Roxana Voicu-Dorobanțu: „În discuția despre sustenabilitate, nici noi nu suntem îngeri, nici companiile nu sunt demoni”

Roxana Voicu-Dorobanțu este conferențiar universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București și consultant în proiecte de business, cu experiență în predarea afacerilor internaționale, a finanțelor și a managementului riscului în România, Marea Britanie și Polonia. Interesele sale profesionale includ responsabilitatea socială a companiilor și eficiența echipelor multiculturale, într-un context în care colaborarea și capacitatea de adaptare devin tot mai importante.

Am intervievat-o pe Roxana la Impact SEE 2026, în studioul The Woman, unde am vorbit despre legătura dintre mediul academic și cel de business, despre competențele de care avem nevoie într-un mediu profesional tot mai imprevizibil și despre felul în care putem gestiona incertitudinea fără să pierdem încrederea și optimismul. Conversația a atins puncte precum sustenabilitatea, responsabilitatea împărțită între companii și consumatori, dar și obiceiurile de consum pe care le păstrăm, chiar și atunci când intră în contradicție cu valorile pe care le susținem.

Ești în același timp foarte aproape de mediul academic, dar și de cel de business. Probabil este un subiect care a fost abordat de multe ori, însă, din perspectiva ta, care este cea mai mare diferență pe care o vezi astăzi între ceea ce îi învățăm pe studenți, ceea ce cuprinde curriculumul școlar și ceea ce îi așteaptă, de fapt, în companii? Ce așteptări au în acest moment companiile și mediul de business?

E fascinant, pentru că este o întrebare pe care o regăsesc de aproape 20 de ani. Ne tot întrebăm în ce măsură există o discrepanță între curriculum și nevoile pieței.

Cel puțin la nivelul universităților, curriculumul se adaptează destul de bine și avem autonomia universitară care ne permite să adăugăm cursuri și să colaborăm cu mediul de afaceri. Cred că problema vine din bagajul de cunoștințe cu care studenții noștri vin din sistemul preuniversitar, iar acolo programele se schimbă mult mai greu. Este mult mai complicat să ne adaptăm în timp real la ceea ce cere viața.

Este clar că avem mai degrabă nevoie de soft skills decât de hard skills, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să le oferim și un bagaj de cunoștințe tehnice care să le permită să se adapteze la orice direcție în care ar putea merge industria. Niciunul dintre noi nu poate ști în ce direcție se va îndrepta industria și atunci îi putem pregăti să se adapteze la orice ar putea apărea.

Ai predat și ai lucrat în contexte internaționale și ești preocupată de eficiența echipelor multiculturale. Ce fac diferit liderii care reușesc să transforme diferențele dintre oameni într-un avantaj, în loc să le lase să devină o sursă de conflict sau de neperformanță?

Într-un cuvânt, ascultă mai mult decât vorbesc. Încearcă să vadă diferențele nu ca pe o fricțiune care distrage, care îți consumă timpul și energia, ci mai degrabă ca pe o fricțiune care îți oferă timp să crești împreună cu echipa.

Predai și managementul riscului. Cred că în ultimii ani vorbim foarte mult despre incertitudine și instabilitate, politică, economică, la nivel local, regional și de business. Și pare că această incertitudine a devenit o normalitate. Cum învățăm să luăm decizii bune când nu avem toate informațiile și în situațiile în care nu putem controla contextul?

De asta avem un curs de 14 săptămâni la Academia de Studii Economice.

Ca să-ți răspund pe scurt, firește că incertitudinea începe să crească din ce în ce mai mult. Nu vom avea niciodată toate informațiile, nu vom avea niciodată toate cunoștințele și nu vom avea niciodată controlul asupra tuturor situațiilor noastre. Cumva, trebuie să ne dezvoltăm un fel de mușchi, să ne antrenăm capacitatea de a trăi în situații incerte, de a fi împăcați cu faptul că lumea se mișcă în jurul nostru și că nu putem prevedea ce se va întâmpla decât pe un orizont destul de scurt. De asemenea, cred că unul dintre elementele pe care trebuie să le avem în vedere este să ne păstrăm optimismul.

