Roxana Zaha, fermier regenerativ și antropolog: „Am refuzat ideea că pământul ne este dator și că trebuie să scoatem totul din el pentru bunăstarea noastră și am îmbrățișat rolul de custode al pământului, care lucrează împreună cu natura”

Roxana Zaha este fermieră, antropolog și una dintre vocile care vorbesc astăzi despre viața rurală din România dintr-o perspectivă mai puțin obișnuită. Locuiește și lucrează în Transilvania, unde practică agricultura regenerativă, iar în online a construit o comunitate de peste 40.000 de oameni interesați de agricultură, ecologie, biodiversitate, feminism și cultură.

Pentru Roxana, viața la sat nu este nici poveste romantică, nici alternativă simplă la oraș. Din experiența directă de fermieră, dar și din formarea sa în antropologie, vorbește despre realitățile satului românesc, despre precaritate, agricultură și relația noastră cu natura. În același timp, caută soluții și vorbește despre ce poate fi construit diferit, de la felul în care producem hrana până la modul în care ne gândim comunitățile și viitorul.

Pe 25–27 septembrie 2026, Roxana va fi parte din festivalul multidisciplinar UNFINISHED, unde va aduce în discuție agricultura regenerativă și felul în care solul, natura și sistemele alimentare pot deveni parte din conversația despre viitor.

Am vorbit cu Roxana despre ce înseamnă, concret, să trăiești și să lucrezi la sat, despre agricultură, limitele modelului agricol actual, dar și despre speranță, responsabilitate și posibilitatea de a face lucrurile altfel.

Ai trecut de la antropologie la agricultură, două domenii care, la prima vedere, par foarte diferite. Privind înapoi, ce legătură există între ele pe care nu o vedeai atunci?

De la început am știut că această legătură există. La antropologie, cercetarea mea și preferințele mele au fost mereu la intersecția dintre cultură materială, schimbare de climat, feminism, studii rurale, agroecologie și m-a fascinat mereu viața trăită în gospodării, în cămări, în grădini. Copil și adolescentă fiind, aveam o curiozitate extraordinară față de cum trăiau oamenii la sat, iar ca antropolog am putut să o urmez. Presupun că acum, ca fermieră și femeie care locuiește la sat, pot să o trăiesc cu adevărat.

Antropologia te învață să privești oamenii și societățile din exterior, în timp ce agricultura te obligă să fii parte dintr-un ecosistem și să accepți că nu poți controla totul. Cum s-a schimbat felul în care privești lumea după ce ai început să lucrezi cu pământul?

Când făceam antropologie și, înainte de asta, când eram reporter, aveam mereu impresia asta că eu nu am cu adevărat o viață a mea, că mereu privesc ca printr-o fereastră la viața trăită în timp ce eu aleg să fiu mereu afară. Totuși, darul extraordinar pe care mi l-a oferit antropologia este că nu m-am întors la sat cu niște așteptări nerealiste și nu am dobândit în timp acea lehamită, aproape de ură, față de țăranul român contemporan, pe care o vedem așa des la orășenii mutați la sat. O condamnare a omului de rând de la sat care nu vrea să facă mai mult, spun toți, de lene, din delăsare, că nu vrea mai mult, că nu vrea să se eleveze. Înțelegând profund istoria și situația socio-economică a ruralului românesc, a zonei unde m-am întors, am avut și am o empatie profundă față de oameni și de imposibilitățile lor. Dacă aș lua fiecare casă destrămată la rând, fiecare copil sărac, tată alcoolic sau persoană fără loc de muncă, aș găsi de fiecare dată același fundal de precaritate și instabilitate venite din bariere structurale majore care nu au deloc legătură cu individul, ci cu o ratare continuă a unui stat care nu e îndeajuns de social pentru a-i proteja pe oamenii din medii și locuri mai vulnerabile. Locuirea la sat și munca la fermă m-au făcut să înțeleg și mai mult oamenii și satul românesc. 

Ce parte din viața pe care o ai astăzi nu ți-ai fi imaginat-o pentru tine în copilărie?

Nimic din ce am acum nu mi-am imaginat ca fiind posibil. Știam, la fel ca toată lumea, că trebuie să cresc, să merg într-un oraș mare și să am o carieră în birou, eventual ceva jaw-dropping de tipul doctor sau avocat. Viața la sat, agricultura, erau pentru bătrâni și alți oameni, clar nu pentru acel viitor strălucit de orășancă care-mi era rezervat mie. 

Viața rurală este adesea privită fie printr-o lentilă romantică, fie prin una care o consideră lipsită de oportunități. Ce ți-a oferit ție acest mod de viață pe care nu crezi că l-ai fi putut primi în altă parte?

Este o viață lipsită de oportunități și cu siguranță că, pentru a crea oportunitate în majoritatea locurilor rurale din România, e nevoie să fii o persoană privilegiată. Să ai destui bani, să investești și într-o platformă, apoi o viziune suficient de creativă pentru a menține acea oportunitate în viață. Cu siguranță, viața la sat e extrem de diferită în funcție de resursele pe care le ai. Aș spune că ea poate fi romantizată doar de cei care își permit romantizarea. 

Vorbești despre agricultură nu doar ca despre producția de hrană, ci ca despre o formă de cultură și despre un sistem care spune ceva despre felul în care alegem să trăim. Ce spune agricultura de astăzi despre societatea în care trăim?

Cred că ceea ce ne spune nu este atât de mult despre noi ca indivizi și posibilitățile noastre de a alege, cât despre un capitalism care nu ne lasă o libertate foarte mare de mișcare. Este recompensată agricultura mare, cu monoculturi, cu hibrizi, care distruge solul și ecosistemele și produce mâncare fără viață. Cred că această agricultură nu vorbește atât despre noi și ce știm că e bine sau ce ne-am dori, cât despre imposibilitatea noastră de a alege, de cele mai multe ori. 

Am devenit foarte buni la a optimiza: timpul, munca, producția, rezultatele. Natura, însă, funcționează după alte reguli. Ce riscăm să pierdem atunci când transformăm eficiența într-un criteriu pentru aproape orice decizie?

În agricultură, această optimizare distruge chiar natura. Agricultura a ajuns atât de optimizată încât scopul final este cumva ca natura să devină o fabrică. Cred că marii arhitecți ai acestui sistem aproape că s-au convins că le-a ieșit, până când, treptat, tot mai multe fenomene și studii ne-au arătat că acest modus operandi ne-a adus în colaps ecologic. În mod clar, ceea ce se pierde e chiar natura. În industria agricolă a cultivării hranei, chiar dacă hrana vine din natură, natura a fost aproape complet anihilată, iar noi suntem în pericol de a pierde totul. 

Agricultura regenerativă presupune să nu te gândești doar la ce poți extrage dintr-un sol, ci la ce poți lăsa în urmă pentru ca el să devină mai sănătos. Ce s-ar schimba în felul în care construim vieți, comunități și organizații dacă am începe să ne întrebăm nu doar „ce obținem?”, ci și „ce lăsăm în urmă”?

Unul dintre argumentele pe care le formulez în keynote-ul meu din cadrul UNFINISHED Festival este tocmai ăsta, că dacă am lua în calcul factorul ecologic, dacă am regândi sistemul alimentar și ar deveni unul despre lanțuri scurte, ferme la scară umană, creșterea solului, am reuși nu doar să ne adaptăm la schimbările de climă, ci am avea comunități înfloritoare, mai sănătoase, cu vieți prospere.

Faptul că agricultura este încă asociată, în multe contexte, cu tradiția și cu roluri foarte bine definite face ca perspectiva unei femei care vorbește despre putere, autonomie și ecologie din interiorul acestui domeniu să fie cu atât mai interesantă. Ce ai refuzat să accepți ca fiind „așa se face” în parcursul tău?

Peste tot în lume, mișcările de agricultură regenerativă, deloc întâmplător, sunt conduse de femei, la fel și cele legate de mitigarea schimbării de climat. Poate că femeile au înțeles mai repede că trebuie să ne asumăm responsabilitatea și să începem repede să găsim soluții. Pe de altă parte, da, cel puțin în România, dar și în Europa, agricultura este o lume a bărbaților. Am refuzat ideea asta că agricultura se face doar cu tractoare mari, cu utilaje grele care tasează și duc la eroziune, că doar “go big or go home” e acceptabil. Am refuzat ideea că pământul ne este dator și că trebuie să scoatem totul din el pentru bunăstarea noastră și am îmbrățișat rolul de custode al pământului, care lucrează împreună cu natura. 

Ai construit o comunitate online de peste 40.000 de oameni vorbind despre agricultură, ecologie, feminism, viață rurală și cultură. Ce crezi că îi face pe oameni să rămână într-un spațiu în care nu primesc neapărat răspunsuri, ci sunt invitați să-și pună întrebări mai bune?

Oamenii ajung pe pagina mea din diverse motive și de multe ori rămân datorită surprizei pe care o au când descoperă cât de variate sunt subiectele pe care le abordez. De exemplu, o urmăritoare îmi spunea că a ajuns la mine printr-o prietenă care i-a spus că trebuie să mă urmărească, iar după ce a dat un ochi pe pagina mea, impresia ei a fost că sunt o altă trad wife de pe Instagram, iar prietena ei i-a zis că sunt foarte departe de a fi o trad wife și mi-a confirmat că a fost surprinsă. Și mi se pare un exemplu așa interesant pentru că estetica și subcultura asta a fermelor, vieții la sat, gospodăriilor sunt dominate de categoria de trad wives numită „country libertarian”, adică femeia mutată la sat ca să iasă din matrix, care se opune intervenției guvernului în viețile oamenilor, în general refuză vaccinarea copiilor, face homeschooling, pâine cu maia și e anti-sistem.

