Antonia, artistă: „Nu îmi imaginez nicio zi fără muzică sau o viață în care să nu fiu pe scenă.”

Antonia face parte din categoria rară de artiști care au reușit să rămână relevanți pe scena muzicală românească an după an, fără să cedeze tentației de a se reinventa după trendul momentului. De la primele lecții de canto, la vârsta de 10 ani, până la piesele care au definit copilăria și adolescența multor generații, parcursul ei artistic a fost construit în jurul unei singure constante: autenticitatea.

Astăzi, Antonia vorbește la fel de natural despre muzică, despre maternitate, despre vulnerabilitate și despre echilibrul fragil dintre femeia publică și femeia din spatele scenei. E o artistă care nu a renunțat niciodată la copilul din ea, dar care a învățat, de-a lungul anilor, să fie și un adult responsabil – mamă, iubită, profesionistă.

„Rămâi relevant dacă reușești să te păstrezi pe tine și să nu cedezi tentației de a fi ca toată lumea. Rămâi relevant dacă muncești și îți iubești meseria.”

În acest interviu, Antonia ne-a vorbit despre influențele care i-au conturat identitatea artistică, despre momentele dificile pe care nu le vede nimeni din culise, despre relația cu propriul copil interior și despre maternitate ca formă de transformare personală – dar și despre ce înseamnă, pentru ea, să rămână fidelă propriei voci într-o industrie aflată mereu în schimbare.

Antonia, cânți dintotdeauna: ai crescut în S.U.A și, încă de la vârsta de 10 ani, ai început să iei lecții de canto. Ce te-a atras la muzică încă de când erai copil? Ce te atrage la muzică în ziua de astăzi, după mulți ani de activitate pe scena muzicală românească?

Muzica a fost întotdeauna o parte importantă a vieții mele și mă bucur că părinții mei au observat înclinația mea spre muzică încă de mică. Am început cu lecții de pian, iar în paralel am luat și lecții de canto. Pentru că nu îmi plăcea atât de mult să repet la pian, am renunțat treptat la el și m-am concentrat pe canto, lucru care m-a făcut cea mai fericită. Au urmat concursuri, am mers și pe la studiouri să înregistrez piese – eram super fan Destiny’s Child și visam ca într-o zi să fiu pe scenă ca ele.

Simt că e greu să explic exact ce anume mă atrage la muzică. E parte din mine, din ADN-ul meu, e parte din ceea ce sunt și din ceea ce știu să fac – nu îmi imaginez nicio zi fără muzică sau o viață în care să nu fiu pe scenă.

Energia aceea specială care se naște între mine și public, dar și emoția unică din studio, atunci când apare o piesă care e exact ceea ce îmi doresc să transmit lumii – astea sunt lucrurile care mă fac să continui să fac muzică și să nu știu cum ar fi viața fără ea.

Care au fost genurile muzicale sau, mai specific, artiștii cu a căror muzică ai crescut încă din copilărie? Se fac remarcate influențe de-ale lor în muzica pe care tu o faci încă și astăzi?

Am crescut cu muzică urbană, R&B și pop. Am ascultat mult Destiny’s Child, TLC, Britney Spears, Christina Aguilera, iar mai târziu Chris Brown, Beyoncé – care mi se pare unică, perfectă –, Ciara, Alicia Keys, dar și artiste mai puțin cunoscute, precum Tinashe sau Jhené Aiko.

Am simțit mereu nevoia să aduc în muzica mea o parte din influențele astea care m-au definit și mi-au conturat personalitatea artistică. Cel mai recent single, „No Hate”, are, de exemplu, o influență urbană mai pregnantă, iar publicul a reacționat foarte bine. Cred că unul dintre cele mai frumoase aspecte ale vieții de artist e că poți experimenta muzica în toate formele ei.

Ai luat vreodată în calcul să iei o pauză de la muzică? Dacă n-ai fi făcut muzică, ce altceva ai fi făcut și în ce moduri crezi c-ar fi arătat diferit viața ta în momentul de față?

„Nu am luat niciodată în calcul, la modul serios, să renunț la muzică.”

Am avut momente de dezamăgire în care simțeam că îmi pierd calea, dar nu am ajuns niciodată în punctul în care să iau o astfel de decizie – și sper să nu fie cazul vreodată.

Cred că, dacă totuși nu aș fi făcut muzică, tot aș fi rămas în zona artistică: poate actriță, sau mi-ar fi plăcut să dublez voci pentru personaje din desene animate.

