Impact SEE 2026 la Romexpo: Cinci femei influente pe care să nu le ratezi la IMPACT

Pe 29 și 30 septembrie, Bucureștiul găzduiește a treia ediție a Impact SEE, uan dintre cele mai așteptate conferințe regională de business. Timp de două zile, la Romexpo Exhibition Center și Face Convention Center, aproximativ 200 de speakeri și peste 2.500 de participanți discută despre deciziile care vor contura următorii ani pentru companiile din Europa de Sud-Est: cum câștigă și păstrează clienți, cum pun inteligența artificială la treabă și cum atrag talentul, capitalul și partenerii de care au nevoie ca să crească. 

Printre cei care urcă pe scenă se află femei care conduc bănci centrale, companii globale și organizații care schimbă felul în care copiii ajung la educație. Am ales cinci dintre ele, din domenii diferite, ale căror sesiuni merită notate încă de acum în calendar, atât pentru ceea ce au construit până astăzi, cât și pentru întrebările pe care le aduc în discuție la București.

Anna Lembke – Explică de ce companiile concurează tot mai mult pentru atenția noastră

Profesoară de psihiatrie la Stanford și specialistă în adicții, Anna Lembke a devenit cunoscută publicului larg prin „Dopamine Nation”, cartea în care explică felul în care abundența de plăceri aflate la un gest distanță, de la rețelele sociale la jocuri și cumpărături online, ne dereglează mecanismele recompensei și ne face tot mai greu să găsim echilibrul. Urcă pe scenă în prima zi a conferinței cu un keynote, după care continuă discuția pe scenă alături de Ömer Tetik, CEO-ul Băncii Transilvania, și de Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România și Croația, într-un panel despre leadership, tehnologie și competiția pentru atenția oamenilor. Aceasta va avea și o sesiune de autografe, la Impact Bookstore, pe cartea sa Dopamine Nation: Finding Balance in the Age of Indulgence. 

Louise McEwen – Construiește brandul McLaren dincolo de circuit

Chief Marketing Officer al McLaren Racing din mai 2024, Louise McEwen coordonează narațiunea și identitatea vizuală a întregului portofoliu de curse al echipei. Colaborarea ei cu McLaren a început în 2014, pe când lucra ca consultant, iar din 2017 a intrat în echipă ca Brand Director, după nouă ani petrecuți la Vodafone Group în zona de sponsorizări globale. La începutul acestui an, publicația americană ADWEEK a inclus-o printre cele mai influente femei din industria sportului. La Impact SEE va vorbi despre relația dintre brand și business într-un fireside chat moderat de Sergiu Mircea, director executiv Marketing, Comunicare și Customer Experience la Banca Transilvania, iar argumentele nu îi vor lipsi, având în vedere că echipa pe care o reprezintă a câștigat două titluri consecutive la constructori în Formula 1.

Kelly Devine – Conduce Mastercard în 53 de țări și pune tehnologia în fața unei întrebări simple

Președintă a Mastercard Europe din septembrie 2025, Kelly Devine coordonează strategia și operațiunile companiei în 53 de țări, după ce a condus timp de cinci ani divizia din Marea Britanie și Irlanda și a lucrat anterior un deceniu la American Express, în roluri de strategie și dezvoltare de produs. Keynote-ul ei pornește de la o întrebare pe care orice echipă ar trebui să și-o pună mai des: „Ce problemă rezolvăm, de fapt?”. Într-o ediție în care inteligența artificială apare în aproape fiecare panel, sesiunea ei are toate șansele să readucă discuția la nevoile reale ale oamenilor care folosesc tehnologia.

Anca Dragu – Conduce o bancă centrală după ce a fost ministru al Finanțelor în România

Guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei din 2023, Anca Dragu aduce pe scenă o experiență rar întâlnită în regiune, construită atât în politica economică, cât și în instituțiile statului: a fost ministru al Finanțelor Publice în România și, ulterior, președinte al Senatului. La Impact SEE participă la o discuție despre banking central, convergență economică și stabilitate, alături de Emir Kurtić, viceguvernator al Băncii Centrale a Bosniei și Herțegovinei, și de Endrit Yzeiraj, adjunctul ministrului albanez al Finanțelor, o conversație utilă pentru oricine vrea să înțeleagă ce se întâmplă cu economiile vecine României.

Raluca Negulescu Balaci – Leagă performanța de accesul la educație

Director executiv al UiPath Foundation, organizația prin care compania fondată în România sprijină accesul la educație al copiilor din medii vulnerabile, Raluca Negulescu Balaci urcă pe scenă alături de campionul olimpic David Popovici. Conversația, moderată de Michael Atalla, Chief Marketing Officer la UiPath, leagă performanța sportivă de o temă mai largă, și anume cine are acces la oportunitățile care transformă talentul în rezultate și ce rol poate avea inteligența artificială în formarea generației următoare de lideri.

Ce mai merită văzut la Impact SEE’26

Programul este împărțit în opt direcții tematice, dintre care două complet noi: Investiții & Startup-uri și Cultură, pe lângă AI & Cybersecurity, Leadership, Economie Verde și Economie Globală & Banking. Sesiunile se desfășoară pe trei scene principale, la care se adaugă Impact Bookstore, spațiul dedicat întâlnirilor cu autorii și sesiunilor de autografe.

Cel mai așteptat moment al ediției rămâne prima apariție oficială în România a lui Ryan Reynolds, programată în a doua zi, când actorul va vorbi despre antreprenoriat pornind de la experiența construirii unor branduri precum Maximum Effort, Aviation Gin și Mint Mobile, iar economistul Ilian Mihov, fost decan al INSEAD, analizează ce va defini competitivitatea regiunii în deceniul următor. 

a

Magazine made for you.

Featured:

No posts were found for provided query parameters.

Elsewhere: