, cu spații și concepte noi care apar constant, astfel că ceaiul în sine nu mai reprezintă o noutate absolută. Am observat că publicul de aici este adesea mai atras de experiența generală decât de sortimentele specifice, rămânând totuși foarte curios cu privire la ceea ce degustă.

Prin proiecte precum Pink Table, reinterpretezi ideea clasică de întâlnire în jurul mesei. Cum se naște intimitatea între oameni care, poate, nu s-au mai întâlnit niciodată înainte de acel moment?

Ideea din spatele Pink Table este de a lăsa oaspeții să ghideze dinamica mesei, nu gazda. Participanții au ocazia să se bucure de ceai fără intervenția continuă a gazdei, lucru mai puțin obișnuit la o masă clasică de ceai.

„Îmi face o deosebită plăcere să observ aceste dialoguri, aprinse de ceai, dar care nu vorbesc neapărat despre ceai.”

Am observat că oamenii încep rapid să interacționeze, pornind de la un zâmbet sau o scurtă prezentare. De acolo, conversația curge de la sine și ajunge frecvent la subiecte complet diferite, departe de universul ceaiului.

Ce reprezintă numele și filozofia din spatele Lonely Panda Tea & Culture Studio? În ce moment ai simțit că acest concept trebuie să devină realitate?

Eu și soțul meu am fondat studioul în 2022, când ne-am mutat la București, după ce amândoi trăiserăm multă vreme departe de țările noastre natale. Mă aflam într-o etapă a vieții în care simțeam o nevoie profundă de a mă reconecta la rădăcinile mele, o trăire pe care o poți numi, simplu, „dor de casă”. 🙂

Masa de ceai a fost mereu inima casei în care am crescut. Mai târziu, după ce ne-am căsătorit, și soțul meu s-a obișnuit cu ideea de a petrece câteva ore după-amiaza în jurul ceaiului, bucurându-ne pur și simplu de timp împreună, ca familie. Pentru amândoi, ceaiul a devenit un simbol al apropierii.

Ne-am dorit să clădim ceva în jurul acestei idei. Când ne-am stabilit la București, un oraș nou și oarecum străin pentru noi la acel moment, ideea unui studio de ceai a început să prindă contur. Și s-a transformat foarte repede în realitate.

„Exista ceva în atmosfera Bucureștiului care te făcea să simți că orice este posibil.”

Numele a fost parțial inspirat de filmul de animație Turning Red, povestea unei fete de origine chineză din Toronto, aflată la a doua generație de imigranți, care se transformă într-un panda roșu ori de câte ori este copleșită de emoții. Legătura cu ceaiul poate părea puțin neașteptată, dar filmul m-a emoționat profund. În plus, ne-am dorit un nume cald, prietenos și ușor de reținut. Așa a apărut The Lonely Panda.

Ai o meserie care presupune să creezi spațiu pentru ceilalți, să fii atentă la emoția și confortul lor. Cum arată ritualul tău personal atunci când ești doar tu cu tine, pentru a-ți reîncărca energia?

Aleg ustensilele de ceai pe care simt să le folosesc în acel moment specific, mă gândesc dinainte ce aromă vreau să explorez și țin aproape o carte bună sau un film interesant, așa arată timpul pe care mi-l dedic mie. Sau, pur și simplu, aleg să împart acel moment cu prietenii sau cu familia.

În arta ceaiului, dar și în peisagistică, ideea de imperfecțiune și continuă devenire (precum wabi-sabi) este centrală. Ce înseamnă pentru tine starea de a fi „neterminat” (unfinished) atât în design, cât și în viața de zi cu zi?

Pentru mine, ideea de a fi neterminat înseamnă că trebuie să lași spațiu liber. Un ritual de ceai nu este dus la capăt doar de mine, este vorba despre ceai, despre oameni, ba chiar și despre vremea de afară, toate concurând la aceeași stare. La fel se întâmplă și în peisagistică: un designer poate stabili condițiile inițiale, dar trebuie neapărat să lase loc naturii, oamenilor și succesiunii anotimpurilor să-și urmeze cursul.

„Pentru mine, ideea de unfinished înseamnă că nu fiecare gând trebuie rostit, nu fiecare gest trebuie corectat și nu fiecare comportament are nevoie să fie controlat.”

Și în viață îmi place să cred că e sănătos să lăsăm un spațiu nescris în toate pentru a putea primi, pentru a asculta și pentru a oferi.

Ce experiență sau gând speri să ia cu ei participanții care te vor cunoaște la Unfinished?

O stare de seninătate, relaxare și bucurie.

Primul lucru pe care îl faci într-un oraș nou:

O cafea sau micul dejun la o cafenea locală.

Floarea sau planta care te descrie cel mai bine:

Un pin.

Un loc din București sau Paris care te inspiră:

Malmaison, Palais Royal și Centrul Pompidou.

Întrebarea pe care ți-ai dori să ți-o pună mai des oamenii:

Ce ai descoperit în ultima vreme sau care este cea mai recentă pasiune a ta?