De-a lungul carierei tale ai traversat mai multe etape – atât muzical, cât și personal. Dacă te-ai uita astăzi la parcursul tău ca la o poveste, în ce capitol simți că te afli acum? Și cum ai defini succesul astăzi? 🙂

Sunt într-o etapă matură a vieții mele, dar, în același timp, nu am renunțat niciodată la copilul din mine, și cred că acesta este un lucru important și prețios.

„Nu mă iau niciodată în totalitate în serios, dar în același timp știu să fiu un adult responsabil – sunt și mamă, și iubită, o femeie care își protejează liniștea, iubirea și familia mai presus de orice.”

Succesul, pentru mine, înseamnă să faci ceea ce îți place, ceea ce îți aduce bucurie, satisfacții, rezultate – să simți împlinire și să găsești mereu motive să continui și să fii mai bun în fiecare zi.

Știm că ai mărturisit că unul dintre cele mai mari daruri pe care le-ai primit este faptul că nu ți-ai pierdut copilul din tine. Cum arată astăzi relația ta cu acea versiune a Antoniei și cât de important este să rămâi conectată la ea într-o lume care te obligă, adesea, să fii mereu puternică, în fiecare dintre rolurile pe care le îndeplinește o femeie zilnic?

Sunt oameni care judecă atunci când postez lucruri mai amuzante, în momentele în care nu mă iau foarte tare în serios. Dar pur și simplu simt că această parte e păstrată atât de natural în mine, încât nu e niciun efort să o accesez din când în când, și niciun motiv de îngrijorare că sunt conectată la copilul interior.

Dintotdeauna am fost o persoană energică, spontană, amuzantă, însă acest lucru nu anulează partea mea de adult, de femeie puternică, de artist. Chiar cred că am fi cu toții mai buni, mai relaxați și mai puțin încrâncenați, dacă ne-am bucura mai mult de întâlnirea cu copilul interior din noi.

Pe lângă pălăria de artistă pe care o porți atât de frumos de atâția ani, mai există una care te definește profund: aceea de mamă. Recent ai scris un mesaj emoționant despre maternitate și despre lecțiile pe care le-ai învățat de la cei trei copii ai tăi. Cum s-a schimbat relația cu tine însăți odată ce ai devenit mamă? Dacă te-ai întâlni astăzi cu Antonia de dinainte de maternitate, care crezi că ar fi lucrul care ar surprinde-o cel mai mult la femeia care ai devenit?

Sunt recunoscătoare că am putut să dau viață și că am trei copii minunați și sănătoși, pe care îi iubesc enorm și care se iubesc și ei între ei. A fost și este extrem de important pentru mine ca ei să se iubească și să se poată baza unii pe ceilalți mai târziu, în viață.

De când sunt mamă, iubesc mai mult, mai pur, fără limite; sunt onorată că sunt mama lor și iubesc familia pe care am creat-o.

Totodată, de când sunt mamă, sunt și mai puternică – în ciuda firii mele sensibile –, și mai încrezătoare în forțele proprii, dar, în același timp, am în permanență o grijă, acel sentiment pe care părinții îl înțeleg cel mai bine.

În ultimii ani ai vorbit tot mai deschis despre vulnerabilitate, despre acceptare și despre procesul de a te regăsi pe tine însăți. Există o lecție despre tine pe care ai învățat-o mai târziu decât ai fi crezut?

Am învățat că unii oameni sunt insensibili la vulnerabilitatea altora, am acceptat că suntem diferiți și am ales să nu las astfel de interacțiuni să mă afecteze. Am învățat că nu toți oamenii au intenții bune.

„Am învățat să îmi păstrez sufletul deschis, chiar dacă unii oameni mi-au făcut rău.”

De multe ori, publicul vede rezultatul final: piesele, concertele, aparițiile publice. Ce nu se vede aproape niciodată din spatele acestui parcurs?

Blocajele creative, dezamăgirea atunci când o piesă în care ai crezut tare nu ajunge la public, tristețea și dorul atunci când ești departe de cei dragi, nesiguranța, durerea când ești criticat și judecat pe nedrept – toate fac parte din partea grea a acestei vieți.

În același timp, oamenii spun să îți asumi statutul de persoană publică, implicit tot ce vine negativ la pachet, însă e greu de explicat că, oricât ți-l asumi, asta nu înseamnă că doare mai puțin – mai ales atunci când sunt vizați și oamenii cei mai dragi din viața ta.

