Anca Pop, fondatoarea La Terre Cosmetics: „Am pornit cu formule create în farmacie și cu un vis. Astăzi, mii de femei au făcut din La Terre parte din ritualul lor.”
Anca Pop este farmacistă, antreprenoare și fondatoarea La Terre Cosmetics, un brand românesc de skincare construit la intersecția dintre știință, cosmetologie și ingrediente de nouă generație. Înainte să existe brandul, au existat însă formulele pe care le prepara într-o farmacie cu circuit deschis și, mai ales, oamenii care reveneau să le cumpere.
Acolo a apărut una dintre primele confirmări că ceea ce făcea putea deveni mai mult decât o parte a profesiei sale.
Absolventă a Facultății de Farmacie și a unui master în Cosmetologie și Dermofarmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Anca a dus experiența din farmacie către antreprenoriat și a început să caute în afara țării furnizori, ingrediente inovatoare și tehnologii care să-i permită să dezvolte formule mai performante.
Drumul nu a fost simplu. Au existat uși închise, dificultăți în găsirea furnizorilor, investiții mari și mai multe credite făcute pentru a ține businessul în picioare. Astăzi, La Terre Cosmetics are propria linie de producție în România, la Reghin, iar produsele brandului au ajuns în farmacii partenere, magazine de specialitate și centre comerciale, precum și la clienți din afara țării.
Pentru Anca, însă, La Terre rămâne profund personal. Îl numește „al doilea copil”, după fiica sa, Iovana. Iar legătura cu natura sugerată de numele brandului se regăsește atât în ingredientele de origine vegetală și capacele din lemn natural ale recipientelor, cât și în inițiativele de plantare prin care compania își propune să ofere naturii mai mult decât utilizează.
Am vorbit cu Anca despre trecerea de la halatul de farmacist la antreprenoriat, despre anii în care a construit un business în care puțini credeau, despre ce înseamnă să dezvolți cosmetice în România și despre ambiția de a duce La Terre Cosmetics dincolo de granițele țării.
Înainte de La Terre Cosmetics a existat farmacia și un lucru foarte profund: oamenii se întorceau și te căutau pentru produsele pe care chiar tu le preparai. Când ai înțeles că în acele reveniri ale clienților se ascundea, de fapt, începutul unui business?
Am lucrat mai mulți ani într-o farmacie cu circuit deschis care avea și receptură, iar acolo preparam diverse produse destinate îngrijirii tenului. La un moment dat am observat ceva care pentru mine a contat enorm: oamenii reveneau. Mă căutau și își doreau din nou produsele pe care le pregătisem pentru ei.
Pentru mine, aceasta a fost cea mai sinceră formă de validare. M-am gândit că, dacă oamenii se întorc și recumpără un produs pe care eu l-am preparat, înseamnă că fac ceva bine.

Și de aici a apărut întrebarea: dacă aș duce ceea ce fac la un alt nivel?
Am început să merg la târguri internaționale de beauty, să caut furnizori în care să am încredere și să descopăr ce se întâmplă la nivel internațional în cercetarea și dezvoltarea produselor cosmetice. Am găsit furnizorii cu care ulterior am început să colaborez și am avut acces la materii prime de nouă generație, ingrediente inovatoare, susținute de studii, activi lipozomali și chiar celule stem vegetale.
Era un pas înainte față de ingredientele convenționale cu care lucrasem în farmacie.
Așa a început, de fapt, La Terre Cosmetics. Iar lucrul care mă bucură cel mai mult și astăzi este același care mi-a dat curaj la început: oamenii văd rezultate, revin și recumpără.
La început, brandul a crescut foarte mult prin recomandări. Cineva cumpăra un produs, îl folosea, iar o prietenă sau cineva din familie observa rezultatele și își dorea să îl încerce. Pentru un brand aflat la început, cred că există puține validări mai puternice decât aceasta.
Numele La Terre are o legătură directă cu natura, dar ai spus despre brand și că îl consideri „al doilea copil”. Cât de personală este pentru tine această construcție?
Foarte personală. Mi-a luat mult timp să găsesc numele. Nu voiam pur și simplu ceva care să sune bine, ci un nume în care să simt că se regăsește ceea ce vreau să construiesc.
La Terre a avut pentru mine rezonanța pe care o căutam.
Brandul este, într-un fel, al doilea meu copil. Mai am o fetiță, Iovana, care are nouă ani, iar La Terre a crescut în paralel cu o parte importantă din viața noastră.
În produsele noastre folosim extracte vegetale, acestea își au originea în plante, iar plantele cresc din pământ – Terra. De aici a pornit legătura dintre Terra și La Terre.