Există anumite mecanisme, pași sau poate rețete? E mult spus „rețete”, dar poate câteva lucruri de care să ținem cont?

Să fim atenți la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

În al doilea rând, să avem încredere. Acesta este un element care a apărut și pe parcursul acestei conferințe. Să avem încredere în sistemele pe care le-am pus la punct, în partenerii noștri de dialog, în faptul că suntem cu toții în aceeași poveste și că incertitudinea nu arată diferit pentru nimeni. Asta înseamnă că trebuie să colaborăm și să trecem împreună peste această situație.

Apoi, să ne întrebăm permanent de ce se întâmplă lucrurile într-un anumit fel, care sunt cauzele și să încercăm să le gestionăm, nu doar să tratăm efectele.

Vedem multe companii care vorbesc despre sustenabilitate, responsabilitate și impact, dar prea puține care chiar pun în practică aceste valori. Cum facem noi, ca și consumatori, diferența între companiile care doar comunică aceste valori și cele care le aplică cu adevărat?

În primul rând, cred că ar trebui să nuanțăm puțin situația.

Pentru că și noi, consumatorii, suntem diferiți și avem așteptări diferite în ceea ce privește sustenabilitatea. Și noi avem propriile noastre ipocrizii. Spunem că am vrea să fim mai sustenabili, dar comandăm zilnic online și primim pachete peste pachete, împachetate în plastic. Nu avem niciun fel de remușcare atunci când cumpărăm produse nesustenabile doar pentru că sunt mai ieftine.

Așadar, primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să acceptăm că nici noi nu suntem îngeri și nici companiile nu sunt demoni în povestea asta. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să punem presiune pe companii să fie cu adevărat mai responsabile.

Există câteva mecanisme. Există, firește, mecanismul pieței, prin care putem spune că o companie nu se aliniază valorilor mele și că nu voi cumpăra de la ea, pentru că piața liberă ne permite să facem acest lucru.

Apoi ne putem pune încrederea în sisteme din afara pieței, cum ar fi cele de reglementare, fie că vorbim despre reglementări naționale sau ale Uniunii Europene. Și aici aș da un exemplu, tocmai pentru că am vorbit despre cumpărăturile online. Există o nouă reglementare la nivelul Uniunii Europene privind responsabilitatea producătorilor din industria textilă, care ne ajută, cumva, să funcționăm într-un sistem în care companiile să nu mai poată eluda atât de ușor responsabilitățile și în care sustenabilitatea să nu rămână doar un slogan.

Dacă ar fi să lași o singură idee după Impact SEE, care ar fi aceea?

Mă voi raporta la unul dintre panelurile pe care am avut onoarea să-l moderez, în care am vorbit despre tipurile de adicții la care ne predispune societatea în care trăim, fie că vorbim despre dependența de scrolling sau de shopping, iar concluzia de acolo a fost că mai mult nu înseamnă întotdeauna mai bine.

–

Impact SEE’26, prezentat de Mastercard, a adus aproape 3.000 de participanți și aproximativ 200 de speakeri la Romexpo Exhibition Center și Face Convention Center, în perioada 29–30 septembrie. Cea de-a treia ediție de la București a avut trei scene principale și opt direcții tematice, două dintre ele introduse în premieră anul acesta: Investments & Startups și Culture. Programul a inclus și Impact Bookstore, un spațiu dedicat cărților și întâlnirilor cu autorii prezenți la eveniment.

Temele abordate au variat de la strategiile din spatele construirii unui brand de succes până la capacitatea Europei de a dezvolta tehnologie și de a finanța companii în creștere. Lideri de la Mastercard, Banca Transilvania, McLaren Racing, Trendyol și UiPath s-au alăturat speakerilor din administrație, știință, sport și cultură.