Într-o industrie care se schimbă constant și care pune o presiune uriașă pe imagine, ce crezi că menține relevanța unui artist pe termen lung? Și ce te-a ajutat să înveți să filtrezi zgomotul din jur și să rămâi fidelă propriei tale voci?

Alex m-a ajutat enorm să rămân un om echilibrat, să mă ridic din suferință sau dezamăgire atunci când am momente mai grele. Mă ajută și gândul că trebuie să fiu un exemplu pentru copiii mei – exemplu de putere și de echilibru. Dar asta nu înseamnă să nu fiu și vulnerabilă în fața lor, ca ei să înțeleagă că părinții lor sunt oameni, nu supereroi.

Crezi că există o idee despre Antonia, ca artistă, pe care oamenii încă o au și care nu te mai reprezintă astăzi?

S-au spus atât de multe lucruri despre mine de-a lungul anilor, încât cred că le-am pierdut șirul. Și cred că cel mai deranjant nu este faptul că nu mă mai reprezintă astăzi, ci faptul că nu m-au reprezentat niciodată – dar oamenii mi le-au atribuit, și mulți chiar cred că sunt acea persoană.

Mai util cred că este să spun cine sunt cu adevărat: o femeie care își iubește familia, cariera, muzica, publicul, care vrea să se bucure de viață și care încearcă să fie un om mai bun în fiecare zi.

Ce rol joacă transparența în relația cu comunitatea ta? Cum decizi ce alegi să împărtășești cu publicul și ce rămâne doar al tău?

Înainte eram mult mai spontană în a împărtăși lucrurile din viața mea; acum sunt mai precaută și, în același timp, de multe ori simt nevoia să trăiesc lucrurile mai întâi pentru noi, în intimitate, și abia apoi să le prezint și oamenilor. Asta nu înseamnă că sunt mai puțin transparentă, ci doar mult mai selectivă cu privire la modul și momentul în care aleg să împărtășesc lucruri personale.

Dacă fiica ta, Maya, ți-ar cere astăzi un singur sfat despre cum să rămână autentică într-o lume care încearcă permanent să îi spună cine ar trebui să fie, care ar fi acesta?

Să își asculte instinctul, să facă ce simte – dar ceva ce îi face bine și nu îi rănește pe cei din jur. Să fie un om bun și responsabil. Și să aibă grijă de sufletul ei.

Dac-ar fi să alegi trei piese din repertoriul tău care spun cel mai bine povestea femeii care ești astăzi, care ar fi acestea și de ce?

„În oglindă” este una dintre piesele extrem de aproape de sufletul meu, pentru că spune povestea mea și a fiicei mele, în niște momente din viața noastră care au fost dureroase și provocatoare, care au adus multă suferință și pe care am reușit să o vindec parțial prin expunerea acestor sentimente într-o piesă.

„Vorbește lumea” este o piesă care definește cumva viața mea de când sunt în atenția publicului, cu tot ce a venit la pachet – și lucruri bune, și mai puțin bune.

„No Hate” este cea mai recentă piesă pe care am lansat-o și este un alter ego, o formă de a mă exprima artistic și de a mă expune în fața publicului.

Și ar mai fi și „S.O.S.”.

Pentru că tema conferinței The Woman aleasă pentru anul 2026 vorbește despre evoluție și relevanță, te-aș întreba la final: care este lucrul pe care refuzi să îl sacrifici, indiferent cât de mult se schimbă lumea din jurul tău?

„Refuz să devin un om rău și insensibil, doar pentru că vremurile îi transformă pe oameni.”

Niciodată nu voi sacrifica timpul alocat familiei. Nu voi face lucruri în care nu cred.

Primul lucru pe care îl faci dimineața:

Me time, verific programul zilei, merg la sală sau timp petrecut cu Alex.

Un lucru pe care maternitatea te-a învățat să-l faci cu mai multă grijă:

Să am mai multă răbdare. Și să iubesc în feluri de care nu știam că sunt capabilă.

Ce îți spui în minte înainte să urci pe scenă?

Spun o scurtă rugăciune în minte pentru că îmi doresc să fie un concert bun și mă încurajez, pentru că încă am emoții.

Parfumul care te însoțește cel mai des în backstage:

Parfumurile de la Morph. Am aproape toată colecția.

O întrebare pe care ți-ai fi dorit să o primești într-un interviu și răspunsul la ea:

– „Care este cel mai de preț lucru din viața ta?”

– „Iubirea.”

_

Editor: Carina-Marisa Cichi

Credit foto: Arhiva Antoniei