Am continuat apoi această poveste inclusiv în design, prin capacele din lemn natural pe care le folosim pentru produsele noastre. Dar mi-am dorit ca relația cu natura să nu rămână doar la nivel de imagine sau de discurs.De aceea, demarăm anual o inițiativă de plantare de puieți prin care încercăm să oferim naturii de zece ori mai mult decât cantitatea de lemn pe care o utilizăm pentru produsele noastre. Anul acesta am plantat peste 5.000 de puieți alături de peste 100 de voluntari care au crezut în noi și valorile noastre.
Pentru mine a fost extraordinar să văd atât de mulți oameni venind alături de noi.
Sustenabilitatea este o direcție la care ținem foarte mult și vreau ca, pe măsură ce brandul crește, responsabilitatea noastră să crească odată cu el.
Ai pornit ca farmacistă, ai studiat cosmetologia și dermofarmacia, iar astăzi conduci un brand și o linie proprie de producție. Cât din farmacista Anca Pop se regăsește încă în antreprenoarea de astăzi?
Foarte mult. Sunt farmacistă la bază, iar ulterior am absolvit masterul care mi-a creionat acest drum și mai frumos. Pentru mine, faptul că am pornit din această zonă a contat enorm în felul în care am construit La Terre.
Nu am vrut să fiu doar în poziția de a pune un nume frumos pe un produs fabricat de altcineva. Mi-am dorit să înțeleg ce există în produs, de ce există acolo, în ce concentrație și ce putem face mai bine.
Astăzi avem propria linie de producție în România, ceea ce ne oferă un control foarte mare asupra produselor pe care le dezvoltăm. Alături de mine există o echipă implicată în cercetare și dezvoltare, din care fac parte chimiști și tehnologi. Și sunt recunoscătoare că mi-am format o echipă
Fabrica funcționează după standarde ISO și ținem foarte mult inclusiv la etapa de testare și analiză a produselor în laboratoare acreditate înainte ca acestea să ajungă pe piață.
Este una dintre realizările de care sunt foarte mândră ca farmacistă.



Industria de beauty este una extrem de competitivă. Ce faci diferit cu La Terre Cosmetics?
Pentru mine, diferențierea trebuie să înceapă din interiorul recipientului, nu doar de la ambalaj.
Sigur că ținem foarte mult la identitatea vizuală și avem ambalaje care ne diferențiază, dar ceea ce mă preocupă în primul rând sunt formulele: materiile prime pe care le alegem, concentrațiile ingredientelor, activii inovatori și felul în care ingredientele sunt puse împreună astfel încât produsul final să fie eficient.
Nu vreau să dezvoltăm un produs doar pentru că există o tendință în piață sau pentru că un anumit ingredient este popular în momentul respectiv. Vreau să înțelegem ce face acel produs pentru piele și ce rezultate poate aduce.La final, consumatorul nu cumpără doar o listă de ingrediente. Cumpără speranța că pielea lui va arăta și se va simți mai bine. Iar responsabilitatea noastră este să construim formule care să răspundă cât mai bine acestei așteptări.


Cine este femeia La Terre?
Este femeia care se îngrijește și care înțelege că frumusețea pielii se construiește în timp.
Este femeia care vrea să își păstreze tenul sănătos, dar care începe să își cunoască și să își înțeleagă pielea.
Cred foarte mult că o piele îngrijită corect ne ajută să purtăm mai frumos toate trăirile și emoțiile noastre.
Pentru mine, frumusețea nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă să înțelegi ce are nevoie pielea ta și să știi ce să îi oferi. Atunci când pielea noastră arată bine, de multe ori și noi ne simțim mai bine în ea. Avem mai multă încredere, ne simțim mai feminine, mai confortabile cu noi.
Pielea este cel mai mare organ al nostru și spune foarte multe despre noi, despre cum o îngrijim și, uneori, despre ceea ce se întâmplă în interiorul organismului.