Din toate astea, ce pot să spun e că și eu fac pâine cu maia, pentru că, în rest, după toți acești ani la sat cu o afacere agricolă, pot spune sigur că doar un stat social ar putea îmbunătăți viețile precare ale României rurale. Cred puternic în guvernare bună și politici publice care fac traiul mai ușor și sper la școli bune și dotate, dar și servicii medicale la îndemână pentru absolut toți copiii. Așa că e posibil ca de multe ori oamenii să vină pentru atmosferă și estetică, dar apoi mulți aleg să rămână și pentru că sunt expuși la idei pline de empatie față de lumea înconjurătoare, femei, oameni de la sat și orice categorie vulnerabilă. 

Ești consultată inclusiv în zona politicilor agricole europene. Ce se întâmplă atunci când experiența foarte concretă a omului care lucrează pământul întâlnește limbajul instituțiilor și al politicilor publice? Se înțeleg cele două lumi?

Nu aș spune că sunt consultantă. Am fost doar o fermieră invitată să dau feedback pentru o părticică din reformarea noii Politici Agricole Comune din UE. Mi-a fost foarte greu. N-am înțeles foarte mult din ceea ce se discuta și a trebuit să citesc extrem de mult, dar, fiind acolo, am vorbit cu mulți oameni care lucrau în alte guverne și am pus foarte multe întrebări. A fost o experiență care m-a educat enorm. Cred cu siguranță că cele două lumi se înțeleg și cred că în UE avem avantajul extraordinar al participării la aceste foruri, dar și al unei organizări sociale mult mai orientate spre om și bunăstarea lui față de ce găsim în alte locuri din lume. Cu siguranță m-am simțit privilegiată să fiu acolo. 

Anul acesta vei fi parte din UNFINISHED, o inițiativă care nu este construită ca un eveniment la care mergi doar să asculți, ci ca o comunitate în care fiecare participant contribuie cu propriile întrebări, perspective și experiențe. Ce crezi că se poate naște dintr-un spațiu în care oamenii nu vin doar să primească idei, ci și să se lase schimbați de întâlnirea cu ceilalți?

Sincer, cred că absolut totul se poate naște într-un astfel de context. Cred că avem tot mai rar ocazia să stăm împreună în foruri deschise, nu în comentarii la postări pe social media sau în grupuri formale, ci în locuri publice unde ideile  sunt rostogolite și o mulțime de mecanisme ale gândirii critice sunt puse în mișcare. Cred că e ceva de neprețuit și asta m-a și determinat să accept, ținând cont că eu aproape niciodată nu particip la evenimente. Haha. 

Ce crezi că este cel mai valoros într-un eveniment care aduce împreună oameni din lumi foarte diferite, precum UNFINISHED?

Empatia și relativismul. Orice exercițiu în care ne putem imagina lumea prin perspectiva altcuiva este de dorit. Ne închidem foarte des în camerele astea pline de ecou, care de multe ori sunt pline cu oameni similari nouă, poate nu mai apucăm să citim cât ne-am dori, poate știrile ni le luăm tot din aceleași surse. De câte ori ne rezervăm timp pentru a asculta viziunea asupra lumii din partea altcuiva, ceva din noi cu siguranță se schimbă și asta ne ajută să înțelegem mult mai ușor și cu mai multă empatie lumea care ne înconjoară. 

Dacă ai putea alege ca oamenii să plece de la UNFINISHED cu un singur lucru, nu neapărat o idee sau o concluzie, ci o schimbare de perspectivă, care ai vrea să fie aceea?

Că e absolut esențial să continuăm să sperăm și să luptăm pentru o planetă care se vindecă și că în agricultură, sol și natură se află un potențial mult mai mare de a rezolva criza climatică pe care o traversăm, un potențial despre care nu se vorbește suficient, chiar dacă pentru noi ar fi poate cel mai ușor de accesat. 

–

Despre UNFINISHED 26

Între 25 și 27 septembrie, festivalul multidisciplinar UNFINISHED revine la București cu tema MULTIPLICITY. Peste 45 de invitați din peste 15 țări, din psihanaliză, fizica particulelor, arhitectură, agricultură regenerativă, dans, panificație, muzică electronică și poezie, timp de trei zile, în House of Ideas și grădina din jurul ei.

Ca în fiecare an, participarea în festival costă timp și implicare. Unica modalitate de a avea acces în comunitatea UNFINISHED este prin completarea unei aplicații, în care cei interesați trebuie să povestească despre ei, despre valorile și motivația lor și despre ce aduc în festival cu prezența lor.