Din exterior, oamenii văd produsul finit, ambalajul, prezența în magazine. Mult mai rar văd creditele, refuzurile și momentele în care fondatorul nu știe dacă va mai putea continua. Care a fost partea nevăzută a construirii La Terre?
Începutul a fost, fără îndoială, cel mai greu.
A fost perioada în care aproape nimeni nu credea în visul meu și în care simțeam că foarte multe uși se închid. Nu găseam furnizorii pe care mi-i doream, existau dificultăți legate de cantitățile de materii prime de care aveam nevoie și, în primul an, a fost o muncă uriașă doar ca să pun bazele lucrurilor în care credeam.
Au existat și momente în care am vrut să renunț.
Cheltuielile erau foarte mari și uneori aveam senzația că, în loc să ies la suprafață, mă afund și mai mult. Am făcut mai multe credite pentru a putea ține businessul în picioare. Apoi am vândut un teren primit de la mama mea și apartamentul.
Astăzi, când privesc în urmă, mă bucur enorm că nu am renunțat.
Pentru că, încet, s-a format o comunitate. Oamenii au folosit produsele, au văzut rezultate, au început să vorbească despre ele și să le recomande. Apoi au venit listările în mall-uri, farmacii și magazine de specialitate. Nu a fost ușor deloc. Chiar și acum am momente când am ochii plini de lacrimi când îmi aduc aminte de începuturile noastreși câte nopți în laborator am avut formulând și câte sacrificii am făcut să ajung aici.
Cred că antreprenoriatul are foarte multe asemenea momente despre care se vorbește mai puțin. Vezi destinația la care a ajuns cineva, dar nu vezi întotdeauna cât a costat drumul până acolo.


După toate acele momente în care te-ai întrebat dacă vei putea continua, ce îți oferă astăzi sentimentul că a meritat?
Faptul că oamenii sunt mulțumiți.
Putem vorbi despre creșterea brandului, despre faptul că La Terre este cunoscut atât în România, cât și în afara țării, despre distribuție sau despre toate lucrurile pe care le-am construit. Sunt importante și sunt mândră de ele.
Dar satisfacția mea cea mai mare rămâne feedbackul clientului.
Când cineva îmi spune că vede o îmbunătățire a aspectului pielii, că tenul este mai luminos, mai uniform, că petele pigmentare sunt estompate, că pielea e mai netedă și mai sănătoasă, simt că ne-am făcut treaba așa cum trebuie.
În fond, exact de aici a început totul: de la oamenii care reveneau în farmacie după produsele pe care eu le preparam.
Mi se pare frumos că, după tot ce s-a schimbat și după cât a crescut brandul, cea mai importantă măsură a succesului a rămas aceeași: omul care se întoarce.

Ai construit un brand pentru îngrijirea pielii. Dar ce ai învățat în toți acești ani despre frumusețe?
Am învățat că primul pas este să ne înțelegem pielea.
Nu cred că frumusețea înseamnă să adunăm cât mai multe produse pe raft, ci să știm de ce are nevoie tenul nostru și să construim o rutină potrivită acelor nevoi.
Atunci când îi oferim pielii ceea ce are nevoie și o îngrijim consecvent, rezultatele se văd și în felul în care ne raportăm la noi.
Cred că, atunci când ne simțim bine în pielea noastră, avem mai multă încredere. Ne simțim mai feminine, mai sigure în prezența celorlalți și poate chiar puțin mai blânde cu propria imagine.
Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face cosmetica: nu să creeze o altă persoană, ci să te ajute să te simți bine în propria piele.
La Terre a pornit din pasiunea ta de a crea formule. Unde ai curajul să visezi că va ajunge?
Îmi doresc foarte mult ca La Terre Cosmetics să ajungă în cât mai multe magazine fizice din România și să construim parteneriate pe termen lung cu oameni în care avem încredere și care împărtășesc aceleași valori cu noi.
Dar visul meu merge și mai departe.
Îmi doresc să găsesc parteneri internaționali alături de care să dezvoltăm distribuția La Terre în alte țări și produsele noastre să ajungă la cât mai mulți oameni.
Dacă mă gândesc de unde am pornit – de la farmacia în care oamenii reveneau și mă întrebau de produsele pe care le preparam – și unde suntem astăzi, îmi dau seama că multe dintre lucrurile care cândva păreau foarte îndepărtate au devenit realitate.
Așa că îmi permit să visez mai departe.
Îmi doresc ca La Terre să fie un brand românesc care poate sta cu încredere pe rafturile magazinelor de oriunde din lume.


